Record de parlamentari la locale. Cine sunt şi unde candidează

Toate partidele aruncă în luptă senatori şi deputaţi la primării şi consilii judeţene. Sunt semnale că în luna mai în Parlament să nu se mai legifereze nimic. Ce parlamentari au fost aleşi în ultimii 16 ani la locale.

Aproape 20 la sută dintre parlamentari candidează

La alegerile locale din 2016, candidează în jur de 80 de senatori şi deputaţi (este posibil ca să mai fie câţiva pe care nu i-am depistat încă – n.a.). Se continuă astfel “tradiţia” începută în anul 2004. Totuşi, faţă de celelalte scrutinuri locale, acum în 2016, avem un record de parlamentari care au fost aruncaţi în luptă la alegerile locale. Estimativ, cca 60% dintre ei vor fi aleşi. Trimiterea la primării şi consilii judeţene a unui număr mare de parlamentari demonstrează că la toate partidele există o criză acută de cadre specializate în administraţie locală. Evident, o parte însemnată dintre parlamentarii care candidează nu sunt nici ei specialişti în probleme ce ţin de administraţia locală, dar mulţi au fost desemnaţi candidaţi doar pentru notorietate şi pentru a trage listele pentru consiliile judeţene şi locale. Vă prezentăm o listă (aproape completă) a senatorilor şi deputaţilor care candidează la locale.

PSD

  1. Gabriela Vrânceanu Firea Pandele – senator – Bucureşt
  2. Florică Bârsăşteanu – deputat – Timişoara
  3. Călin Potor – deputat – Alba Iulia
  4. Cosmin Necula – deputat – Bacău
  5. Liviu Harbuz – deputat – Piatra Neamţ
  6. Viorel Dragomir – deputat – Brăila
  7. Florin Tătaru – deputat – Baia Mare
  8. Emil Moţ – deputat – Slatina
  9. Rădulescu Romeo – deputat (ex PDL, ex indep.) – Râmnicu Vâlcea
  10. Adrian Slomon – deputat – Bârlad
  11. Cristian Resmetiţă – deputat – Lupeni
  12. Sorin Marica – deputat – Sălaşu de sus
  13. Daniel Tudorache – deputat – sector 1 Bucureşti
  14. Daniel Florea – deputat – sector 4 Bucureşti
  15. Gabriel Mutu – senator – sector 6 Bucureşti
  16. Cornel Itu – deputat – CJ Cluj
  17. Laurenţiu Nistor – deputat – CJ Hunedoara
  18. Sorin Grindeanu – deputat – CJ Timiş
  19. Octavian Petric – deputat – CJ Satu Mare

PNL

  1. Nicolae Florian – deputat – Giurgiu
  2. Marius Bodea – senator – Iaşi
  3. Cătălin Boboc – senator – Brăila
  4. Dragoş Luchian – senator – Bacău
  5. Nelu Tătaru – senator – Vaslui
  6. Stelian Dolha – deputat – Bistriţa
  7. Alexandru Nazare – deputat – sector 1 Bucureşti
  8. Dan Cristian Popescu – deputat PNL – sector 2 Bucureşti
  9. Cristina Pocora – deputat – sector 3 Bucureşti
  10. Ovidiu Raeţchi – deputat – sector 5 Bucureşti
  11. Răzvan Mironescu – deputat – sector 6 Bucureşti
  12. Ion Popa – senator – CJ Argeş
  13. Alin Tişe – senator – CJ Cluj
  14. Gigel Ştirbu – deputat – CJ Slatina
  15. Mircea Man – deputat – CJ Maramureş
  16. Cristian Buican – deputat – CJ Vâlcea
  17. Ionel Palăr – deputat – CJ Bacău
  18. Alin Popoviciu – deputat – CJ Timiş
  19. Gheorghe Tinel – deputat – CJ Ialomiţa
  20. Mugurel Cozmanciuc – CJ Neamţ
  21. Ioan Chirteş – deputat CJ Mureş
  22. Claudia Boghicevici – deputat CJ Arad

