Renate Weber: Arestarea trebuie să fie excepţia categorică

Starea de libertate pe parcursul urmăririi penale trebuie să fie regula, a apreciat la RFI europarlamentarul liberal, Renate Weber. În opinia acesteia, „în România întotdeauna s-a făcut abuz de arestul preventiv”. Weber precizează că nu se referă strict la cazurile demnitarilor, ci la orice persoană bănuită că a săvârşit o faptă penală.

Renate Weber crede că s-ar impune o dezbatere mai largă privind arestul preventiv. „În privinţa arestărilor, aici cred că trebuie să avem o dezbatere mai largă, care să nu privească doar demnitarii, ci să privească în general orice persoană care săvârşeşte o faptă penală, care este bănuită că a săvârşit o faptă penală. Eu toată viaţa mea am fost de părere că arestarea trebuie să fie excepţia categorică. Deci starea de libertate pe parcursul cercetărilor penale, pe parcursul urmăririi penale trebuie să fie regula. Şi aici cred că de fapt este vorba de legislaţie, când anume poţi totuşi să arestezi pe cineva, să privezi de libertate pe perioada anchetei penale. Aici, în opinia mea, comportamentul persoanei trebuie să fie cel care să-l facă pe judecător să ia o astfel de decizie. Vedem că şi în alte ţări, chiar şi pentru fapte săvârşite cu violenţă se dispune punerea în libertate, dacă cineva a fost reţinut, deci nici măcar acolo nu este de la sine lipsirea de libertate. Este o analiză pe care judecătorul trebuie să o facă”, a declarat europarlamentarul.

Întrebată dacă în România se face abuz de arestul preventiv, Renate Weber a răspuns: „În România întotdeauna s-a făcut abuz de arest preventiv, indiferent cu privire la cine. Nu vorbim acum numai de demnitari, de faptele de corupţie. În România întotdeauna arestul preventiv a fost luat cu maximă uşurinţă. Să nu uităm că am avut perioade de timp când oamenii erau arestaţi ani de zile, fără să fie trimişi în judecată, a fost nevoie de o modificare constituţională, care să impună limita de sus de şase luni pe perioada urmăririi penale, sigur, când eşti în faza de cercetare judecătorească e diferit, dar în România întotdeauna din păcate, lipsirea de libertate pe perioada anchetei penale, deci până ca persoana să fie trimisă în judecată a fost excesivă, în opinia mea”.

Întrebată cum comentează argumentul adus de cele mai multe ori de magistraţi, că persoana respectivă poate influenţa martorii din dosar, Renate Weber a răspuns: „Dar nu credeţi că asta este o chestiune care trebuie apreciată în fiecare caz în parte? Că aşa toţi putem în principiu să fim eventuali infractori. Nu putem judeca aşa, trebuie să judecăm şi să sancţionăm o persoană în funcţie de fapte”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.