Regaluri sonore

Muzica marelui compozitor George Enescu, la Castelul Cantacuzino din Buşteni

Arii de George Enescu şi ale altor mari compozitori, precum Wolfang Amadeus Mozart şi Piotr Ceaikovski, vor putea fi ascultate pe 29 şi 30 aprilie, în cadrul concertelor Prahova Classic Nights la Castelul Cantacuzino din Buşteni, în interpretarea artiştilor Răzvan Popovici şi Diana Ketler, baritonului rus Evgeny Polikanin şi pianistei Tatiana Lobyreva.

Astfel, serile de 29 şi 30 aprilie vor debuta cu aria lui Don Giovanni din opera Don Giovanni, de Wolfgang Amadeus Mozart, în interpretarea baritonului rus Evgeny Polikanin, acompaniat de pianista Tatiana Lobyreva.

Artiştii Diana Ketler şi Răzvan Popovici au pregătit pentru publicul Prahova Classic Nights compoziţii precum Salutul dragostei, de Edward Elgar, Concertstuck pentru Viola şi Pian, de George Enescu, şi Mai: Nopţi Albe din Anotimpurile, de Piotr Ilici Ceaikovsky.

Totodată, arii de Piotr Ceaikovsky, Gaetano Donizetti, Franz Lehar, Wolfgang Mozart şi Anton Rubinstein vor completa serata muzicală de la Castelul Cantacuzino.

Prahova Classic Nights reprezintă un concept artistic creat de mezzosoprana Margarita Mamsirova, în colaborare cu Zamora-Estate şi cu artişti celebri. Aceştia au iniţiat o manifestare unică în Romania, aducând împreună, în această serie de concerte, staruri muzicale internaţionale.

Castelul Cantacuzino din Buşteni, construit între anii 1901 şi 1911 de Prinţul Gheorghe G. Cantacuzino, a fost deschis publicului pentru vizitare începând cu 2010. Castelul Cantacuzino a găzduit unele dintre cele mai impresionate şi interesante expoziţii din România. Astfel, în 2015, iubitorii de artă s-au putut bucura de litografii şi gravuri ale celebrilor Salvador Dali şi Pablo Picasso, simezele edificiului purtând, în prezent, litografiile marelui artist Marc Chagall.

„Luna Oedip la Londra” – o sărbătoare a muzicii de operă enesciene

Oedip la ICR Londra

Între 4 mai şi 8 iunie 2016, Institutul Cultural Român din Londra organizează, într-un foarte onorant parteneriat cu Opera Regală Covent Garden, Luna Oedip la Londra – un amplu program menit să celebreze capodopera enesciană prin evenimente muzicale, expoziţii, conferinţe şi proiecţii speciale, având ca protagonişti mari vedete ale scenei de operă, muzicologi de anvergură internaţională, dar şi artişti de prim rang fascinaţi de muzica lui Enescu.

Programul este construit în jurul premierei absolute a operei Oedip în Marea Britanie – care va avea loc în 23 mai la Opera Regală – şi se va derula atât pe celebra scenă muzicală de la Covent Garden, cât şi la Institutul Cultural Român. Evenimentele îi vor avea ca protagonişti pe regizoarea Valentina Carrasco, mezzo-soprana Sarah Connolly, compozitorul Dan Dediu, soprana Lauren Fagan, Kasper Holten, directorul muzical al Operei Regale, dirijorul Leo Hussain, regizorul Àlex Ollé, bas-baritonul Johan Reuter, basul Sir John Tomlinson, soprana Rodica Vică şi baritonul Iuri Iurciuc. În program mai figurează numele muzicologului Cristina Andrei, directoarea Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, ale pianiştilor Diana Ionescu şi Christopher Willis şi al fotografului Cornel Brad.

Programul este realizat de către Institutul Cultural Român din Londra în parteneriat cu Opera Regală Covent Garden, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti.

Luna Oedip în capitala britanică este un program similar Lunii Enescu la Londra, desfăşurată în primăvara anului 2015 cu ocazia premierei Simfoniei a III-a de George Enescu la Royal Festival Hall, în interpretarea London Philharmonic Orchestra, sub bagheta actualului director artistic al Festivalului „Enescu”, dirijorul Vladimir Jurowski.

Luna Oedip va debuta, în data de 4 mai, cu evenimentul În profunzime: Oedip, care va avea loc în sala Clore Studio a Operei Regale. Regizorii Àlex Ollé şi Valentina Carrasco, dirijorul Leo Hussain şi compozitorul Dan Dediu vor discuta despre complexitatea şi originalitatea viziunii enesciene asupra muzicii de operă, dar şi despre travaliul artistic pe care îl presupune transformarea unei compoziţii tulburătoare într-un spectacol total. Basul Sir John Tomlinson, mezzo-soprana Sarah Connolly, bas-baritonul Johan Reuter, titularii rolurilor principale în producţia de la Covent Garden, se vor referi la provocările muzicale şi actoriceşti pe care le implică interpretarea partiturilor enesciene, oferind, spre ilustrare, câteva fragmente expresive din spectacol.

