Regalitate, Longevitate, Legitimitate

Filmul Marilenei Rotaru, “Mihai I, Regele Românilor”, prezentat în avanpremieră la Ateneul Român, pe 16 iulie, ce va fi transmis în premieră, joi 20 iulie, la TVR, la ora 22.10 şi reluat sâmbătă pe TVR Cultural, la ora 16.45, reprezintă genul acela de peliculă documentară unică, menită să trezească în privitor mai mult decât setea de informaţie şi de istoria adevărată, acele coarde ale sensibilităţii românilor retezate violent după abdicarea forţată a Majestăţii sale în 30 decembrie 1947.

Dedicat Jubileului Regal, care sărbătoreşte 85 de ani de la prima încoronare a regelui Mihai, filmul sărbătoreşte nu doar o longevitate excepţională, ci puterea de a readuce în lumină adevărul istoriei noastre, oricât s-a dorit mistificarea lui şi spălarea creierelor acestui popor. La Ateneu, în loja regală, au fost prezenţi alături de Alteţele Lor Regale, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, prim-ministrul României, Victor Ponta, şi soţia lui, Daciana Sârbu, Călin Popescu Tăriceanu, o personalitate politică de marcă, legată profund şi activ de Casa Regală, reprezentanţi de marcă ai guvernului şi Parlamentului, academicieni, oameni de cultură. Între ei, şi realizatoarea acestei pelicule, Marilena Rotaru, care şi-a făcut o misiune din slujirea valorilor monarhiei româneşti prin filmele şi interviurile ei filmate. Am admirat şi de această dată modestia ei şi loialitatea faţă de o cauză pe care a îmbrăţişat-o din 1990, cu temeritate, egală cu sine. În cei peste douăzeci de ani de la primul ei film, Marilena Rotaru a îmbogăţit prin alte numeroase pelicule documentare un tezaur de imagini, documente şi mărturii care s-ar cuveni să fie multiplicate pe DVD-uri şi incluse în programa şcolară, la orele de istoria României. Aceste filme ar reaşeza în matca lor nu numai adevărul istoric, ci şi un curent salvator de exemplaritate şi demnitate, reinstaurând, în învăţământul românesc, pedagogia responsabilităţii şi datoriei faţă de ţară a instituţiilor şi oamenilor, acea aură a condiţiei umane născută din credinţa în Dumnezeu. M-am gândit la acest lucru văzând-o în loja regală pe Ecaterina Andronescu, ministru al Învăţământului, ce ar putea să-şi facă o prioritate şi din reforma morală şi repunerea în drepturi a istoriei României în şcoala noastră, printr-o reconstrucţie din temelii a modelelor. “Reformele” derizoriului şi umilinţei dascălilor şi elevilor trebuie contracarate prin reconstrucţia excelenţei şi exemplarităţii.

Istorie şi Legendă

Sosirea AR Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu la Ateneul Român. Din arhiva Casei Regale

M-a emoţionat adagio-ul din filmul Marilenei Rotaru ce reprezintă mai mult decât o speranţă a românilor, aura unei existenţe deopotrivă regale şi legendare. Citatul acela pe care l-a ales dintr-un basm popular sugerează chiar mai mult decât ne închipuim, traducându-l în termenii unei realităţi, speranţele românilor. La naştere, ursitoarele i-au prezis că va domni de trei ori. Prima oară am văzut mare parte din fotografiile regelui Mihai copil la Versoix, în prima vizită pe care am făcut-o Majestăţilor Lor, Regele Mihai şi Regina Ana, în mai 1990, şi apoi în noiembrie-decembrie 1990. Filmul înregistrat de mine în mai 1990, la scurt timp după acea penibilă retragere a vizei de intrare în România a Majestăţii Sale, a fost difuzat de asemenea la televiziunea SOTI, el fiind un interviu cu MS Regele Mihai despre evenimentele de la 23 august pe care l-am publicat, transcris în 23 august 1990, în „România Literară” pe patru pagini. La Versoix am trăit prima oară miracolul întâlnirii cu istoria şi legendele legate de monarhia noastră şi de cel de-al patrulea rege al acestui arbore al vieţii civilizaţiei moderne şi europene româneşti, care este instituţia monarhiei pentru România. Nu caut o metaforă când compar monarhia cu arborele vieţii întruchipat în frescele tuturor bisericilor şi mânăstirilor noastre. Evoc un simbol biblic care reprezintă în condiţia umană viaţa, cu rădăcinile şi coroana ei plină de roadele împlinirii. Cu cât filmul se derula în faţa noastră, cu atât el umplea sufletul spectatorilor de această emoţie cu care doar marile modele şi împliniri pot să ne lumineze şi să ne scalde ochii de lacrimile iubirii.

