Regele „cel Loial“ – primul monarh al tuturor românilor

Cu gândul la 1 decembrie 2018, când vom sărbători 100 de ani de la crearea României Mari, nu trebuie să pierdem din vedere că unirea cea mare s-a făcut în timpul domniei Regelui Ferdinand, supranumit „cel Loial“ sau „Întregitorul“, de la a cărui dispariție s-au împlinit 90 de ani, pe 20 iulie.

Ferdinand-Victor-Albert-Meinrad s-a născut la 12/24 august 1865 la Sigmaringen, fiind al doilea fiu al Principelui Leopold de Hohenzollern și al Principesei Antonia de Braganza, infanta Portugaliei, și nepot de frate al Regelui Carol I, regele României. Studiile sale debutează în casa părintească; gimnaziul îl urmează la Düsseldorf, apoi, conform tradiției, a fost înscris cadet la Școala Militară de la Kassel (1885); a studiat în paralel la Universitățile din Tübingen (științele politice și economice) și Leipzig (1887).

La data de14/26 martie 1881, Parlamentul României a votat transformarea României în regat. Încoronarea Regelui Carol I s-a desfășurat în ziua de 10 mai 1881, astfel încât acest act să coincidă cu împlinirea a 15 de domnie. Principele Ferdinand vizitează pentru prima dată România cu prilejul încoronării Regelui Carol I.

Ferdinand…

Deoarece Regele Carol I (1839-1914) și Regina Elisabeta (1843-1916) au avut doar o fetiță, pe Prințesa Maria, care a murit de scarlatină la nici 4 ani, în 1874, Coroana României urma să rămână în familia de Hohenzollern-Sigmaringen și deoarece și fratele mai mare al Regelui Carol I-ul, Principele Leopold, și fiul cel mare al acestuia, Wilhelm, au refuzat succesiunea, Ferdinand, al doilea fiu, a acceptat-o. În 1889, la 24 de ani, Ferdinand a fost declarat oficial moștenitor al tronului României.

Între 1889 și 1914, când a preluat Coroana de Oțel ca succesor al unchiului său Carol I-ul, au trecut 25 de ani, timp în care principele Ferdinand s-a pregătit pentru a fi Rege. Supravegheat îndeaproape de Regele Carol I, Ferdinand a luat lecții de limba română, de istorie, geografie și de pregătire militară. În cariera militară, a evoluat de la gradul de sublocotenent la general de corp de armată, în 1911, și mareșal, la 18 noiembrie 1918. Era o persoană extrem de modestă, timidă, preferând singurătatea. Îi plăcea să citească; și-a însușit limbile vechi (greaca, latina, ebraica), pasiunea vieții sale fiind însă botanica.

Principele Ferdinand se logodește pe 20 aprilie 1891 cu Elena Văcărescu, domnișoara de onoare a Reginei Elisabeta. Căsătoria lor era însă imposibilă: statutul Casei Regale și Constituția din 1866 interziceau membrilor familiei regale să se căsătorească cu românce; regele, precum și restul membrilor dinastiei trebuiau să rămână perfect neutri în raport cu interesele partizane ale vreunui partid sau familii boierești. Regele Carol I era nehotărât, dar oamenii politici români erau categorici. „Maiestate, aiasta nu se poate. Eu, Maiestate, nu spun că prințul nu poate lua în căsătorie pe domnișoara Văcărescu. O poate lua, însă în cazul aista să rămână simplu particuler“ – spunea prim-ministrul Lascăr Catargiu, în graiul său moldovenesc. „Regii nu sunt chemați să-și facă fericirea lor, ci fericirea popoarelor pe care le guvernează. Adeseori aceste amândouă se pot împăca, dar când ele nu sunt compatibile, ca în cazul de față, atunci fericirea poporului trebuie să meargă înaintea fericirii regelui“, spunea P.P. Carp. Confruntat cu opoziția întregii clase politice, a opiniei publice, dar și a fratelui său, Leopold, tatăl lui Ferdinand, Regele Carol I, a luat măsuri drastice: Elena Văcărescu a fost obligată să plece din țară în Franța, unde își va făuri un renume literar, iar Regina Elisabeta, care-i sprijinise, va fi trimisă în exil la Veneția și la castelul părintesc de la Neuwied, de unde va reveni la București abia în noiembrie 1894.