Joi, 5 mai, la sediul ICR Londra va avea loc evenimentul Enescu pentru voce, care va pune în evidenţă componenta vocală a creaţiei enesciene, găzduit de sala de concerte camerale a Institutului, ce poartă numele marelui compozitor. Bas-baritonul Johan Reuter, starul actualei producţii, Kasper Holten, directorul muzical al Operei Regale Covent Garden, Leo Hussain, dirijorul spectacolului, şi compozitorul Dan Dediu vor examina contribuţiile marelui muzician la arta vocală şi caracterul inovator al partiturii lui Oedip. Pe lângă Johan Reuter, vor evolua sopranele Rodica Vică şi Lauren Fagan şi baritonul Iuri Iurciuc, acompaniaţi la pian de către Diana Ionescu şi Christopher Willis.

Cu această ocazie, va fi vernisată expoziţia de fotografie pregătită de Muzeul Naţional „George Enescu” din Bucureşti, Oedip: o istorie vizuală, care urmăreşte destinul sinuos al extraordinarei opere, începând cu lunga sa gestaţie şi debutul parizian, bine primit de public şi de critică, trecând prin relativul con de umbră occidental din perioada postbelică, până la redescoperirea entuziastă din ultimii ani. O versiune a acestei expoziţii va fi prezentată şi la Opera Regală, cu prilejul evenimentului În profunzime: Oedip.

De-a lungul întregului program, tot la sediul ICR Londra, va fi accesibilă publicului expoziţia lui Cornel Brad, Interludii în cheie fotografică, cuprinzând o serie de instantanee fascinante din activitatea câtorva dintre cei mai mari muzicieni contemporani, surprinse în culisele ediţiei2013 a Festivalului „Enescu” de la Bucureşti.

Programul va culmina, în 23 mai, cu premiera operei Oedip la Opera Regală Covent Garden, una dintre cele mai importante scene muzicale ale lumii. Spectacolul a fost produs în anul 2011 pentru Théâtre de la Monnaie din Bruxelles, în concepţia dramatică a regizorilor Àlex Ollé şi Valentina Carrasco, doi dintre membrii vizionarului grup de creaţie La Fura dels Baus din Barcelona. Montarea îl are în rolul principal pe starul danez Johan Reuter, al cărui nume încununează o distribuţie de zile mari ce îi mai include pe John Tomlinson, Sarah Connolly şi Sophie Bevan. După stagiunea londoneză, care se va încheia în 8 iunie, actualul Oedip va fi prezentat, în toamnă, la Opéra National de Paris.

Institutul Cultural Român va sprijini şi realizarea unui film de prezentare a producţiei Oedip şi a marelui său compozitor, care va avea o difuzare de masă şi va rămâne mai multă vreme pe platformele de promovare ale Operei Regale.

Autenticitate argentiniană la Castelul Peleş – ArgEn Tango

Stagiunea Sunetul Muzicii, ediţia a VI-a, manifestare organizată în Sala de Muzică a Castelului Peleş de ExcesMusic şi Muzeul Naţional Peleş, vă propune pentru sâmbătă 30 aprilie 2016, ora 12.00, un eveniment de neuitat.

Turneul ArgEnTango – Piazzola o poveste autentică, după succese fulminante, ajunge şi la Sinaia într-un loc istoric, pentru a prezenta în cel mai autentic mod cu putinţă muzica lui Astor Piazzolla.

Pentru acest turneu, binecunoscuta cântăreaţă Analia Selis abordează un nou stil de interpretare, pe care l-a deprins în urma unei călătorii la Buenos Aires, unde a cunoscut-o pe Amelita Baltar, cea care a fost iubita şi cântăreaţa favorită a lui Piazzolla, fiind cunoscută sub numele de Vocea lui Piazzolla. Ceea ce nu puteau artiştii să găsească în România era un interpret la bandoneon, pe care l-au invitat din Argentina. Este vorba despre Omar Massa, venit special pentru acest proiect, care, la rândul său, s-a întâlnit recent cu fiul lui Piazzolla, Daniel, şi a cântat chiar pe intrumentul celebrului compozitor.

Turneul Piazzolla, o poveste autentică are în centru, aşadar, o puternică tripletă argentiniană formată din Analia Selis (voce), Mariano Castro (pian) şi Omar Massa (bandoneon), cărora li se alătură doi muzicieni români de mare valoare, Răzvan Suma (violoncel) şi Rafael Butaru (vioară). Aranjamentele sunt făcute de Mariano Castro special pentru acest proiect.

Nu rataţi întâlnirea cu ArgEnTango, aveţi şansa de a o latură necunoscută a lui Astor Piazzolla, aşa cum nu a fost văzut şi auzit niciodată în România.

