Replica lui Putin la consolidarea prezenţei militare NATO

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat o serie de modificări ale reglementărilor maritime, în sensul extinderii activităţilor flotei ruse în Marea Neagră, în Marea Baltică şi Marea Mediterană, pe fondul consolidării prezenţei militare NATO, a anunţat vicepremierul rus Dmitri Rogozin, transmite Mediafax în pagina electronică.

„Preşedintele Vladimir Putin a promulgat duminică o serie de anexe la Doctrina maritimă. Amendamentele la Doctrina navală a Rusiei au devenit necesare din cauza extinderii NATO spre Est şi în contextul unificării Crimeei cu Rusia”, a explicat Dmitri Rogozin, potrivit site-ului agenţiei TASS.

„Erau necesare schimbări în contextul modificării situaţiei politice internaţionale şi al consolidării rolului Rusiei de mare putere navală”, a afirmat Rogozin. „Se pune un accent special pe zonele atlantică şi arctică. Suntem atenţi la zona Oceanului Atlantic, în contextul extinderii NATO spre Est şi construirii infrastructurii militare în apropierea frontierelor ruse”, a explicat Rogozin.

„Al doilea element luat în considerare este cel al unificării Crimeei şi Sevastopolului cu Rusia. În al treilea rând, există intenţia de a relua prezenţa flotei ruse în Marea Mediterană”, a insistat Rogozin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.