Regizorul Cosmin Chivu, nominalizat la premiile „Drama League”

Regizorul de origine română Cosmin Chivu a fost nominalizat de curând la prestigiosul premiu american “Drama League” pentru piesa “The Mutilated”, de Tennessee Williams. Pusă în scenă de teatrul “The New Ohio” din New York, în noiembrie – decembrie 2013, şi avându-le în distribuţie pe Mink Stole şi Penny Arcade, două nume legendare ale teatrului şi filmului experimental american, piesa “The Mutilated” a fost prezentată publicului pentru prima dată după aproape 40 de ani de la prima montare. Spectacolul s-a jucat cu casa închisă pentru şase săptămâni şi s-a bucurat de un mare succes de presă, incluzând cronici pozitive în “New York Times”, “Time Out”, “Huffington Post” şi “Theatermania”. Decorurile au fost concepute de Anka Lupeş, scenografă de origine română care trăieşte în prezent la New York.

Cosmin Chivu a declarat în exclusivitate pentru ICR New York: „Această nominalizare vine într-un moment foarte interesant şi cred că este un indiciu că piesele lui Tennessee Williams scrise în ultima perioadă a carierei sunt în cele din urmă recunoscute şi luate în serios aici, în America. În opinia mea piesele dramaturgului din anii ‘60 şi ‘70 au fost scrise cu 30-40 de ani prea devreme pentru un public interesat într-un teatru realist, rigid. Pe de altă parte, cred că Tennessee Williams a fost fascinat de ce se întâmplă în Europa la sfârşitul anilor ’60, ’70 şi s-a inspirat din structura dramaturgiei engleze şi franceze din acea perioadă. După succesul său de pe Broadway, Williams s-a concentrat pe un alt gen dramatic pe care l-a simţit aproape, dar care nu i-a adus succes. În piesele lui vorbeşte de fapt despre identitatea lui şi despre problemele sociale cu care se confruntă. Faptul că publicul nu a fost gata să-l înţeleagă atunci şi să accepte acea parte a lui Tennessee Williams ne dă acum şansa de a redescoperi şi aduce în faţa publicului aceste piese care au faţete multiple. El nu vorbeşte doar de un singur lucru, personajele lui sunt universale. Recunosc importanţa acestor texte şi mă identific mult cu problemele lui şi cu personajele sale. Fără indoială, afinitatea aceasta a contribuit major la succesul acestei producţii”.

The Mutilated concurează la categoria Best Revival

Premiile “Drama League” se acordă anual producţiilor Broadway şi Off Broadway, pentru patru categorii de spectacole. “The Mutilated” este nominalizată la categoria “Best Revival” şi este în competiţie cu producţii ca “A Raisin in the Sun” (cu Denzel Washington), “The Cripple of Inishmaan” (cu Daniel Radcliffe), “Of Mice and Men” (cu James Franco), “The Glass Menagerie” (cu Cherry Jones), “Waiting for Godot” (cu Patrick Stewart şi Ian McKellen) şi “Twelfth Night” (cu Mark Rylance).

Ceremonia de decernare a premiilor “Drama League” va avea loc pe 16 mai la hotelul “Marriott” din Times Square.

Acţiunea piesei “The Mutilated” se petrece la sfârşitul anilor ‘40 în New Orleans, în ajunul Crăciunului, şi este centrată pe două personaje feminine care împărtăşesc secretul unei boli incurabile. Cunoscut pentru piese precum “Un tramvai numit dorinţă” sau “Pisica de pe acoperişul fierbinte”, Tennessee Williams a scris “The Mutilated” în 1966, într-o perioadă în care era dependent de alcool şi droguri şi se confrunta cu un val de ostilitate din partea colegilor, a presei şi a publicului.

The Mutilated în regia lui Cosmin Chivu s-a jucat şase săptămâni cu casa închisă

Regizorul Cosmin Chivu este stabilit la New York din anul 2000 şi a montat peste 50 de spectacole în teatre profesioniste şi universităţi din America, Australia, Austria, Anglia, Germania, Grecia, România şi Thailanda. În Statele Unite, Chivu a regizat la teatre precum “Lincoln Center”, “Cherry Lane”, “Actors Studio”, “Ubu Rep” etc.

În prezent el este directorul departamentului de actorie şi regie la Universitatea “Pace Performing Arts” din New York. Deţine un masterat în regie la “Actors Studio Drama School” din NYC şi este absolvent al Institutului de Teatru “George Enescu” din Iaşi, promoţia 1996.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.