Relativa legitimitate a politicienilor

Inerţia sistemului contradictoriu, nefuncţional, infracţional, nedemocratic face din toate încercările de reformă un lanţ de eşecuri şi pantomimă. Pe de altă parte, nu există nicio minimă certitudine că încercările de reformă sunt aduse în discuţie chiar pentru a fi puse în practică. În majoritatea cazurilor, acestea devin subiectul sigur al unor eludări. În România se mimeză mult, peste tot, acesta fiind un fel de mod de a viaţă. Într-un asemenea context, nu e de mirare că toată lumea implicată în tot felul de dispute are „dreptate”. Nimeni nu se întreabă dacă lucrurile nu cumva se află într-un teritoriu al erorii special construite. România a fost readusă, imediat după 1989, într-un tip de organizare în care propaganda deţine un loc esenţial. Aşa au fost nimicite, prin hibridizarea comunistă, presa, cultura, iar politica a devenit o mască a infracţionalităţii. Celelalte domenii s-au aliniat printr-o disciplină de lagăr, lipsite de manifestări democratice şi identitare concludente. Sistemul sectar, mărginit, mafiot, radical împotriva opoziţiei din interior şi exteriorul lui, s-a instituit sub aureola statului român actual. Această perioadă nu a fost decât o renaştere a totalitarismului, cu toate binecunoscutele anexe.

Legitimitatea politicienilor pare relativă în raport cu agenda schimbării, care ar trebui să aibă prioritate. Numai o legitimitate rezultată din responsabilitate poate avea relevanţă. Afacerea politică actuală, infrastructură a unui club al distrugerii ţării, prosperă, fără a fi atinsă de ceva. Pentru a da o notă de dispreţ şi lipsă a unei minime decenţe, Adrian Năstase acceptă şi este invitat la Palatul Victoria în calitate de expert, fost membru al executivului. Aici nu mai este o gafă, ci o provocare regretabilă. Adrian Năstase nu mai poate avea nicio interferenţă cu treburile publice, cu atât mai mult la nivel guvernamental. Relaţiile lui cu persoane aflate sub incidenţa secretului de stat ar trebui atent monitorizate. Expertiza lui Adrian Năstase nu se poate manifesta decât în sferă privată, intelectuală etc. Îl priveşte. Această mişcare, inclusiv de imagine, prin care Adrian Năstase păşeşte în sediul Guvernului în postura de personalitate a vieţii politice dă peste cap absolut toate eforturile momentului. Ea reprezintă chiar un motiv de demitere a executivului.

Reforma partidelor se vede torpilată de preocuparea exclusivă pentru finanţare, sub toate aspectele, sau a pensiilor acordate parlamentarilor. Ţară de inspiraţie bananieră, în care totul este mistificat, România nu-şi poate găsi nicăieri locul pentru sincronizarea mult aşteptată. Nivelul de trai sub-limită, în scădere continuă, şi lipsa unor perspective ale schimbării reale menţin un electorat pentru care politicienii sunt realmente mesianici. Într-un asemenea context, marile averi aparţin mediului infracţional, aproape fără a mai fi radiografiate de specialiştii Fiscului. Politica partidelor actuale şi-a fixat monopolul şi influenţa nefastă, de boicot, de la nivel central la ultima primărie, activând continuu sancţiuni care în subsidiar au alte motivaţii. Permanentele dezvăluiri năucitoare creează o poveste în care românii s-au obişnuit să fie personaje, în măsura în care victimele mai pot avea o imaginare în linia apropiată realităţii. Influenţa presei, în sensul schimbării, a ajuns fără importanţă, o vulnerabilitate, cum a fost oficial decis. Însăşi presa face parte din această poveste un rezultat al compromiterii democraţiei. Totul seamănă în România, răul este o categorie generalizată, unanimitatea face ravagii. Nu întâmplător, compătimirea celor care au delapidat face parte din reţeta unei presupuse salvări. Însăşi societatea este atrasă, pervertit, de autorităţile imorale, pe suportul special creat pentru acest tip.

Activarea serviciilor secrete drept principal partener instituţional al fostului preşedinte Traian Băsescu a compromis autoritatea publică de tip democratic şi orice abordare ideologică. Statul român de astăzi este o ambarcaţiune în derivă de care toată lumea vrea să profite, iar unii reuşesc nederanjaţi de cineva. Bulversarea instituţională, prin lipsa reformelor de profunzime, se amplifică. Dictatura corupţiei, cât şi a instituţiilor care din protectori devin acuzatori, nu poate fi întreruptă decât de o altă clasă politică care să reglementeze ierarhiile şi obligatoria ordine morală.

Lentoarea instalată după alegerile prezidenţiale poate fi un alt substitut, înscriindu-se în clasica recirculare a corupţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.