Regal literar la Târgul Gaudeamus 2015

Noutăţile “Polirom” şi “Cartea Românească” la Gaudeamus

Polirom şi Cartea Românească participă la cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus cu peste 1.000 de titluri – dintre care 400 de noutăţi –, toate aflate la reducere (20%), precum şi cu peste 100 de titluri la preţul promoţional de 9,99 lei.

Autorii pe care îi puteţi întâlni la standul editurilor Polirom şi Cartea Românească sunt Radu Aldulescu, Şerban Alexandru, Mircea Anghelescu, Vartan Arachelian, Emil Brumaru, Iulian Ciocan, Liliana Corobca, Daniel David, Andrei Doboş, Doina Jela, Aurora Liiceanu, Bogumił Luft, Marin Mălaicu-Hondrari, George Neagoe, Eugen Negrici, Cosmin Perţa, Daniel Puia-Dumitrescu, Dan Sranca, Robert Şerban, Daniel Vighi, Matei Vişniec, Varujan Vosganian.

Emil Brumaru se va afla la stand pentru lansarea volumului Opere V. Crepusculul civil de dimineaţă, cea mai recentă apariţie din colecţia „Opere”, cu desene ale autorului şi o prefaţă de Luminiţa Corneanu. Pe parcursul celor trei părţi, Rezervaţia naturală de îngeri, Crepusculul civil de dimineaţă şi Istoria parfumului, Emil Brumaru ne încântă cu poezii mai vechi şi mai noi. Îngerii, ciupercile, libelulele, fluturii, cafeaua şi, mai presus de toate, femeia aduc la viaţă poeme uneori încărcate de umor, alteori de tristeţe şi melancolie, de cele mai multe ori de erotism, în celebrul şi fermecătorul stil brumarian.

Aurora Liiceanu îşi va întâlni cititorii cu prilejul lansării volumului Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri, apărut de curând în seria de autor, o carte în care veţi găsi istorii despre iubiri împărtăşite, iubiri neîmpărtăşite, iubiri cu final tragic sau fericit, dar şi studii care enumeră simptomele fizice caracteristice îndrăgostirii.

Patru cărţi-eveniment apărute în Biblioteca Polirom (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu) vor fi lansate la standul celor două edituri: Du-te şi pune un străjer, traducere de Ariadna Ponta, romanul recent descoperit al scriitoarei americane Harper Lee, autoarea bestsellerului …Să ucizi o pasăre cîntătoare, un adevărat fenomen editorial, cea mai discutată carte a acestui an; cel mai recent roman semnat de Salman Rushdie, o fantezie, un basm strălucitor: Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi, traducere din limba engleză şi note de Dana Crăciun; noul roman semnat de Elif Shafak, autoarea bestsellerului internaţional Bastarda Istanbulului: Ucenicul arhitectului, traducere din limba engleză de Ada Tanasă, o poveste plină de culori şi de lumină, care se desfăşoară în neuitata vreme a sultanului Soliman Magnificul, un poem de dragoste închinat frumuseţii cosmopolite a Istanbulului; fulminantul debut literar al celebrului regizor David Cronenberg: Mistuiţi, traducere din limba engleză şi note de Iulia Gorzo, „un roman tulburător, înfricoşător, palpitant”, după cum apreciază Stephen King.

Noi titluri apărute în colecţiile noastre de literatură română vor fi de asemenea lansate la Gaudeamus 2015: în colecţia Fiction Ltd.Villa Margareta, de Doina Jela, un roman în care ficţiunea şi realitatea se contopesc într-o poveste emoţionantă şi tulburătoare; La capătul nopţii, de Vartan Arachelian, un roman reuşit despre încercarea nereuşită de a scrie un roman, o poveste încărcată de umor şi ironie fină.

În colecţia Ego. Proză (coordonată de Lucian Dan Teodorovici) – un nou roman de Marin Mălaicu-Hondrari, unul dintre cei mai îndrăgiţi şi mai apreciaţi scriitori români din tânăra generaţie: Războiul Mondial al Fumătorilor, o poveste pentru fiecare dintre noi; Un înger, un cîine, o imagine, de Şerban Alexandru, un roman care, într-o montură stilistică de mare expresivitate şi reunind formule literare diverse, este şi o critică, pe alocuri cu accente de pamflet, a istoriei, a mitologiei şi religiei, a politicii şi culturii.

