Relația Rusia-Ungaria: pragmatism sau șantaj?

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat, într-un interviu oferit presei poloneze, că istoria dovedește că ungurii nu trebuie să se simtă amenințați de Rusia. Ministrul de la Budapesta a fost consecvent cu ultimele sale declarații, în care spune că Ungaria are un parteneriat „pragmatic“ cu Rusia, parteneriat preponderent economic.

Szijjarto a declarat: „Este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali și joacă un rol important în Europa Centrală, că ne place sau nu.“ „Rusia ne asigură 85% din importurile de gaze naturale. De aceea este imposibil să nu avem un dialog“, a spus ministrul, citat de site-ul ungar Budapestbeacon.com. „Dacă NATO vorbește despre dialog și îngrădire, noi suntem corecți și nu vorbim doar despre îngrădirea Rusiei, ci și despre dialog“, a spus Szijjarto.

Când unul dintre jurnaliștii polonezi a spus că Rusia este o amenințare pentru Polonia, ministrul ungar a replicat: „Sunteți polonez, trăiți aici. Eu nu sunt polonez, nu trăiesc aici și nu am mentalitate poloneză. Sunt ungur și noi avem istoria noastră. Noi nu privim Rusia ca pe un pericol, punct“. Szijjarto nu a vorbit deloc despre revoluția din 1956, înăbușită de forțele sovietice.

Un sondaj recent publicat de săptămânalul Vasarnapi Hirek arată că tot mai mulți unguri consideră că politica guvernului condus de Viktor Orban servește intereselor ruse. 26% din cei chestionați au spus că Rusia este principalul beneficiar al politicilor lui Orban. Cu nici jumătate de an înainte, doar 9% din unguri împărtășeau această viziune.

Factori de risc

Fostul premier socialist Ferenc Gyurcsany a declarat, la începutul acestei săptămâni, că a văzut personal documente ce demonstrează că premierul Orban este șantajat de Rusia. Sunt informații despre care a aflat de mai mult timp, însă acum, printr-un intermediar maghiar, a văzut copii ale documentelor – informații despre cazuri grave de corupție și spălare de bani în care sunt implicați Orban și alți lideri ai partidului Fidesz.
Un studiu recent al think tank-ului slovac Globsec arată că, dintre statele grupului de la Visegrad, Ungaria este cea mai vulnerabilă în fața Rusiei din punct de vedere politic.

La nivelul societății, cea mai vulnerabilă este însă Polonia, din cauza mișcării puternice împotriva imigrației, acum direcționată împotriva ucrainenilor care au venit în valuri în țară după izbucnirea războiului din Donbas. Cehia, prin măsurile guvernamentale împotriva războiului informațional rus, pare să fie cea mai puțin vulnerabilă în fața Rusiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.