Regim pentru azilanţi

Decăderea clasei politice, administrative, legislative a ajuns atât de departe încât nu mai poate fi asumată de nimeni, persoane sau instituţii dintre cele implicate. România nu are o emulaţie civico-religioasă precum cea catolică, un mediu cultural liber şi nici personalităţi capabile să-şi asume apropierea de standardele lumii occidentale. Biserica majoritară are o timiditate a imposturii şi colaboraţionismului, cultura se află, în continuare, sub spectrul unei cenzuri instituţional-centralizate în consolidare, iar personalităţile publice nu au cum să existe şi să se manifeste într-un asemenea mediu ostil. Dinamica socială românească din prezent are aceleaşi fracturi care au făcut posibilă continuitatea dictaturii comuniste.

Tipologia instituţională, legislativă şi tematică este identică celei instaurate de tancurile sovietice. Centralismul funcţionează mai bine ca oricând, într-o susţinere metafizică a corupţiei. Aşa cum comunismul a instalat în fotolii personaje a căror misiune era supraveghere debilizării publice, regimul de azi, într-o inerţie care se resimte dramatic, utilizează aceleaşi scheme. Interesul public, a cărui arie de cuprindere este redusă până la ultima vibraţie, nu mai poate avea nicio relevanţă în asemenea context instituţional. Suprapunerea centralismului mafiot şi a legislaţiei delirant-aferente nu a devenit, drept efect evident al stării generale a lucrurilor, subiect în campania anticorupţie. Asistăm cumva la trecerea sistemului monstruos în mâinile altor personaje, de aici sau de aiurea? Cum altfel poate fi interpretat acest uriaş abandon de corelare a unei noi legislaţii cu fenomenul generat de actualele rânduieli?

Păstrarea sistemului actual menţine România drept o colonie în care spolierea publică, delirul instituţional, violenţa implicită vor evolua spre sfârşit al ţării. Un asemenea sistem antipopular, antidemocratic, în care răul este ramificat legislativ până la ultima consecinţă, şi-a constituit deja grupurile de interese. Acestea au ajuns statul însuşi într-o legitimitate juridic-morbidă. Statul totalitar extins, cosmetizat a căpătat viză europeană, transformându-şi cetăţenii într-un fel de azilanţi. Nu avem comunităţi locale, avem o ţară dirijată de la un centru a cărui responsabilitate este inexistentă. Nu avem legi, fiecare lege, luată în parte, poate fi trecută sub auspiciile loteriei. Degradarea vine din faptul că milioanele de voci ale nemulţumirii nu s-au constituit în partide politice, şi nu sunt semne că acest fapt se va întâmpla curând. Puterea actuală prin tot mozaicul care o constituie loveşte tocmai în mobilizarea civică pentru o altă societate, diferită de totalitarismul actual. Nu altfel se explică faptul cum rezistă pe baricade oamenii politici ai momentului a căror debarcare este iminentă.

România este la o distanţă paralizantă de Europa. Mecanismele de cooperare nu au cum să mai fie invocate, când mediul intern se arată tot mai lipsit de funcţionalitate. Suntem ca o ţară de emigranţi, considerând că aceasta este soluţia, fatalitatea istoriei. Singurii cetăţeni români, la ei acasă, sunt impostorii, aparatul politic. Toţi tranzacţioniştii care au ajuns să aibă sub jurisdicţie personală ţara vor trebui supuşi unei expertize democratice cu efect juridic. Sistemul actual care îi susţine este acela pe care l-au creat. România trebuie reinventată moral, economic, cultural, în liniile tuturor democraţiilor europene. Catastrofa antiferormistă post-totalitară, instituţionalizată până la delirul mafiot, a slăbit până la zero siguranţa publică, instituţiile, minima calitate a vieţii cotidiene. Cheltuielile publice uriaşe, imunitatea parlamentară, un număr enorm de formule organizatorice pot figura pe simezele muzeului totalitarismului pe care preşedintele îl promovează.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.