Montarea „Regele Lear “ de la Teatrul Național „I.L. Caragiale“ ne amintește care sunt ocaziile pe care ți le oferă un clasic în viziunea unui regizor interesat să investigheze legăturile care se reformulează în permanență între ceea ce ne preocupă într-un moment sau altul și scenele gândite acum mai bine de patru secole.
În viziunea georgianului David Doiashvili, coborârea regelui în nebunie este separată în două părți distincte. Prima desface în felii formulările-tip, fie că vorbim despre declarațiile afective, fie de discursurile publice (cu tot cu variantele lor de showbiz și mondenitate). Mecanismul pus în mișcare de o distribuție care își culege aplauzele la scenă deschisă în multe momente ale montării de trei ore și jumătate se joacă mult în prima jumătate de piesă, cu efectele de nesincronizare între tonuri și declarații, poze și scenarii. Și ce altceva este un concurs de declarații de iubire filială? „Ceea ce găsesc eu valabil la ora asta în «Regele Lear» este problema generațiilor. Am vorbit despre asta și cu actorii, dar probabil că este pur și simplu ceea ce mă preocupă pe mine la ora asta. Fiindcă am descoperit că tinerii nu vor să trăiască așa cum trăim noi și s-ar putea să aibă dreptate. Iar eu nu pot fi de acord cu felul în care trăiesc ei. Și cum acest conflict al generațiilor este foarte important pentru mine, mă preocupă care ar fi calea de mijloc, cum s-ar putea rezolva acest conflict. Eu cred că și în Lear asta e una dintre temele principale“, declara David Doiashvili. Iar problemele sunt, de multe ori, cele cu care noi înșine mergem în sală, propriile noastre interpretări.
Interpretări
Cu Mihai Constantin în rolul regelui, problema generațiilor are un subtext special. Tatăl său, George Constantin, protagonist al unei montări semnate de Radu Penciulescu în 1970, s-a plâns mult timp că interpretarea pe care a dat-o personajului lui Shakespeare a fost una dintre cele mai slabe din cariera sa. Sensurile tragediei au cunoscut interpretări detaliate și celebre, de la simbolizarea rupturii dintre clasicism și Renaștere până la ticluirile psihanalitice pe tema refuzului morții și tulburărilor care preced împăcarea finală cu dispariția proprie și a celor dragi. Dacă formularea intrigilor este sacadată și trecută dintr-un gen de melodramă în altul, viteza reprezentației se așază treptat și tot ce înseamnă prezentări ale haosului interior, în cea de-a doua parte a piesei, se petrece în șarje elaborate, în prestații care se oglindesc și personaje care dau ocazia actorilor să își etaleze calitățile. Și astfel, multe scene se transformă în adevărate recitaluri.
Recitaluri
Edmund, fiul nelegitim al lui Gloucester în versiunea lui Tudor Aaron Istodor, oferă, poate, cea mai provocatoare partitură din această montare. Înainte să înceapă seria manipulărilor, construiește un moment în care negociază cu succes simpatia publicului pe care îl duce cu el dintr-o intrigă în alta, până la final. De cealaltă parte, interpretarea pe care Istvan Teglas o oferă pentru Edgar, fiul lui Gloucester, limpezește și stabilește ritmul reprezentației.
Multe partituri actoricești în „Regele Lear“ îți dau ocazia să descoperi sau să regăsești siguranța unor interpreți care pot să desfășoare (Marius Manole, bufonul) nuanțe (Oswald, intendentul Gonerilei este Lari Giorgescu) bine definite (Ioan Andrei Ionescu, Contele de Gloucester) în contextul alb-negru (Goneril este Monica Davidescu, Regan este Raluca Aprodu, iar Cordelia, Crina Semciuc). Însă enumerarea nu ar fi completă fără un protagonist pe care nu îl bagi în seamă ca participant la piesă, dar aici devine personaj.
Scena ca personaj
Un personaj aparte este scenografia gândită tot de regizorul georgian. Platformele care ocupă scena fac treceri între planuri, deschid și închid perspective. Ca și literele care alcătuiesc numele piesei ori numele unei scene, părți din decor se aliniază în aer sau se îmbibă în atmosfera furtunii.
Alternările de alb și negru lasă culorile să se refugieze fie în spoturi de lumină, fie în micile jucării de cauciuc din care sunt făcute toate regatele despre care vine vorba în piesă. Ieșirea din convenții este gestul care se tot produce în tragedia lui Lear, iar varianta lui Doiashvili propulsează scenariul în spații simbolice vecine cu imponderabilitatea.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.