ALDE

  1. Daniel Barbu – senator – Bucureşti
  2. Eugen Durbacă – senator – Galaţi
  3. Andrei Gerea – deputat – Piteşti
  4. Alexandru Băişanu – deputat (ex PNL) – Suceava
  5. Cătălin Drăguşanu – deputat – Piatra Neamţ
  6. Graţiela Gavrilescu – deputat – Ploieşti
  7. Gigi Chiru – deputat – Constanţa
  8. Mirel Taloş – deputat – Zalău
  9. Ion Cupă – deputat – CJ Dolj

PSRo

  1. Mircia Muntean – deputat – Deva
  2. Florentin Gust – deputat – Craiova
  3. Silviu Petrea – deputat – Brăila
  4. Liliana Ciobanu – deputat – Giurgiu
  5. Maria Dragomir – deputat – Călăraşi
  6. Răzvan Condurăţeanu – deputat – sector 2 Bucureşti

Partidul Mişcarea Populară

  1. Adrian Gurzău – deputat – Cluj-Napoca
  2. Petru Movilă – deputat – Iași
  3. Clement Negruț – deputat – Alba Iulia
  4. Eugen Tomac – deputat – sector 1 bucureşti

UNPR

  1. Camelia Bogdănici – deputat – Iaşi
  2. Florin Gheorghe – deputat – Constanţa
  3. Ion Răducanu – deputat – Timişoara
  4. Constantin Popa – senator – Buzău
  5. Luminiţa Pachel-Adam – deputat – CJ Olt

UDMR

  1. Kereskenyi Gabor – deputat – Satu Mare
  2. Molnar Zsolt – deputat – Timişoara
  3. Pataki Csaba – senator – CJ Satu Mare

PND

  1. Daniel Fenechiu – deputat – Bucureşti
  2. Lola Gabriela Anghel – deputat – Ploieşti

Independenţi neafiliaţi

  1. Daniel Savu (ex PSD) – senator – Ploieşti
  2. Camelia Khraibani (ex PSD) – deputat – Motru
  3. Dumitru Pelican – senator – (ex PC/ALDE, pt. PER) – sector 2 Bucureşti
  4. George Comşa – deputat – Braşov
  5. Mihai Sturzu – deputat – Braşov
  6. Viorel Blăjuţ – deputat – Iaşi
  7. Bogdan Diaconu – deputat – Buvureşti

Istoric: “deschizătorii de drum”

Primul parlamentar care a candidat la alegerile locale, cele din 1992, a fost Cazimir Ionescu, deputat FSN. El a fost aruncat în luptă la primăria Capitalei contra liberalului Crin Halaicu, în faţa căruia a pierdut în turul II. Primul parlamentar care a reuşit să învingă în alegerile locale a fost liberalul (pe atunci), Ioan Ghişe, care a câştigat în 1996 primăria municipiului Braşov. De fapt, în 1996 doar trei parlamentari au candidat la locale. Nici în anul 2000 intrarea în cursă la locale a parlamentarilor nu era un fenomen. Avem doar 3 primari ex deputaţi: Traian Băsescu (PD) – Bucureşti, Traian Sabău (PSD) – Râmnicu Vâlcea şi Radu Mazăre (independent, ex PD) – Constanţa. Doi senatori, Aristotel Căncescu (PNL) şi Ion Mânzină (PRM) au concurat la consilii judeţene, la Braşov, respectiv Argeş. Din 2004 însă, candidaturile la locale ale parlamentarilor devin o modă şi implicit creşte şi numărul celor aleşi. În procente, cca 50% dintre cei care au candidat la alegerile locale din 2004, 2008 şi 2012, au fost aleşi. O listă a celor aleşi, veniţi direct din parlament, vă prezentăm mai jos:

2012 – 21 de parlamentari aleşi locali

PSD

  1. Lia Olguţa Vasilescu – primar Craiova
  2. Iulian Bădescu – primar Ploieşti
  3. Robert Negoiţă – primar sector 3 Bucureşti
  4. Gheorghe Coroamă – primar Putna
  5. Adrian Ţuţuianu – preş. CJ Dâmboviţa
  6. Emil Moldovan – preş. CJ Bistriţa-Năsăud
  7. Horia Teodorescu – preş. CJ Tulcea
  8. Ioan Cindrea – preş. CJ Sibiu
  9. Cătălin Nechifor – preş. CJ Suceava