Noi titluri apărute în colecţiile consacrate de nonficţiune ale Editurii Polirom se vor găsi la stand: Apologia pîrleazului (colecţia Plural. M), o imagine a societăţii româneşti actuale, creionată de antropologul Vintilă Mihăilescu; Marsilio Ficino (1433-1499) şi problemele platonismului în Renaştere, lucrarea de licenţă a lui Ioan Petru Culianu, ce inaugurează cercetarea sa asupra Renaşterii şi a imaginarului ei; Amintirile colonelului Lăcusteanu (Biblioteca Memoria. Jurnale, autobiografii, amintiri) – publicate pentru prima dată integral, în forma în care apar în manuscrisul original, cu note şi indici de Rodica Pandele Peligrad, prefaţă de Mircea Anghelescu –, o mărturie preţioasă cu privire la oamenii, obiceiurile şi evenimentele din Ţara Românească, din primele decenii ale secolului al XIX-lea pînă în 1874; Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord, de Yeonmi Park, traducere de Ioana Aneci, o mărturie despre forţa spiritului uman şi despre riscurile pe care suntem dispuşi să ni le asumăm ca să fim liberi, o carte care a devenit imediat după apariţie (în septembrie 2015) bestseller internaţional.

Seria de autor Gheorghe Crăciun, cel mai recent proiect al Editurii Cartea Românească, continuă cu două noi titluri ce vor fi lansate la această ediţie Gaudeamus: Compunere cu paralele inegale, roman urmat de o addenda la pastişa Epură pentru Longos, prefaţă de Mircea Martin; şi Scriitorul şi Puterea sau despre puterea scriitorului, prefaţă de Caius Dobrescu. Copertele celor două volume sunt ilustrate cu desenele originale ale autorului. Seria de autor Gheorghe Crăciun. Profesorul Eugen Negrici a decis să-şi publice jurnalul din perioada 1975-2015. Cei 40 de ani de însemnări ale criticului, devenit celebru odată cu publicarea istoriei îndelung dezbătute Iluziile literaturii române, se constituie într-o cronologie îmbogăţită cu glosările din prezent pe marginea anilor în care jurnalul, chiar închis într-un sertar, era secret şi faţă de el însuşi. Sesiunea de toamnă (colecţia Jurnale şi Memorii) va restabili adevărul.

Mircea Anghelescu va lansa Lîna de aur. Călătorii şi călătoriile în literatura română (colecţia Critică şi Istorie literară), volum ce prezintă literatura românească de călătorie din secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Din cuprins: Cum călătoresc oamenii vechi şi cum călătoresc oamenii noi: Jurnalul deputaţiei la Ţarigrad şi Gheorghe Asachi • Dinicu Golescu: călătoria ca roman utopic • Ion Heliade Rădulescu: „Voiam să văd Parisul” • Alexandru Odobescu: „Ploaia e ca un tain dumnezeiesc al Engliterii”.

Un nou roman semnat de Liliana Corobca, autoarea bestsellerului Kinderland, va fi prezentat în cadrul Târgului: Imperiul fetelor bătrîne (colecţia Proză), un roman realist crud, care se constituie într-un rechizitoriu la adresa lumii de azi, o lume tot mai agresivă şi mai lipsită de empatie.

Trilogia Corso (proiect editorial co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional), de Daniel Vighi, le va fi prezentat, de asemenea, vizitatorilor tîrgului. Trilogia (colecţia Proză) este o incursiune fabuloasă în peste o jumătate de secol de istorie a Timişoarei, de la anii de început ai dictaturii comuniste pînă la dezlănţuirea tarantelei întemeierii capitalismului din deceniul nouă, prin invazia micilor întreprinzători italieni.

Robert Şerban îşi va lansa cel mai recent volum de poezie, Puţin sub linie (colecţia Poezie), în care veţi găsi „poveşti” despre cum e să pierzi şi să ajungi „sub linie”, ce se întîmplă pe acolo, cum şi dacă poţi să mai ieşi la suprafaţă.

Reamintim şi alte titluri lansate la Târg: Cartea poemelor mele nescrise deVarujan Vosganian (joi, 19 noiembrie), Valea rea de Andrei Doboş, Mizantropul optimist. George Călinescu şi (de)stalinizarea României de George Neagoe, Ucenicul arhitectului de Elif Shafak (vineri, 20 noiembrie). Tot vineri, la ora 17.00 puteţi participa la o lectură de din Omul din care a fost extras răul, de Matei Vişniec. Vor citi actorii: Dorina Chiriac, Raluca Aprodu şi Alexandru Bogdan. Regia: Alexandru Nagy. Invitat: Ion Bogdan Lefter.