Regina Maria

… şi Maria

Principele moștenitor Ferdinand este trimis la Sigmaringen, în Germania. Aici o cunoaște, în luna martie 1892, pe Maria-Alexandra-Victoria (1875-1938), fiica cea mai mare de nici 16 ani a ducesei de Edinburgh, fiica țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1855-1881) și soția lui Alfred de Edinburgh, cel de-al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii (1837-1901). Ferdinand și Maria se logodesc la 21 mai 1892, la Potsdam, în prezența Împăratului Wilhelm al II-lea. Nunta a fost programată pe 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893 în castelul Sigmaringen, la aceasta participând Regele Carol I, membrii guvernului României, rudele lui Ferdinand și ale Mariei, mai puțin tatăl ei, care dorise o căsătorie mai ilustră pentru fiica sa cea mai mare.
Ferdinand și Maria, perechea moștenitoare a tronului României, au venit în București la 23 ianuarie 1893. Din căsătoria celor doi au rezultat șase copii: Carol (1893-1953) – viitorul Rege Carol al II-lea, Elisabeta (1894-1956), Maria (1899-1961), Nicolae (1903-1978), Ileana (1908-1991) și Mircea (1912-1916), toți botezați în religia ortodoxă. Din acest motiv, după botezul celui de-al doilea copil, Ferdinand este pedepsit de Papa Leon XIII cu excomunicarea, fiindu-i interzise comuniunea și sfintele sacramente, măsură ce va fi ridicată odată cu semnarea Concordatului cu Vaticanul, din 10 mai 1927.

În 1897, Principele Ferdinand s-a îmbolnăvit de febră tifoidă, ca urmare a faptului că, în decursul unor manevre militare, a băut apă dintr-o fântână. Și-a revenit ca prin minune, dar urmele bolii au fost vizibile pe fața sa până la moarte. Și comportamentul i-a fost afectat, devenind și mai însingurat.

Ferdinand este proclamat Rege al României la 29 septembrie 1914, în urma morții lui Carol I, unchiul său.

Suveranii României Mari

Izbucnirea Primului Război Mondial în urma atentatului de la Sarajevo din 28 iunie 1914 îl va pune pe Regele Ferdinand într-o postură delicată. După doi ani de neutralitate, dar și de negocieri pentru dreptul României de a se uni – în cazul victoriei – cu Bucovina, Ardealul, Crișana, Maramureșul și întreg Banatul, în cadrul Consiliului de Coroană din 14 august 1916, Ferdinand, influențat de Regina Maria, a luat o hotărâre dramatică: intrarea României în război de partea Antantei (Puterile Aliate – Franța, Anglia, Rusia, Serbia, Belgia, Japonia, Italia din 1915, SUA – din aprilie 1917, Grecia – din iunie 1917) împotriva țării sale natale, Germania (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman formau Puterile Centrale). „De la început – îi va mărturisi mai târziu lui Robert de Flers – mi-am impus această regulă de conștiință: să fac abstracție de mine însumi, să nu țin socoteală nici de originile mele, nici de familia mea. Să nu văd decât România, să nu cuget decât la ea. Nu se domnește asupra unui popor pentru sine, ci pentru acel popor.“

Ca urmare a deciziei din 1916, Regele Ferdinand este renegat de familia sa din Germania; este declarat mort, la Castelul Hohenzollernilor arborându-se steagul de doliu. Abia în februarie 1927, când Ferdinand era grav bolnav, Principele Wilhelm de Hohenzollern, fratele său mai mare (părinții și celălalt frate erau decedați), a venit la București să-l vadă; au povestit și au râs mult.

