Referendumul Scoţian şi Federalizarea Regatului Unit

Marţi, 9 septembrie, s-a arborat drapelul scoţian alături de cel britanic, deasupra clădirii din Downing Street 10 (biroul prim-ministrului britanic). Presa a remarcat însă că prima tentativă de ridicare a drapelului a eşuat, sugerând un rău augur. Post factum, în cuvintele prim-ministrului David Cameron de la sfârşitul campaniei, scrutinul însemna, în orice caz, „moartea statu quo-ului” (AFP).

Astfel, pe 10 septembrie, David Cameron pleda pentru un „nu” la referendum, echivalent cu „un viitor mai bun pentru Scoţia”: el promitea ca, în cazul în care scoţienii nu părăsesc uniunea (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord), parlamentul regional de la Edinburgh să primească competenţe întărite în materie de „împrumut, impozit şi cheltuieli” (LaLibre.be). Luni, 15 septembrie, acelaşi prim-ministru făcea un nou apel pentru păstrarea uniunii, avertizând că „ştie că cei din tabăra pro independenţă au zugrăvit o Scoţie mai bună la toate nivelurile (dacă devine independentă)”, dar că „atunci când ceva este prea frumos pentru a fi adevărat, de cele mai multe ori este tocmai pentru că aşa este cazul”. El a avertizat în legătură cu două elemente cheie ale eventualei separări, moneda şi forţele armate. Şi a promis din nou, în cazul victoriei adversarilor independenţei, „declanşarea unui program de transfer de puteri vast şi fără precedent”, în materie de politică fiscală şi sănătate publică. Marţi, presa britanică anunţa angajamentul (chiar sub acest titlu a apărut în principalul cotidian scoţian Daily Record) în sensul devoluţiei de puteri către Parlamentul Scoţiei, semnat de prim-ministrul conservator David Cameron, liderul partidului laburist Ed Milliband şi vice-prim ministrul liberal-democrat Nick Clegg. Cei trei lideri de partide unioniste semnalau că „se doreşte schimbarea”, şi că „o schimbare mai rapidă, mai sigură este mai bună decât o separare”. Acelaşi Daily Record anunţa că, dacă „un succes al Da-ului va plasa restul Regatului Unit într-un haos constituţional”, „o victorie a Nu-ului va duce la o schimbare masivă a peisajului politic”, iar nu la „imobilism”. Astfel, puterea centrală de la Londra îşi va diminua influenţa în provinciile şi celelalte entităţi britanice. După anunţarea rezultatului referendumului, prim-ministrul britanic a anunţat acordarea de puteri noi tuturor celor patru naţiuni constitutive ale Regatului Unit (Anglia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord, în plus faţă de Scoţia).

Pentru a înţelege consecinţele referendumului, trebuie spus că peisajul politic din Scoţia este total diferit de cel din Anglia. O pancartă din campania pro-independenţă enunţa: „End Tory Rule Forever”; din 129 deputaţi aleşi în parlamentul regional al Scoţiei (Holyrood) în 2011, sunt 65 reprezentanţi ai SNP, 37 laburişti, 15 conservatori, iar 5 liberal-democraţi; iar din cei 59 de deputaţi scoţieni între cei 650 de la Westminster, doar unul este conservator (sunt 40 laburişti, 11 liberal-democraţi, 6 SNP şi 1 conservator). Guvernul scoţian este constituit din reprezentanţii SNP (Scottish National Party), de stânga. Un motiv „egoist” al partidului laburist în susţinerea campaniei pentru păstrarea uniunii a fost tocmai dorinţa de a rămâne un partid relevant în Parlamentul britanic, fapt care ar fi fost pus sub semnul întrebării în cazul unei partiţii a Regatului Unit. Fără sprijinul scoţienilor de stânga, ar fi fost posibil ca laburiştii britanici să nu mai poată forma o majoritate guvernamentală pentru o perioadă nedefinită de timp (lignet.com). Chiar şi în situaţia actuală, viitorul instituţiilor Regatului Unit este un şantier deschis, şi pot exista consecinţe politice serioase pentru laburişti în cadrul unora dintre naţiunile care compun Regatul Unit, chiar dacă la nivel „naţional” lucrurile s-au calmat din punctul de vedere al peisajului politic. Care sunt aşadar consecinţele instituţionale ale votului negativ al scoţienilor?