Ziua de sâmbătă 21 noiembrie începe cu o Conferinţă Michel Vergé-Franceschi şi Anna Moretti, pornind de la volumul O istorie erotică a curţii de la Versailles, urmată de lansarea volumului. Invitaţi: Fabien Flori, Christian Derveloy, Adrian Cioroianu, Nicolae Constantinescu, Adrian Şerban.

Vor fi de asemenea lansate cărţile Românii în goana după happy-end de Bogumił Luft, Iar dimineaţa vor veni ruşii de Iulian Ciocan, Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală de Daniel David.

În ultima zi a Târgului veţi putea participa la prezentarea volumelor Un înger, un cîine, o imagine de Şerban Alexandru, În urmă nu mai e nimic de Cosmin Perţa, O istorie a Cenaclului de Luni de Daniel Puia-Dumitrescu.

Curtea Veche Publishing

Curtea Veche Publishing vă invită la o nouă sărbătoare a cărţii! Anul acesta, în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS, editura vă aşteaptă cu titluri variate, reduceri de preţ de până la 85% la peste 600 de titluri, întâlniri cu autori cunoscuţi, ateliere pentru copii şi peste 4.500 de premii pentru Cititorii de Curtea Veche!

Evenimentele pregătite la standul editurii prezintă cele mai noi volume semnate de: membrii Familiei Regale a României (Săvârşin. Detaliul, Calendar regal 2016), Emil Hurezeanu (Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996-2015), Adrian Cioroianu şi Andrei Radu (Carol I. Primul şi cel mai mare Rege al românilor – volum regal pentru copii), Magda Stavinschi (Astronomul Nicolae Donici. Enigme descifrate), Raluca Andreescu şi Traian D. Lazăr (Scrisori din exil. Arhiva literară Basarab Nicolescu). Micii cititori sunt invitaţi la atelierele organizate de Asociaţia Curtea Veche la Standul Dacia.

Admiratorii lui Răzvan Petrescu vor putea găsi cel mai nou titlu semnat de acesta, Ursuleţul lui Freud.

Pentru pasionaţii de gastronomie, editura pregătit una dintre cele mai apreciate cărţi ale celebrului Jamie Oliver: Comfort Food.

Curtea Veche Publishing vă invită să descoperiţi şi noua colecţie Outliers, ce cuprinde cărţi revoluţionare pentru cele mai îndrăzneţe minţi – Crowdsourcing de Jeff Howe şi Connected de Christakis & Fowler.

Mâine, între 11.00 şi 12.00, se va desfăşura un Atelier de lectură interactivă cu tehnici de teatru pe baza volumului Cei trei muschetari din colecţia Cărţile Copilăriei, susţinut de Smaranda Nicolau (actor şi pedagog MindStage Acting School). Copiii care vor lua parte la evenimente vor primi gratuit volumele Cei trei muschetari şi Cocoşatul de la Notre Dame.

Vineri, 20 noiembrie, la 16.30, va fi lansat volumul Astronomul Nicolae Donici. Enigme descifrate de Magda Stavinschi.

Participă: Magda Stavinschi, acad. Solomon Marcus, acad. Basarab Nicolescu, acad. Răzvan Theodorescu

Magda Stavinschi este membră a Uniunii Astronomice Internaţionale şi a fost, între anii 1990 şi 2005, directoare a Observatorului Astronomic al Academiei Române. În această carte, ea conturează portretul ştiinţific al astronomului de origine basarabeană Nicolae Donici (1874-1956), care a trăit şi lucrat în Basarabia, România şi Franţa, fiind autorul a numeroase studii de specialitate, după ce a observat o multitudine de eclipse de Soare şi alte fenomene astronomice, pe parcursul a şase decenii, în toate colţurile lumii. Cartea este o biografie-cronologie, îmbogăţită cu o bibliografie cuprinzătoare a scrierilor lui Donici, strănepot al fabulistului Alexandru Donici, şi cu o serie de mărturii ale unor oameni de ştiinţă şi cultură care l-au cunoscut pe astronom.

Va fi lansat, de asemenea, volumul Scrisori din exil. Arhiva literară Basarab Nicolescu de Traian D. Lazăr şi Raluca Andreescu.

Participă: acad. Basarab Nicolescu, Raluca Andreescu, Traian D. Lazăr, Petrişor Militaru.

