Republica Moldova, în pragul unui furt astronomic prin sectorul energetic

După jaful unui miliard de dolari din sistemul bancar, care ulterior a fost transformat în datorie de stat şi pus pe umerii cetăţenilor, Republica Moldova riscă să se confrunte cu un alt furt astronomic. De această dată, prin intermediul sistemului energetic, patronat politic de Partidul Democrat, afirmă fostul premier Ion Sturza, citat de Jurnal.md, preluat de Romanian Global News.

„Se doreşte emiterea obligaţiilor garantate de stat şi creşterea tarifelor în mod automat în următorii 10-15 ani! Suma câştigată în rezultatul emisiei, de aproximativ 1 miliard de USD, ar merge la plata datoriei către Gazprom şi „băieţii deştepţi”. Această sumă ar trece indirect la datoria de stat. Trebuie menţionat că sectorul energetic este sub patronajul politic al PD. Acest „merit” a fost câştigat în mare bătălie cu PLDM”, spune ex-premierul Sturza, într-un comentariu pe tema energiei electrice.

„Moldova depinde sută la sută de importul de resurse energetice. Moldova nu este capabilă (sau nu vrea) să-şi plătească acest consum. Preţul final pentru consumatori depinde în proporţie de 70-80% de preţul de achiziţie şi de cursul de schimb al leului. Datoria totală către Gazprom pe malul drept al Nistrului este de 800 de milioane USD, către centrala de la Kuciurgan&Co e de 100 de milioane USD. Preţul la import al gazului, 210,21 USD pentru o mie de metri cubi, corespunde pieţei actuale; cel al electricităţii, 6,8 cenţi per kilowatt, e în medie cu 30% mai mare decât cel de pe piaţa regională. De la cine cumpără Moldova energia electrică? De la o „prokladkă” obscură, Energocapital. Beneficiarii finali ai acestei tranzacţii sunt persoane din administraţia de la Tiraspol şi Chişinău”, afirmă ex-premierul.

Mai departe, fostul premier dezvăluie soluţia „genială” a „băieţilor deştepţi”, care urmăresc stoarcerea unui miliard de dolari prin emiterea obligaţiilor de stat şi creşterea tarifelor în mod automat.

„Acum, cel mai interesant! Evident că pentru „băieţii deştepţi” este politic foarte riscant să mărească tariful cu tot cu taxa lor. Soluţia? Una „genială”! Se doreşte emiterea bondurilor (obligaţii) garantate de stat şi creşterea tarifelor în mod automat în următorii 10-15 ani! Suma câştigată în rezultatul emisiei, de aproximativ 1 miliard de USD, ar merge la plata datoriei către Gazprom şi „băieţii deştepţi”. Această sumă ar trece indirect la datoria de stat”, spune omul de afaceri.

În urma acestor mişcări în sectorul energetic, datoria Republicii Moldova ar atinge o cifră exorbitantă – de 9 miliarde USD, ceea ce reprezintă 162% din PIB-ul ţării.

„Dacă mai adăugăm datoria curentă externă (1,3 miliarde USD), internă (0,35 miliarde USD), garanţiile de stat cu furtul din bănci de 1 miliard USD (la cursul din noiembrie 2014), obligaţiile statului ar ajunge la 3,65 miliarde USD! Adică 66% din PIB. În creştere de 4 ori (!) faţă de 2009. Iar datoria totală a Moldovei (cu sectorul privat) ar atinge aproximativ 9 miliarde USD. Sau 162% din PIB! Aceasta e „perfecta” noastră guvernare din 2009. Trebuie menţionat că sectorul energetic este sub patronajul politic al PDM. Acest „merit” a fost câştigat în mare bătălie cu PLDM”, mai dezvăluie Ion Sturza.

„Sustenabil? Nu. Faliţi complet, dragi moldoveni, mai rău ca în Grecia! Bun business din politică, nu? P.S. Datele sunt aproximative, dar, la fel ca la sondaje, importate sunt tendinţele. Tendinţe de furt astronomic!”, punctează fostul premier.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.