După dezastrul din anul 1916 (Turtucaia) suferit de armata română, când inamicul a ocupat 2/3 din teritoriul țării, inclusiv Bucureștii, familia regală, guvernul, parlamentul și armata au fost obligate să se retragă în Moldova. În 1917 are loc însă revenirea treptată, cu ajutorul aliaților. La sfârșitul lunii aprilie 1917, noua armată română era constituită, pregătită din punct de vedere politic și militar. Pentru pregătirea morală, un rol deosebit l-a avut Regina Maria, dar și Regele Ferdinand, care, adresându-se trupelor, a îndemnat la optimism și speranță. Bătăliile de la Mărăști (ofensivă), Mărășești și Oituz (defensive) din vara anului 1917 au reprezentat victorii remarcabile ale armatei române, câștigate cu vitejie și spirit de sacrificiu, dovezi că dorința realizării Marii Uniri era a întregii națiuni.

Primul Război Mondial s-a finalizat favorabil pentru țara noastră, la 1 decembrie 1918 înfăptuindu-se unirea tuturor românilor într-un singur stat – România Mare. Regele Ferdinand și Regina Maria au fost încoronați într-o ceremonie fastuoasă la Alba Iulia, la 15 octombrie 1922.

Ca și Regele Carol I, Regele Ferdinand a urmărit tenace progresul economic al țării, convins că pașii mici și mulți duc departe. Alături de Ionel Brătianu, Regele Ferdinand a fost artizanul marilor reforme din România interbelică: reforma electorală (toamna anului 1918) și reforma agrară (vara anului 1921), ambele dorite dinainte de război și promise solemn soldaților pe front, în 1917. Parte din succesul economic al anilor ‚30 se datorează deci și Regelui Ferdinand.

Regele Ferdinand s-a stins din viață la 20 iulie 1927, la ora 2.15, în camera sa de la castelul Pelișor, în urma unui cancer la colon. Marea sa supărare a fost faptul că fiul său cel mai mare, Carol (viitorul Rege Carol al II-lea), renunțase la drepturile sale de moștenitor al Coroanei României (de trei ori: în 1918, în 1919 și în decembrie 1925). Au intrat atunci în vigoare hotărârile de la 4 ianuarie 1926: Mihai, fiul lui Carol, la nici 6 ani, a devenit Rege la 20 iulie 1927, la ora 16.00 aproximativ, și s-a constituit Regența, instituția care exercita atribuțiile regelui în timpul minoratului acestuia.

Astăzi, privind în urmă la cei aproape 100 de ani care au trecut de la 1 decembrie 1918, ce constatăm?
România nu mai este așa de mare, căci am pierdut Basarabia. Am pierdut și monarhia, din 1948 suntem republică, la fel ca toate țările din zonă, de altfel. Între 1948 și 1989 am fost „predați“ influenței Uniunii Sovietice, în proporție de 90%, și am construit comunismul. Din 1989 până în prezent, am fost „predați“ influenței Uniunii Europene, tot în proporție de circa 90%, și construim capitalismul neoliberal; am și aderat la Uniunea Europeană, pierzându-ne astfel mare parte din suveranitate; dacă Uniunea Europeană se va transforma în federație, cum este planul unora, vom pierde și independența. Suntem obligați să vindem pământul către străini, să creștem prețul la energie, dar suntem printre cei mai săraci din Europa, iar tinerii ne pleacă din țară pe capete. Pentru ce s-a murit în 1877, în Primul și în al Doilea Război Mondial? De ce nu ne-am predat de atunci? Mai avem idealuri, ca țară? Ce legătură (mai) avem cu 1 decembrie 1918? Ce vom sărbători, în fond, în 2018?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Dr. Afrodita Iorgulescu 43 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.