Reforma: o idee riscantă

Este un truism, dar niciodată nu este inutil să fie reamintit: schimbarea constituţiilor şi a legilor cu impact constituţional (precum legea electorală) este o practică curentă în România. De la 1859 încoace, media unui aranjament constituţional a durat aproximativ 15 ani, aceeaşi situaţie fiind valabilă şi pentru legea electorală. Deşi „reforma” este prezentată ca un fel de panaceu, un secol şi jumătate de istorie aceasta tinde să devină Problema politică a României. În spatele „reformei” pare că se ascunde o formă cronică de incapacitate guvernamentală. Aşa că, devenită remediu al tuturor relelor politicii româneşti, schimbarea Constituţiei este prezentată de ceva vreme ca unica soluţie pentru depăşirea impasului actual.

Odată ce subiectul este preluat de mass-media, el se întoarce împotriva clasei politice cu forţă. Nu e de mirare că aproape toţi politicienii, indiferent de tabăra sau familia politică din care fac parte, s-au transformat în susţinători ai „reformei”. Şi dacă de la un moment încolo modificarea Constituţiei, chiar dacă nu va schimba radical politica românească, devine inevitabilă, la fel se întâmplă şi cu legea electorală şi tema adiacentă acesteia, calendarul electoral. La sfârşitul anului 2011, într-un context în care ideea „reformei statului” era obsesiv susţinută de Traian Băsescu şi PDL, comasarea alegerilor locale şi parlamentare, echivalentă cu schimbarea regulilor în timpul jocului în favoarea puterii de atunci, a pus guvernarea în defensivă. Într-un alt context, Victor Ponta a reluat-o la începutul anului 2013 cu acelaşi succes. Ideea comasării alegerilor europene cu cele prezidenţiale în mai 2014 (prin mutarea alegerilor prezidenţiale cu o jumătate de an mai devreme) a creat una dintre primele controverse instituţionale ale noii majorităţi parlamentare, oferindu-i lui Traian Băsescu ocazia reluării temei populiste care l-a consacrat: atacul împotriva parlamentului ilegitim.

Dacă discursul populist l-a adus pe Traian Băsescu în situaţia dificilă în care s-a situat în 2012, tot acesta îl poate scoate şi din zona periculoasă. Pentru Traian Băsescu discursul populist este un instrument politic prioritar, popularitatea sa din primii ani ai preşedinţiei datorându-se tocmai acestei strategii discursive. Din aceeaşi cauză, convins de forţa discursului său persuasiv, a şi ieşit în 2010 pentru a propune politicile de austeritate. Într-un interesant articol al lui Laron K. Williams de la Universitatea A&M din Texas, „Alegeţi otrava: Criza economică, ajustarea structurală a FMI şi supravieţuirea liderilor (Pick Your Poison: Economic Crises, International Monetary Fund Structural Adjustement and Leader Survival), este explicată corelaţia care există între populism şi duritatea politicilor de ajustare structurală care este directă proporţională cu populismul şi autoritarismul pe care liderii îl practică. Williams este cât se poate de clar: „guvernele democratice sunt mai puţin dispuse să aplice politicile de ajustare structurală” pe când „liderii autoritari … vor participa la acest gen de acorduri pentru că menţinerea lor la putere în perioada post-reformă este mult mai sigură”. Or, dacă calculul lui Traian Băsescu nu a funcţionat aşa cum se aştepta, reluarea improvizată a temelor instituţionale de către USL îi oferă ocazia revenirii la populismul antiparlamentar al perioadei anterioare anului 2010.

Deşi sondajele par să indice un sprijin important al opiniei publice pentru comasarea alegerilor, nu există nici un argument constituţional şi politic în favoarea acestora. Contraatacul lui Traian Băsescu prin care a propus demisia simultană a Parlamentului şi preşedintelui i-a permis să se repoziţioneze. Puţin contează pentru Traian Băsescu, cel puţin la nivelul discursului, că alegerile parlamentare anticipate nu fac decât să amplifice starea de instabilitate politică şi să prelungească cu încă un an şi jumătate faza acută a crizei politice ce părea să fi fost depăşită după alegerile din 9 decembrie. Nimic nu ar justifica această situaţie în condiţiile unei majorităţi parlamentare categorice, dar preşedintele nu ezită se revină la discursul populist pentru a pune USL-ul într-o situaţie ridicolă. Căci a susţine tema alegerilor parlamentare şi prezidenţiale anticipate după ce abia a fost încheiat cel mai instabil an politic de după 1990 (trei guverne în patru luni, suspendarea preşedintelui, suspansul alegerilor parlamentare şi a desemnării prim-ministrului) şi s-a terminat cea mai precară legislatură parlamentară postrevoluţionară (două moţiuni de cenzură reuşite, trecerea de la „marea coaliţie” la majoritate antiprezidenţială în doar un an, apoi constituirea unui majorităţi prezidenţiale de adunătură pentru ca în final să se ajungă la un guvern antiprezidenţial) este mai mult decât o eroare: ar fi un dezastru. În loc să se (re)construiască comunitatea politică în acord cu democraţia, s-ar deschide larg porţile populismului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.