Regele Mihai şi Marilena Rotaru, Versoix, noiembrie 1991. Din arhiva realizatoarei

Acum 85 de ani, pe 20 iulie 1927, Regele Ferdinand I Loialul se stingea din viaţă după o grea suferinţă. Memoriile Reginei Maria o descriu sau cele ale prim-ministrului I.G. Duca, de care-mi amintesc în această fracţiune de secundă. Ziarele epocii pe care le-am cercetat în colecţii, cel mai adesea la micro-filme, pentru a scrie cărţile mele dedicate monarhiei române, MS Regelui Mihai şi Reginei Ana, consemnează un moment de tristeţe adâncă, neliniştea celor ce se tem de o criză dinastică, forfota pescuitorilor în ape tulburi. Comuniştii mai ales au vrut să încetăţenească ideea de criză şi fractură, perpetuată în violenta propagandă antimonarhistă de după 22 decembrie, neobosită în a folosi cele mai mari minciuni şi acţiuni de blocare a reîntoarcerii Majestăţilor Lor în patrie.

Filmul Marilenei Rotaru prezintă în premieră imagini de la aceste acţiuni în forţă de blocare a intrării în România a Regelui Mihai şi Reginei Ana. Sunt cutremurătoare şi atotgrăitoare pentru ceea ce a însemnat cenzurarea monarhiei şi adevărului istoric din 1947 până în zilele noastre, dacă ne gândim la declaraţiile iresponsabile şi mincinoase emanate chiar de la nivelul instituţiei prezidenţiale prin vocea preşedintelui suspendat.

Perdeaua de borangic cu motive naţionale

În loja oficială Alteţele Lor Regale, prim-ministrul României, Victor Ponta, şi soţia sa, Daciana Sârbu. Din arhiva Casei Regale

Filmul Marilenei Rotaru contrazice prin imaginile lui de arhivă această criză, cu imagini emoţionante din ziua de 20 iulie 1927, când Regele Mihai a depus Jurământul în Parlamentul României. Era un copil care va împlini abia la sfârşitul lunii octombrie şase ani. Dar pe chipul lui se aşază de atunci până azi o gravitate blândă şi răbdătoare, o lumină a datoriei şi înţelepciunii, şăgălnicia unui suflet care ştie că a fost smuls de la joaca firească a vârstei pe care şi-o va metamorfoza de-a lungul vieţii în pasiunea şi vocaţia tehnică, în iubirea muzicii şi preţuirea vorbelor cu tâlc, într-o curiozitate profundă şi darul de a-şi asculta semenii, de a-i înţelege şi sluji. Merită să privim şi să rememorăm aceste imagini ale primelor ceasuri din viaţa primei urcări pe tron şi să descoperim în ele care sunt izvoarele exemplarităţii, seninătăţii, majestăţii şi legitimităţii pe care ni le impune MS Regele Mihai de atunci până azi.

În prim-plan, realizatoarea peliculei, Marilena Rotaru, aplaudată de public. Din arhiva Casei Regale

Documentele de arhivă folosite în film sunt pilduitoare, unind imagini de la parăzi, din viaţa publică, din Parlament, de la trecerea în revistă a Armatei, de pe front, din anii strivirii destinului României, flancaţi de portretele lui Stalin, Ana Pauker, de cele ale comisarilor sovietici, de regimul Petru Groza. Un moment important în film este acela al grevei regale prin care MS Regele Mihai ţine piept ofensivei dictaturii comuniste. Expresia chipurilor e cutremurătoare prin diferenţa dintre lumea legitimă a României şi aceea care i s-a impus prin Conferinţa din Crimeea şi împărţirea Europei în sfere de influenţă. Nu trebuie să fii psiholog ca să decoperi falia adâncă dintre iubirea regelui pentru poporul său şi maşina dispreţului şi a dictaturii pe care o folosesc comuniştii. Chipuri vulgare, puhave, grosolane şi fără lumină umplu ecranul, plin doar cu o clipă mai înainte de lumina revărsată şi frumuseţea umană a familiei regale, de zecile de imagini ale MS Regelui Mihai alături de regina-mamă Elena, de regina Maria, de membri ai Parlamentului şi poporul român. O sărbătoare sufletească şi o realitate normală temeinică scaldă ecranul. Tuturor acestor documente filmul le adaugă minutele unice alese din interviurile şi mărturiile regelui Mihai.

Cele mai emoţionante pentru mine au fost acelea în care am revăzut casa de la Versoix, biroul Majestăţii Sale pe care l-am descris dimpreună cu această casă a exilului, pe larg, în cărţile mele, “Maxilarul inferior” şi “Scara leilor”. Am revăzut la Ateneu perdeaua de borangic, brodată cu jurubiţe albastre, cu modele populare româneşti, străjuind biroul regelui, în film, de un albastru mult mai întunecat. Apoi icoanele, troiţa dăruită regelui cu prilejul vizitelor în ţară ale principeselor… Veioza, bibliotecile înţesate de cărţi de istorie, fotoliile primitoare, fotografiile de familie.