După binecunoscuta carieră în muzica comercială, Analia Selis îşi direcţionează activitatea către muzica autentică argentiniană – tangoul. Cele două ediţii ale turneului Vă place Tango?, cât şi proiectul de mare succes Tango simfonic sunt dovada clară că tangoul este viitorul Analiei, exprimarea cea mai autentică a unui argentinian.

Solist concertist şi director al Orchestrelor şi Corurilor Radio, profesor asociat la Universitatea de Muzică Bucureşti, Răzvan Suma dezvoltă o perpetuă carieră internaţională de solist, cele peste 1000 de concerte şi recitaluri pe care le-a susţinut fiind apreciate pe toate continentele. Reprezentat de cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan Suma este considerat unul dintre cei mai prolifici violoncelişti români ai momentului.

Împreună cu Narcotango, Mariano Castro, în triplă calitate – interpret, compozitor şi orchestrator -, a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010) la categoria Cel mai bun album de tango. Cu această trupă, dar şi în calitate de pianist şi chitarist solist, are la activ peste 25 de turnee internaţionale în Europa, Statele Unite, Canada şi America Latină.

Ambasador al muzicii lui Piazzolla pe marile scene ale lumii, alături de artişti precum Placido Domingo, Omar Massa este prezent permanent pe marile scene din America, Europa şi Asia, fiind invitat frecvent pentru a susţine masterclass-uri în întreaga lume. Vine în România special pentru proiectul ArgEnTango.

Concertmaestru al Operei Naţionale din Bucureşti, al Orchestrei Române de Tineret şi al Orchestrei Simfonice Naţionale Române, violonistul Rafael Butaru este o prezenţă constantă pe scenele muzicale naţionale şi internaţionale. În calitate de solist şi ca invitat permanent al Festivalului Sonoro, a susţinut concerte alături de muzicieni precum Gilles Apap, Daniel Rowland, Răzvan Popovici, Diana Ketler, David Cohen, Srdjan Vukasinovic şi mulţi alţii.

Invitaţie la Ateneul Român

Dirijorul Horia Andreescu

Miercuri, 27 aprilie, şi joi, 28 aprilie, la ora 19.00, sunteţi invitaţi la concertul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu. Solist: Daniel Goiţi

În program:

Felicia DonceanuTatăl nostru

Franz LisztConcertul nr. 1 pentru pian şi orchestră

Piotr Ilici CeaikovskiSimfonia nr. 6, Patetica

Laureaţi pe Drumul spre celebritate

Constantin Borodin, câştigătorul Concursului Drumul spre celebritate

Recent, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia a avut loc finala Concursului Drumul spre celebritate, ediţia a VII-a, eveniment educaţional organizat de Radio România Cultural, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic. Iniţiator şi coordonator: Sebastian Crăciun.

După 6 etape, care au desemnat, prin voturile a peste 600 de elevi şi profesionişti, 6 finalişti din aproape 50 de tineri muzicieni din Irlanda, Republica Moldova şi din toate regiunile şi centrele muzicale importante ale ţării, un juriu alcătuit din: Sorina Goia – Redactor şef Radio România Cultural, Betrice Todireanu – director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului, Prof dr. Mircea Penescu – concert maestru al Orchestrei Medicilor “dr. Ermil Nichifor” şi Sebastian Gheorghiu – director Excesmusic, a hotărât ierarhia finală.

Finaliştii Concursului Drumul spre celebritate

Premiul I a fost câştigat de violoncelistul Constantin Borodin din Republica Moldova, student al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Premiul al II-lea a fost obţinut de Cvartetul cu pian al Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi, alcătuit din: violonista Ana Maria Fotache, violista Loredana Apetrei, violoncelistul Florin Burlacu şi pianistul Dragoş Cantea, iar pe cea de-a treia poziţie s-a clasat marimbafonistul Marius Helciu, student al Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi. De asemenea Cvartetul cu pian din Iaşi a mai obţinut o bursă la Academia “ICon Arts”, care se va desfăşura la Roma în luna august a acestui an, iar violoncelista irlandeză Melanie Higgins a obţinut Premiul special “Pro Valores”.

Primii trei clasaţi vor susţine concerte şi recitaluri în săli importante din România, vor avea şansa de a face înregistrări speciale în studiourile Radio România şi împart şi premii în valoare totală de 1000 de euro.

Câştigătorul concursului, violoncelistul Constantin Borodin s-a născut în 1994 la Chişinău, oraş în care a absolvit Liceul Ciprian Porumbescu. În prezent este student la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde-l are maestru pe Marin Cazacu. A obţinut premii la concursuri desfăşurate la Bucureşti, Chişinău, Piatra Neamţ şi Tulcea.

Parteneri: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul Oportunităţi la tine acasă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.