Rem Koolhaas, directorul Bienalei de Arhitectură de la Veneţia

Rem Koolhaas, arhitectul olandez în vârstă de 67 de ani, a fost numit directorul celei de a 14-a ediţii a “Bienalei de Arhitectură” de la Veneţia, ce va avea loc între 7 iunie şi 23 noiembrie 2014, în Giardini şi la Arsenal. El îi urmează în această postură altui arhitect celebru, David Chipperfield.

“Expoziţiile de arhitectură ale Bienalei au devenit din ce în ce mai importante, motiv pentru care, la următoarea ediţie, Bienala a decis să-l numească la conducerea ediţiei pe Rem Koolhaas, unul dintre arhitecţii majori ai timpului nostru. El şi-a axat activitatea pe cercetări intense şi, deşi celebritatea sa este recunoscută, acceptă încă să se interogheze în alte cercetări”, anunţa, într-un comunicat, preşedintele Bienalei, Paolo Baratta. Zvonurile despre numirea sa circulau, de altfel, încă din timpul precedentei Bienale.

Arhitect, teoretician al arhitecturii şi urbanist, Rem Koolhaas, născut în 1944 la Rotterdam, a studiat la “Netherlands Film and Television Academy”, din oraşul natal, la “Architectural Association School of Architecture” de la Londra şi la “Cornell d’Ithaca” în Statele Unite, iar acum predă arhitectură şi design urban la “Harvard Graduate School of Design”.

Televiziunea Centrală din China

A fondat, în 1975, împreună cu Elia şi Zoe Zenghelis, şi cu Madelon Vriesendorp, “Oficiul penru arhitectura metropolitană”, la Londra, care s-a ocupat de arhitectură, urbanism şi analiză culturală. Astăzi, birourile acestui Oficiu sunt răspândite aproape peste tot în lume, de la Rotterdam la New York, Beijing sau Hong Kong. Pe lângă structura construcţiilor, ele sunt preocupate de energiile refolosibile, de noutăţile tehnologice, de “definirea noilor tipuri de relaţii teoretice şi practice între arhitectură şi situaţia culturală contemporană”.

După realizarea a numeroase proiecte în Franţa şi Marea Britanie, în anii ’90, OMA s-a ocupat, timp de 10 ani, de problematicile specifice urbanismului şi infrastructurilor caracteristice Asiei, concepând “Hyperbuilding” în Bangkok, “Hanoi New Town”, din Vietnam, “New Seoul International City” din Corea.

Agenţia şi-a câştigat renumele datorită multor proiecte, cum ar fi extinderea Parlamentului Olandez, de la Haga, în 1978, închisoarea “Koepel Panoptique” din Arnhem (1980), Ambasada Olandeză din Berlin, “Casa da Música” la Porto, Parcul LaVillette şi Marea Bibliotecă sau Biblioteca Naţională a Franţei sau două biblioteci universitare în Franţa.

Villa Dall’Ava

“Jurnalist, dar şi scenarist de cinema înainte de a fi architect”, Koolhaas a dovedit calităţi speciale pentru scris. El s-a distins printr-o lucrare teoretică originală, “Delirious New York”, publicată în 1978, care reconstituie construcţia Manhattan-ului ca o operă coerentă, al cărei program el îl fixează post factum. Despre această operă, mărturisea: “Înţelegeam să construiesc, aşa cum o face un scriitor, un teritoriu în care să pot lucra în sfârşit ca arhitect”.

Lui Rem Koolhaas i se datorează, mai ales, sediul “Televiziunii Centrale Chineze” din Beijing, întinsă pe o suprafaţă de 575.000 m², terminată în 2009 pentru Jocurile Olimpice. Clădirea principală are forma unei spirale formate din secţiuni orizontale. Să amintim şi sediul “Băncii Rothschild” din Londra, “Dance Theater” din Olanda, “Checkpoint Charlie” la Berlin, “Prada Epicenter Store” din Los Angeles şi apoi din New York, “IIT Campus Center” (2003) la Chicago, “Villa dall’Ava”, la Saint-Cloud în Franţa, sau “McCormick Tribune Campus Center”.

Rem Koolhaas, personalitate complexă, este interesat, în afara propriei profesii, de politică, de media, de modă şi de sociologie.

De-a lungul anilor, arhitectul a fost răsplătit cu numeroase premii. A fost distins cu “Premiul Pritzker”, considerat Nobelul pentru arhitectură, în 2000, cu Premiul “Mies van der Rohe” în 2005, cu “Leul de Aur” pentru ansamblul carierei sale la “Bienala de la Veneţia”, în 2010, premiu înmânat de Kazuyo Sejima.

McCormick Tribune Campus Center

În 2008, “Time” l-a inclus în lista celor “100 de personalităţi cele mai influente din lume”.

Când a primit “Leul de Aur”, Koolhaas declara: “Vreau să arunc o privire nouă asupra elementelor fundamentale ale arhitecturii – folosite de orice arhitect, oriunde, în orice moment – pentru a vedea dacă putem descoperi ceva nou în acest domeniu”.

Expoziţia lui Koolhaas, de la Bienala de la Veneţia, intitulată „Cronocaos”, lucidă şi caustică, oglindea una dintre preocupările sale constante, cea pentru patrimoniu. Arhitectul declara, atunci, într-un interviu acordat lui Frédéric Edelmann, că evită să folosească totuşi cuvântul patrimoniu, preferând să-l înlocuiască cu cel de conservare.

“Aş spune că am ajuns la următoarea concluzie: pe de o parte, există o veritabilă obsesie în jurul ideii de conservare. Ea urcă în timp până în perioada următoare Revoluţiei Franceze, apoi a fost codificată, reglementată. Dar, pornind de la conservarea monumentelor istorice, a arhitecturii glorioase, câmpul conservării n-a încetat să se extindă… Trebuie să constatăm că UNESCO, în fiecare din ţările în care a realizat o listă a Patrimoniului de conservat, a folosit criterii extrem de elastice şi vagi…

Fie şi din imposibilităţi financiare, trebuie să încetăm să îmbălsămăm oraşele, monumentele sau părţi întregi ale lumii. Este nevoie în acest domeniu de creativitate, de libertate a imaginaţiei”.

Dance Theatre

În acelaşi timp, vorbind despre arhitectura numită modernă, Rem Koolhaas afirma: “Există o voinţă încrâncenată peste tot în lume, în Europa ca şi în China, în Rusia sau în Statele Unite, de a face să dispară orice urmă a arhitecturii deceniilor ce au urmat celui de al Doilea Război Mondial. Numărul edificiilor care dispar este cu adevărat înspăimântător, ca şi cum s-ar dori eradicarea gândirii sociale legate de ele. Nu este numai o chestiune estetică, arhitecturală sau urbană. Consecinţele acestui fapt sunt fundamental politice, fie şi numai în măsura în care aceste distrugeri conduc la ştergerea unor mărturii ale istoriei. Respingerea acestui limbaj modernist n-a găsit, evident, soluţii în modelele postmoderne, aşa cum a arătat Bienala de la Veneţia din 1980”.

Se desprinde din ideile avansate de Koolhaas una dintre liniile directoare ale gândirii sale, atât ca arhitect, cât şi ca om de cultură: nevoia de libertate a gândirii, de asumare a epocii contemporane artistului, dar şi a istoriei, fie ea fericită sau nu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.