PNL

  1. Emilian Frâncu – primar Rm.Vâlcea
  2. Nicolae Robu – primar Timişoara
  3. Cornel Popa – preş. CJ Bihor
  4. Vasile Mustăţea – preş. CJ Giurgiu
  5. Cristinel Bâgiu – preş. CJ Buzău
  6. Cristian Adomniţei – preş. CJ Iaşi
  7. Horia Uioreanu – preş. CJ Cluj
  8. Ciprian Dobre – preş. CJ Mureş
  9. Florin Ţurcanu – preş. CJ Botoşani

UNPR

  1. Cherecheş Cătălin – primar Baia Mare
  2. Tărâţă Culiţă – preş. CJ Neamţ

PDL

  1. Viorel Arion – primar Hunedoara

2008 – 23 de parlamentari aleşi local

PSD

  1. Ovidiu Creţu – primar Bistriţa
  2. Gabriel Simionescu – primar Brăila
  3. Sorin Oprescu (indep/PSD) – primar Bucureşti
  4. Otilian Neagoe – vice-preş. CJ Braşov

PNL

  1. Grigore Crăciunescu – primar Paşcani
  2. Radu Ţârle – preş.CJ Bihor
  3. Ionel Palăr – vice-preş. CJ Bacău
  4. Emanuel Semcu – vice-preş CJ Prahova

PDL

  1. Mugurel Sârbu – primar Sebeş
  2. Aurel Olărean – primar Rădăuţi
  3. Mihai Ţâbuleac – preş.CJ Botoşani
  4. Cristache Rădulescu – preş.CJ Ilfov
  5. Nicolae Ioţcu – preş.CJ Arad
  6. Gheorghe Flutur – preş. CJ Suceava
  7. Aurelian Popescu – preş. CJ Dâmboviţa
  8. Vasile Pruteanu – preş. CJ Neamţ
  9. Man Mircea – preş. CJ Maramureş
  10. Marius Bălu – preş. CJ Mehedinţi
  11. Ghiorghioni Ionesie – vice-preş. CJ Caraş-Severin
  12. Ioan Gonţea – prefect Braşov

UDMR

  1. Antal Árpád-András – primar Sfântu Gheorghe
  2. Tamás Sándor – preş. CJ Covasna
  3. Kovacs Atilla – vice-preş. CJ Braşov

2004 – 27 de parlamentari aleşi locali

PSD

  1. Constantin Nicolescu – preş .CJ Argeş
  2. Doru Laurian Bădulescu – preş. CJ Ilfov
  3. Gheorghe Ana – preş. CJ Dâmboviţa
  4. Dumitru Buzatu – CJ Vaslui
  5. Vasile Mihalachi – CJ Vaslui
  6. Silvian Ciupercă – CJ Ialomiţa
  7. Teodor Maghiar – CJ Bihor
  8. Radu-Vasile Roşca – CJ Maramureş
  9. Ion Nicolae – CJ Dâmboviţa

PNL

  1. Andrei Chiliman – primar sector 1 Bucureşti
  2. Victor Paul Dobre – vice.preş. CJ Galaţi
  3. Ovidiu Drăgănescu – vice.preş. CJ Timiş

PD(L)

  1. Emil Boc – primar Cluj Napoca
  2. Liviu Negoiţă – primar sector 3 Bucureşti
  3. Constantin Bălălău – primar Buftea
  4. Sorin Frunzăverde – preş. CJ Caraş Severin
  5. Nicu Mircea Toader – vice.preş. CJ Galaţi

PRM

  1. Corneliu Bichineţ – preş. CJ Vaslui
  2. Gheorghe Bunduc – preş. CJ Tulcea
  3. Dumitru Badea – vice.preş CJ Neamţ
  4. Iancu Holtea – vice.preş CJ Mehedinţi
  5. Angela Bogea – vice.preş CJ Bacău
  6. Rădulescu Grigore Emil – vice.preş. CJ Prahova
  7. Marinache Vişinescu – vice.preş. CJ Ialomiţa

UDMR

  1. Ráduly Róbert Kálmán – primar Miercurea Ciuc
  2. Kovacs Zoltan – primar Valea lui Mihai

FDGR

  1. Hermann Fabini – CJ Sibiu
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.