Autorii adună în volum, însoţindu-le de prezentări, note biografice şi multe note explicative, câteva zeci de scrisori şi cărţi poştale schimbate de fizicianul şi filozoful Basarab Nicolescu, aflat din 1968 în Franţa, la început ca bursier al statului francez, apoi ca doctorand şi ulterior ca rezident şi cetăţean francez, cu personalităţi culturale atât din România comunistă, precum academicianul Alexandru Rosetti şi scriitorul şi editorul Mircea Ciobanu, cât şi din exilul intelectual românesc din Franţa şi Statele Unite: Horia Stamatu, Vintilă Horia, L.M. Arcade, Emil Cioran, Mircea Eliade. Schimburile epistolare acoperă o perioadă de peste trei decenii, până la începutul secolului XXI, când scrierile lui Basarab Nicolescu au început să fie traduse şi publicate în româneşte.

Sâmbătă, 21 noiembrie, E.S. Emil Hurezeanu, Iren Arsene, Andrei Pleşu, Cristian Tudor Popescu şi Cosmin Prelipceanu prezintă Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996-2015 de Emil Hurezeanu.

Pe trecerea timpului conţine articolele publicate de jurnalistul Emil Hurezeanu în perioada 1996-2015 şi ilustrează evoluţia societăţii româneşti în ultimii 20 de ani. Analizele se referă la evenimente interne şi internaţionale şi sunt scrise din perspectivă politică, socială, civică şi culturală. Cartea pune în perspectivă cele mai importante evenimente interne şi internaţionale petrecute în ultimele două decenii şi oferă cititorului instrumentele necesare pentru o interpretare realistă şi logică, în acelaşi timp aducând previziuni referitoare la viitorul României. Cartea este scrisă cu o subtilă ironie, deja cunoscută publicului din emisiunile TV în care Emil Hurezeanu a fost realizator. O carte durabilă, pe care publicul o merită din plin.

La ora 13.00 este anunţată lansarea volumului pentru copii Carol I. Primul şi cel mai mare Rege al românilor de Adrian Cioroianu şi Andrei Radu, cu ilustraţii de Alexandra Mâzgăreanu. Lansarea va fi urmată de un Moment de lectură susţinut de Daniela Nane.

Lucrarea lui Andrei Radu reprezintă o invitaţie către descoperirea unei noi faţete a istoriei. Adeseori dincolo de fotografia unui rege sau a unei regine din manuale nu pare să fie nimic. O figură sobră, încărcată de responsabilitatea care-i apasă pe umeri şi de imperativul unui destin pus în slujba Istoriei. Aşa stau lucrurile şi cu primul şi cel mai mare rege al românilor, Carol I.

Tinerii cititori pot urmări traseul suveranului, din vremea în care era un tânăr principe căruia i se propune tronul Principatelor Române, după abdicarea forţată a lui Alexandru Ioan Cuza, până în cei din urmă ani ai domniei sale, înainte de Marele Război.

Evocarea momentelor istorice cruciale pentru soarta naţiunii române este dublată de un subtil tablou psihologic al regelui, zugrăvit în culori vii, în care se împletesc rigoarea şi seriozitatea germană cu dragostea nedisimulată pentru ţara care l-a ales să o conducă.

La ora 16.00, la standul Editurii Curtea Veche Publishing, AALLRR Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu ai României vor participa la lansarea albumului Săvârşin. Detaliul, de Principesa Margareta a României şi Principele Radu al României, şi prezentarea Calendarului regal 2016.

Albumul prezintă Castelul Regal de la Săvârşin din perspectiva detaliilor legate de construcţie şi decoraţiuni. Este bogat ilustrat cu fotografii color ale interioarelor şi clădirilor din jur, printre care au fost introduse şi câteva fotografii făcute în anii ’40, pe vremea când Regina-Mamă Elena se îngrijea de castel. Familia Regală română a reintrat în posesia domeniului şi a castelului în anul 2001, când a fost demarat un proces îndelungat de reconstrucţie, recondiţionare şi reamenajare, pentru a elimina intervenţiile haotice din perioada comunistă asupra elementelor decorative ale proprietăţii. Autorii descriu în amănunt spaţiile, mobilierul, decoraţiunile interioare şi exterioare, bibelourile, obiectele de valoare atât materială, cât şi sentimentală pe care le-au recuperat de la deteriorare, de-a lungul anilor, cu mari costuri materiale şi de energie umană, ajutaţi fiind de artişti plastici şi de meşteri din zonă, în perspectiva deschiderii domeniului şi a castelului, fie şi parţială, spre vizitarea de către publicul larg.