Lumina şi Iubirea Regelui

Regele Mihai şi Marilena Rotaru, august 1994. Din arhiva Marilenei Rotaru

Cât de mult mi-am dorit cu prilejul acelor vizite să pot aduce în România lumina Regelui şi s-o transmit poporului lui ţinut premeditat în întuneric timp de decenii. Acea lumină care s-a unit cu aceea a Învierii în zilele de graţie din 1992. Urmate de interdicţii şi frica puterii în faţa legitimităţii şi regalităţii care nu mai puteau fi ţinute în carantină. În film veţi vedea mărturiile unor personalităţi despre MS Regele Mihai, între care m-a impresionat aceea a marelui dramaturg român şi intelectual anticomunist Eugen Ionescu, într-o Franţă plină de intelectuali care au jurat sau au cochetat cu marxismul, republicani şi din pricina monarhismului absolut pe care l-au trăit, în vreme ce România a cunoscut monarhia constituţională şi una din cele mai moderne Constituţii europene, promulgate în 1923. O mărturie ce a însoţit filmele prezentate la televiziunea franceză imediat după evenimentele din decembrie 1989, când multe televiziuni s-au grăbit să discute serios alternativa monarhiei pentru România, între care şi aceea de la Geneva. În film, prezenţa Reginei Ana este covârşitoare şi imponderabilă, prin darul de a fi îngerul păzitor al celorlalţi, fără să atragi accentele asupra ta, în pofida energiei pe care fiinţa ta o conţine şi a rolului esenţial de o viaţă. De companion de o viaţă al MS Regelui Mihai. Mărturiile Reginei Ana, scenele din viaţa cuplului regal ce şi-a sărbătorit nunta de diamant sunt admirabile, de o rară autenticitate, de o inteligenţă sclipitoare şi un har al evocării percutant. O mare povestitoare. O altă mărturie memorabilă în acest film este aceea a Prinţului Charles, care debutează cu aceste cuvinte: “E unul din acei oameni care-şi păstrează calmul în toate situaţiile”. Acest portret încununează imaginile de la Jubileul Regal al Reginei Elisabeta a II-a, unde Regelui Mihai i s-au adus toate onorurile cuvenite, fotografia oficială înregistrând prezenţa sa, în prim-plan, alături de Regina Angliei. Frumoase sunt imaginile care surprind primirea de către regina Elisabeta, alături de regele şi tatăl său, a ASR Principesa Moştenitoare Margareta, care reprezintă de peste două decenii mesajul părintelui său şi vocaţia lui constructivă în ţară şi lumea întreagă, alături de Principele Radu şi ceilalţi membri ai Casei Regale. O principesă care a înflorit în ultimii ani şi care ne cucereşte prin graţie, amenitate, energie şi frumuseţe, la fiecare apariţie. Perechea Alteţelor Regale e desăvârşită. Filmul înregistrează numeroase mărturii ale membrilor familiei, dar şi portretul pe care i-l fac Majestăţii Sale Neagu Djuvara, Ion Zamfirescu, profesorul regelui la Şcoala Palatină, şi Alexandru Paleologu. Ultimele două au fost emoţionante, adăugând informaţiei şi argumentelor un val de iubire pentru Regele nostru, un val nereprimat, invadator, ca o răscumpărare prin suflet. Cuvintele lui Alexandru Paleologu rostite odinioară la Ateneu au exprimat chintesenţa regalităţii, legitimităţii şi longevităţii MS Regelui Mihai, sintetizând în ce constă lucrarea sa de 85 de ani pentru poporul român şi valorile democraţiei, în ţară şi în exil. Căci Jubileul Regal de 85 de ani de la Prima încoronare sărbătoreşte nu doar longevitatea unică a MS Regelui Mihai, ci desăvârşita şi dumnezeiasca longevitate a Iubirii şi responsabilităţii sale faţă de poporul său. Al cărui destin nu l-a precipitat prin gesturi iresponsabile, ale cărui sacrificii le-a cruţat, scurtând al Doilea Război Mondial şi faptele sângeroase a doi dictatori, Hitler şi Stalin. Pentru poporul român şi istoria lumii, MS Regele Mihai rămâne desăvârşitul, unicul exemplu de felul în care a împărăţi peste oameni înseamnă a-i sluji şi a-i iubi, cu sufletul şi înţelepciunea. Fie ca exemplul lui să ne susţină în această vară fierbinte în alegerile noastre. La Mulţi Ani, Majestate!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Doina Uricariu 51 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.