În primul rând, rezultatul referendumului a fost extrem de clar şi purtător de semnificaţie. „Nu”-ul a câştigat cu 55,3% din voturi, faţă de 44,7% pentru susţinătorii independenţei. Diferenţa este importantă, cu atât mai mult cu cât participarea la vot a fost de 84,6%. Dar tocmai gradul mare de participare la scrutin este semnificativ, după cum semnificativ este şi faptul că rezultatul era incert. Prim-ministrul britanic a făcut apeluri disperate la păstrarea uniunii, şi a ţinut să reamintească faptul că o partiţie „i-ar fi sfâşiat inima” (LaLibre), într-un prim discurs după anunţarea rezultatului, a doua zi la ora 7 dimineaţa. Prim-ministrul scoţian Alex Salmond a demisionat, însă guvernul central de la Londra a reiterat promisiunea din timpul campaniei, de a conferi puteri mărite tuturor celor patru naţiuni constitutive ale Regatului Unit. Aici este cheia rezultatului referendumului. Acesta este motivul pentru care unioniştii le-au transmis scoţienilor că le-ar fi mai bine împreună decât separaţi, pentru că ar beneficia de puterea de reprezentare a Regatului Unit la nivel european şi internaţional, dar şi de autonomie mărită în gestiunea internă. Astfel, în discursul său de la ora şapte, David Cameron a afirmat trei consecinţe: prima, că rezultatul fără apel reglementează chestiunea independenţei „pentru o generaţie”; a doua, că este nevoie de unitate pentru a continua împreună; a treia, că promisiunile de prerogative suplimentare făcute scoţienilor vor fi onorate, şi chiar extinse pentru englezi, galezi şi nord-irlandezi (LaLibre). Va fi vorba de colectarea şi utilizarea impozitelor şi de sistemul de protecţie socială, fapt confirmat de Raportul Comisiei Smith, publicat pe 27 noeimbrie. Sunt puteri pe care acum le doresc şi celelalte „naţiuni” constitutive ale Regatului Unit. Presa britanică a înţeles corect acest mesaj, iar Financial Times afirma că „nu este momentul pentru triumfalism. Respingerea secesiunii de către Scoţia nu este sfârşitul dezbaterii constituţionale britanice. Se cere un nou cadru”. Urmează o serioasă serie de lupte constituţionale pentru amenajarea rezultatului referendumului. Cotidianul de stânga The Guardian a confirmat acest punct de vedere: pentru a ţine seama de cei 45% dintre alegătorii scoţieni care doresc independenţa, „sistemul politic britanic trebuie schimbat în integralitatea sa”.

Probleme politice ar putea apărea chiar în Anglia, pentru că, deşi prim-ministrul britanic a evitat scenariul catastrofic al secesiunii, care l-ar fi costat cel mai probabil postul şi cariera politică, există suficienţi deputaţi conservatori care îi reproşează „amploarea cadourilor post-electorale” (LaLibre), cu consecinţe încă în curs. Pe de altă parte, calendarul dezbaterii instituţionale post-referendare se suprapune peste cel electoral. Pe 27 noiembrie a apărut raportul Comisiei Smith referitor la reformele propuse, care urmează să producă un document de lucru care să fie prezentat de guvernul britanic până pe 25 ianuarie. Or, alegerile legislative britanice au loc în luna mai 2015. Cele trei partide unioniste, conservatorii, laburiştii şi liberal-democraţii, au făcut corp comun în timpul campaniei pentru referendum, dar urmează să lupte pentru întâietate unii, pentru supravieţuire alţii, în cadrul viitorului parlament britanic.