Pentru anul 2016, editura a pregătit o nouă ediţie a Calendarului regal. Aceasta va prezenta noi imagini cu membrii familiei regale şi momente marcante pentru istoria ţării, păstrându-se caracteristicele Calendarului dedicat anului 2015. Fiecare lună a anului va avea dedicată o pagină ce va indica o serie de momente din istoria modernă, petrecute în luna respectivă. Prin design şi calitate, prin unicitatea şi valoarea sa documentară, Calendarul regal 2016 reprezintă mai mult decât o simplă tipăritură, putând fi cadoul ideal pentru pasionaţii istoriei, dar şi pentru publicul larg care doreşte să cunoască mai multe despre personalităţile regale ale României.

“Hesse pentru dezorientaţi”

Printre alte noutăţi, Editura Herald propune o carte de interes special.

Hesse pentru dezorientati. 66 lecţii de spiritualitate cotidiană cu Hermann Hesse de Allan Percy

Scriitor emblematic pentru literatura germană a secolului XX, în 1946 lui Hermann Hesse i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură. Din opera lui răzbat teme precum singurătatea spirituală a artistului şi izolarea de lumea modernă. A stimulat interesul pentru gândirea orientală în lumea occidentală, iar lirismul şi fineţea prozei reprezinta amprenta sa personală.

În volumul de faţă, 66 de ilustrări ale înţelepciunii hessiene aşteaptă ca cititorul să-şi aplece atenţia asupra lor, pentru a învăţa cum să invite calmul în viaţa sa şi să se distanţeze de o existenţa prea agitată. Citatele atent selectate de Allan Percy invită la o schimbare pozitivă de atitudine şi de perspectivă, menită să aducă liniştea sufletească, toleranţa, bunăvoinţa faţă de sine şi faţă de lume.

„Omul nu este în niciun caz o fiinţă fermă şi durabilă, ci mai degrabă o schiţă şi o tranziţie, nu este altceva decât puntea îngustă şi periculoasă dintre natură şi spirit. Către spirit, către Dumnezeu îl îndeamnă imboldul cel mai intim; către natură, intoarcerea la mama, îl atrage dorinţa cea mai intimă: între aceste două puteri viaţa lui oscilează, tremurând de teamă”, scria Hermann Hesse.

Allan Percy este expert în coaching şi în tehnici de îndrumare personală. Actualmente lucrează în calitate de consultant editorial în domeniul formării şi dezvoltării umane. Călătoreşte în toată lumea în căutarea unor noi surse de inspiraţie pentru cărţile sale. Traduse în numeroase limbi, volumele sale sunt un elogiu lucid adus libertăţii noastre de a fi în lumea contemporană: Conexiunea cu fericirea (2007), Nietzsche pentru stresaţi (2009), Oscar Wilde pentru blazaţi (2011), Kafka pentru deprimaţi (2012), Scafandrul optimistului (2013).

Editura RAO

Titluri incitante şi la RAO la ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus.

Mâine, la ora 14.00, va fi lansat, în prezenţa unui număr mare de invitaţi din rândul jurnaliştilor şi scriitorilor, dar nu numai, volumul Cartierul interzis de Adrian Eugen Cristea, Marius Marinescu şi Mihai Mitran.

La ora 16.00, jurnaliştii Mihai Gâdea şi Mircea Badea vor prezenta Zece ani răi de Mugur Ciuvică.

Îmbrăţişarea ursului de Alexandru Grumaz şi Vasile Rotaru va fi lansat la ora 18.00, de sociologul Dan Dungaciu şi jurnalistul Victor M. Ioniţă.

Vineri, 20 noiembrie, la ora 15.00, iubitorii de teatru pot participa la o lansarea unei publicaţii monografice: Costel Constantin: un actor printre rolurile sale de Ioana Bogdan.

Invitaţi: actorul Costel Constantin, scriitorul Dinu Săraru, regizorul Dan Tudor, actriţa Rodica Mandache, Luana Drăgoescu, Mihaela Constantin.

Scriitorul Dinu Săraru va prezenta, la ora 16:00, şi volumele Bâlciul de argint şi Jocuri de nenoroc de Ştefan Mitroi.

Ultimul eveniment al zilei, la ora 18.00, lansarea volumului Biblia pierdută – în prezenţa autorului Igor Bergler.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.