De mai bine de un an de zile, cîteva televiziuni legănate în iluzia că rup gura tîrgului şi a ratingului, acompaniate de cîţiva deontologi ai sclavagismului presei, plimbă pe sticla tv, cu o tragi-comică osîrdie, un cadavru. De cînd a redevenit simplu cetăţean, aşa cum îi place să-şi spună, cu o umilinţă trucată, cadavrul politic Băsescu nu încetează, nicicum, în efortul disperat de a-şi rescrie, de a-şi mistifica biografia, trecutul şi eşecul a două mandate prezidenţiale ruşinoase, pe urma cărora cineva cu un obraz ceva mai subţire s-ar furişa afară din casă, atent să nu dea ochii cu lumea. O face cu tupeul caracteristic, cu aceeaşi faţă schimonosită de răutate, arţag şi mitocănie şi cu aceeaşi încrîncenare la capătul căreia se întrevede prietena sa de nedespărţit, paranoia.
Trecînd cu seninătate peste momentul cînd puţin a lipsit să se înece în flegma ignară a naţiei, salvat numai de o ticăloasă erată şi de prostituţia la nivel înalt, euroatlantică, Băsescu este, astăzi, un monument de ipocrizie, populism şi demagogie care pun la grea încercare presiunea arterială şi starea de greaţă a celor care se mai încumetă să-i asculte delirul ori să-i respire aerul din preajmă.
Împrumutînd vorbele şi abordînd temele, viziunile, mult hulitei televiziuni Antena 3, din vremea cînd, din poziţia ţaţei încotrocenite, patrona mahalaua politică, vitupera opozanţii şi călca în picioare Constituţia, filă cu filă, articol cu articol, din vremea cînd abuzul, arbitrariul, traficul de influenţă şi matrapazlîcul configurau caratele penale ale mandatelor sale, Băsescu joacă, azi, comedia opozantului de ocazie, spune lucruri, adevăruri contextuale şi punctuale pe placul auzului omului simplu, de bun-simţ, pe care, acolo, din Deal, în calitate de slugoi al cancelariilor occidentale, n-ar fi îndrăznit niciodată să le spună. De unde şi ridicolul apariţiilor şi declaraţiilor sale menite să îngroaşe imaginea deplorabilă şi convingerea că gura care le rosteşte e înţepenită în rictusul falsităţii şi-al făţărniciei.
Deplînge anomaliile şi excesele statului de drept, după ce chiar el l-a moşit şi clamat, aşa strîmb cum, de fapt, şi este, numai că abia astăzi îl vede, cînd poartă pe nas ochelarii de cal ai interesului personal ca simplu cetăţean.
Înfierează zăngănitul de cătuşe după ce, pe vremea încotrocenirii sale, anunţa, anticipa, în direct, arestări, imediat întîmplate şi îşi freca palmele, satisfăcut de ce isprăvi a fost în stare şi ce oracol fără greş era el, netulburat, neîncercat de remuşcări că patima vînătorii sale oarbe avea să frîngă cariere, să tulbure destine ori, pe nedrept, să maculeze imaginea victimelor sale.
E indignat de ascultările seviciilor, asidui şi justificat supărătoare, dar cine dacă nu el, cu veselă mojicie, era pe firul unde îşi asculta pînă şi consilierii administraţiei prezidenţiale în convorbirile private? Şi cine avertiza, trufaş şi solemn, miniştrii cabinetului Boc că vede, că aude şi ştie tot?
Un farsor, acesta este Băsescu, cu singurele sale arme, şmecheria şi gustul cacealmalei, puse să dea din coate şi să lucreze în slujba setei sale de putere şi de parvenire, altfel zis, un accident al istoriei noastre contemporane, indigest, greu de asumat, pentru că din nefericita coliziune cu el, printre altele şi din vina noastră, societatea românească s-a ales cu grave şi costisitoare boli de tratat pe viitor, cu greu vindecabile răni, încă vii şi neoblojite.
Lui i se potrivesc, cum nu se poate mai bine, cuvintele lui Stefan Zweig, atunci cînd spune: ”Cîteodată însă, soarta, cuprinsă de un capriciu ciudat, se prosternează în faţa unui om oarecare. Cîteodată – şi acestea sînt cele mai uluitoare momente ale istoriei universale – firul destinului ajunge, pe durata unui minut efemer, pe mîna unui nevolnic”.
Un nevolnic cu activismul şi limbuţia tot atît de treze pe cît de vizibilă îi este meteahna trişorului închipuindu-şi că mai are, că mai poate scoate din mînecă, de pildă, la alegerile pentru Primăria Capitalei, o carte cîştigătoare. În fond, de ce nu şi-ar închipui cîtă vreme justiţia nu vrea ori nu e în stare să dea piept şi examene, oricît de grele, fie şi cu un cadavru politic? Deşi consider, alături de 7,4 milioane de cetăţeni, că singura funcţie ce i s-ar cuveni şi i s-ar potrivi ca o mănuşă este aceea de primar de celulă în oricare din penitenciarele patriei, l-aş încuraja, l-aş îndemna cu tărie să candideze, doar asfaltatorii, camionagiii, tarabagiii dornici de capete-n gură, tiriştii, Luxtenul, Popovici, dezvoltatorii imobiliari, bruma de parcuri rămase încă în picioare, afaceriştii din te miri ce, precum şi filierele parandărătului şi-ale spălării de bani abia îl aşteaptă şi încă cu braţele deschise! Da, să candideze neapărat, fără tăgadă, cu tupeul proverbial, cu grobianismul lui de neconfundat, cu toată recuzita de măşti ale inocenţei mimate, cu sufletul şi caracterul său curat murdar, să stoarcă lacrimi pe umărul lui Căşuneanu, deşi nu, nu-l cunoaşte, aşa cum nu-l ştia nici pe Stolojan, dar ce contează, umeri de sprijin şi urechi de strecurat otrava minciunii ambalată frumos să fie! Să candideze negreşit, pentru nimic altceva decît pentru a ne reda speranţa şi încrederea. Da, speranţa şi vă asigur că aţi citit bine; speranţa şi încrederea că electoratul bucureştean, căruia mă încăpăţînez a crede că nici Dumnezeu, nici uitarea nu i-au luat minţile şi discernămîntul, îl va scoate pe Băsescu, odată pentru totdeauna, din viaţa politică a ţării şi a noastră şi că acolo, la vot, îşi va lua o binemeritată revanşă, odată ce, în acorduri de recviem, sau, mai pe româneşte şi ortodox, prohod, va duce cadavrul său politic acolo unde îi este locul: la groapa istoriei!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.