Foştii preşedinţi ai ţării, la expirarea mandatului, beneficiază de avantaje pe care cetăţenii români sunt obligaţi să le plătească timp de câteva generaţii, fără a fi fost consultaţi în acest sens. Ruperea de realitatea comună, printr-un protocol exorbitant, a unui cetăţean ajuns preşedinte reprezintă un prim pas spre transformarea acestuia într-un dictator. Actuala mafie politico-economică, aflată în plină decimare, se găseşte într-o esenţială legătură cu acest protocol. De la preşedinte la ultimul funcţionar cu oarecare rang, toţi sunt fixaţi „strategic” într-un sistem închis care distruge politica, bugetul statului şi moralitatea publică. Şi atunci, despre ce schimbare se poate vorbi?
Ideea că foştii preşedinţi ai ţării au o expertiză inegalabilă reprezintă o glumă involuntară, de parcă instituţiile, mediile profesionale şi politice ar fi inexistente. Faptul de-a fi fost preşedintele României nu trebuie transformat într-o aroganţă şi o sfidare a societăţii, şi nici subiect de sanctificare. Pe urmele tuturor dictatorilor, foştii preşedinţi ai României sunt din acelaşi aluat, cu diferenţe de neluat în discuţie. Pentru toţi aceştia, cetăţenii României au fost o masă de manevră. Individualitatea fiecărui preşedinte, până acum, a însemnat identitatea unor grupuri care s-au înlocuit la putere în stil mafiot. Preşedintele, chiar dacă o persoană presupus excepţională, indiscutabil onestă, devine prin ritualul autohton un simbol al manevrelor reprobabile şi al tuturor deraierilor transferate în seama statului. Transformarea preşedintelui într-o voce a umanităţii, în timp ce susţinătorii săi se ocupă de subminarea statului, dintr-un cetăţean cu merite limitate, se întâmplă prin aceste drepturi acordate de strategia ticluită in extenso. Ilegaliştii fostului sistem comunist au fost înlocuiţi, în logica unui sistem identic concentraţionar perpetuu, cu alţii, cifrele fiind mult mai mari. Blocarea acestui sistem care produce pe bandă rulantă dezastre administrative nici nu este pusă în discuţie. Sistemul piramidal s-a extins paralizant, o spune însăşi starea alarmantă din societate, încât temele importante ale dezgheţului se situează în plan utopic. O revizuire a legislaţiei româneşti care dă omului politic drepturi anticonstituţionale, antisociale, infracţionale pare lipsită de importanţă. Aceste lucruri „minore” sunt cauza peisajului devastator în care românii sunt obligaţi să trăiască. Acest minorat al contextului degradării, cu rădăcini în primitivismul autohton care se extinde, preluat uneori de băşcălia cu tendinţă, a făcut loc unor cariere publice fulminante asemănătoare celor din foste foste imperii. Această recuzită, conexată logicii organizatorice generale, a fost protecţia fabuloaselor acumulări financiare, ilegale, a căror dezvăluire schimonoseşte informaţional faţa unei naţiuni. Numai cazul ultimului fost preşedinte ajunge, e mult prea mult pentru a înţelege prin el sistemul.
Cu un asemenea protocol, preşedintele are o singură şansă, care îi oferă satisfacţia de-a se auzi şi chiar de-a se lua în serios: să fie avocatul întregii clase politice. Apariţia unor cazuri, poate special create, care să-l oblige la atitudini morale sporesc, în fond, imunitatea majorităţii parlamentare, transformată între timp în evident tribunal al bunului-plac. Puterile statului român actual sunt separate prin propagandă, realitatea este diferită. Însuşi preşedintele, prin fişa postului, dovedeşte acest fapt, invocând la nevoie lipsa mecanismelor de control. O reformă generală a statului, trebuie să recunoaştem, este imposibilă imediat, însă intenţia ei ar trebui declanşată. Reforma nu o face preşedintele, însă el poate sugera o foaie de parcurs iminent.
Intrând în acest mecanism al reformei statului şi a societăţii, implicându-se cum nimeni nu a făcut-o până acum, preşedintele se va distanţa el însuşi de protocolul de dictator. Îşi va petrece vremea la locul de muncă, mai puţin la piscină. Preşedinţii trebuie să resimtă onoarea de-a fi fost aleşi, nu invers, aceea de a fi fost ţara onorată de faptul că s-au aflat în frunte. Demagogia protocolului actual a generat o uriaşă degradare instituţională a mentalităţilor. Chiar dacă mulţi români au o gândire corectă, conformă lumii civilizate, viaţa zilnică îi obligă la altfel de relaţionari, exterminându-i moral şi fizic. Când preşedintele va fi unul dintre cetăţenii români a căror imunitate este legată strict de sfera politică, multe lucruri se vor schimba. Primul dintre acestea va fi eliminarea imunităţii tuturor participanţilor la viaţa politică. Şi nu este nevoie imediat de o nouă Constituţie, ci simplu, un vot în Parlament, în acest sens, rezolvă miraculos lucrurile.
Centrul puterii României va trebui transferat Constituţiei şi Justiţiei. Preşedinţii, la expirarea mandatului, vor trebui să meargă acasă la ei, pentru că o adevărată elită, din orice zonă, nu poate aspira la avantaje care să aducă ofense societăţii. Vilele cu bazine, săli de fitness, secretare, maşini la scară, toate plătite de la buget, arată captivitatea României, inclusiv a preşedintelui. Cine altceva decât un preşedinte în funcţie poate pune punct acestor lucruri de domeniul trecutului.
Începutul mandatului este obligatoriu pentru schimbări, ulterior va fi imposibil. România trebuie să funcţioneze juridic, prin reglementări realmente democratice.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.