Promisiunile electorale au şi consecinţe pe plan constituţional. Paul N. Goldschmidt, director în cadrul Comisiei Europene, avertiza că problema care se pune nu este doar transferul de noi puteri către Scoţia, ci „o reformă constituţională care să reorganizeze chiar structura Regatului Unit pe un model «federal»” (LaLibre). La o astfel de practică ar trebui să ducă în mod normal promisiunea guvernului central. Despre „federalizarea” Regatului Unit, specialiştii britanici în teorie federală şi constituţionalism vorbesc deja de mai bine de zece ani. Anglia reprezintă 80% din actualul Parlament naţional. În cadrul Westminsterului există 59 de deputaţi scoţieni, majoritatea laburişti, şi un singur conservator. În Anglia, dimpotrivă, majoritatea deputaţilor sunt conservatori. Prin urmare, devoluţia de puteri către toate entităţile „federate”, deci şi Anglia, va duce la o diferenţiere a reprezentării politice la nivelul „regional”, cu consecinţe politice evidente. Rămâne de văzut cum vor afecta astfel de diferenţieri nivelul „naţional” al Regatului Unit în ansamblul său. Totul depinde şi de designul instituţional pe care îl va lua transferul în cazul britanic. În situaţia în care nu se va dori recunoaşterea federalizării de facto (englezilor nu le place prea mult cuvântul „federal”, pentru că le sună a etatism şi omogenizare forţată la nivel european), se poate ajunge la păstrarea unui Parlament naţional comun, în care însă voturile unei entităţi federate să nu fie luate în calcul în momentul în care se discută la nivel comun (naţional) o chestiune în care celelalte entităţi nu au preluat prerogative de la nivel naţional (aşa-numitul federalism asimetric). Pare că acesta este modelul ales de David Cameron şi partidul său. Ar fi de altfel total nedrept pentru englezi ca parlamentarii scoţieni din Westminster să voteze spre exemplu asupra unor chestiuni legate de impozitul pe venit care ar privi doar Anglia. Decizia finală se va lua însă după alegerile parlamentare britanice. Aşadar, Regatul Unit s-ar transforma din stat unitar descentralizat în stat federal.

În sfârşit, există şi un după referendum. Dacă, într-un caz excepţional, Regatul Unit va vota pentru ieşirea din Uniunea Europeană la referendumul din 2017 (dacă acesta va fi organizat), se va pune din nou problema Scoţiei, care este pro-europeană şi care, în mod cert, nu ar dori separarea de UE. Va putea atunci rezultatul referendumului britanic să se impună unei entităţi constitutive „federate” care ar avea o altă voinţă electorală? Există la nivelul instituţiilor europene o reflecţie asupra problemei, ceea ce arată că lucrurile nu sunt deloc uşoare. Şi că, aşa cum o eventuală partiţie a Regatului Unit ar fi fost dificil de negociat în perspectiva secesiunii Scoţiei, 2017 riscă să readucă în atenţie partiţia aceluiaşi Regat Unit dintr-o altă perspectivă, cea a „secesiunii” Angliei de Uniunea Europeană.

Modelul federalismului german, impus de Statele Unite prin Legea Fundamentală a Republicii Federale a Germaniei din 1948, poate constitui un exemplu constituţional interesant de studiat pentru orice ţară care doreşte adoptarea unui regim de tip federal „declarat”, pentru modul în care reuşeşte să apere interesele entităţilor federate (Landurilor) şi să promoveze democraţia şi părerile regionale în constituirea unei politici naţionale. În acest context, preşedintele Parlamentului European, social-democratul german Martin Schulz, a declarat, după aflarea rezultatului de la referendum, că, din punct de vedere european, găsirea unei formule care să facă din Scoţia un exemplu de „autodeterminare rezonabilă culturală, economică, rămânând însă în cadrul Regatului Unit, ar fi un model care să contribuie la satisfacerea altor regiuni” cu dorinţe secesioniste din cadrul Uniunii Europene (LaLibre). Dacă partiţia Regatului Unit ar fi fost un „bun” model de urmat pentru celelalte regiuni cu naţionalisme în plină afirmare, inclusiv pentru Québec, respingerea independenţei este un prilej de afirmare europeană a evoluţiilor federaliste. Federaliste însă în sensul de afirmare a aspiraţiilor identitare locale într-un stat mai mare, iar nu de omogenizare de către un centru european, cum uneori greşit se interpretează. Doar că balanţa este sensibilă: dacă în unele state membre modelul poate fi benefic, pentru incluziune, în altele poate fi folosit în scopul separării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.