Felix Alexa a pus în scenă comedia neagră „Crima din strada Lourcine“. La 110 ani de când a fost scris textul lui Labiche, efectul său comic are mai mare nevoie decât oricând să fie împrospătat și montarea de la Teatrul Național încearcă toate variantele.
De-a lungul timpului, imaginația scăpată de sub control într-un cămin mic burghez de la jumătate a secolului XIX pare să le fi scos peri albi regizorilor. Ca orice farsă construită în jurul unor evenimente mai degrabă traumatice, comicul de situație tinde să se urce pe pereți, pe măsură ce raporturile dintre personaje își pierd din veridicitate pentru un spectator de azi. Dar teatrul face destul de des lucruri de acest fel, încât ai tot timpul din lume să te gândești la condiția criminalului imaginar, a ziarului tipărit care îți spunea nu doar ce se mai întâmplă, ci chiar și ceea ce se pare că ai făcut tu și (de ce nu?), atunci când lucrurile chiar se strică, să îți cânte un cântecel. Marius Manole (Lenglumé) și Istvan Teglas (Mistingue) sunt doi foști colegi de școală care se trezesc după o beție aniversară, ca să descopere că umplerea golului de memorie lăsat de alcool peste noaptea precedentă nu este chiar cel mai plăcut proces. Tot felul de indicii de prin buzunare le ridică semne de întrebare și o lectură a ziarului îi face să înțeleagă că amnezia lor s-ar putea să ascundă accente criminale. Dar pentru acest lucru sunt inventate trapele și mâinile „de ajutor“.
Cântarea neomeniei
Cine crede că umorul e nemuritor nu ar trebui să rateze „Crima din strada Lourcine“. O să înțeleagă cât efort solicită stoarcerea efectelor dintr-o farsă oricât de simplă. Punctări muzicale, cârlige lejer coregrafice și mult comic de situație sunt legate în acest spectacol la branula jocurilor de societate. Marius Manole și Istvan Teglas dau senzația că ar putea să interpreteze împreună și cartea de telefon și să scoată din ea scene coerente pentru orice tip de spectator.
Cândva, prin al treilea deceniu al secolului XX, Maurice Chevalier juca unul dintre rolurile principale într-un scurt film mut care a transpus pe ecran zbaterile lui Lenglené (sic), iar montările ulterioare ale textului au plimbat împerecherea farsei cu vodevilul din specializarea lui Labiche ba prin anii ’30, ba prin zone ale imaginarului abisal. Montarea lui Felix Alexa înclină planurile (la propriu, scenografia Andradei Chiriac) și dă drumul pe pantă actorilor care rostogolesc râsul dintr-un capăt în celălalt al dramei închipuite din familia Lenglumé și din viața celor din jurul acestora. „Departe de a fi realistă sau minoră, «Crima din strada Lourcine» descrie exact granița ambiguă dintre aparență și realitate, revoltă și resemnare, vinovăția asumată și instinctul criminal ascuns în fiecare dintre noi. O zonă umană în care totul devine posibil. Desigur, totul prezentat cu mult umor negru“, notează regizorul Felix Alexa. Pe cât de fictivă este drama, pe atât de real este delirul care duce personajele într-o călătorie interioară nebună.
Totul este groaznic când se termină cu mine!
Ce este nostim și întunecat-frumos atunci când te uiți la jocul actorilor se transformă destul de repede în împunsătură lejeră când lași rampa poveștii să vină după tine în sală și îți dai seama că începi să fii atașat de fantezia frivolă a lui Eugene Labiche. Abia atunci îți dai seama că lucrezi pentru dramaturgul care a pus unele peste altele undeva spre două sute de piese de teatru (dintre care numai câteva pare să le fi scris singur). Și mai e și scriitorul care se juca prin paradoxuri de genul: „Oamenii se atașează de noi nu atât pe baza serviciilor pe care le aducem, ci pe baza serviciilor pe care ni le fac ei nouă“. Și când toate s-au terminat și peștii colorați înoată din nou în acvariu fără teama că pot să fie folosiți la spălări de mâini incriminatoare, poți să îți pui problema de câte ori pe zi te crezi pierdut, fără să realizezi că folosești informațiile de acum câțiva ani.
Și asta, pentru că fiecare vine cu drama lui. În jurul zbaterii celor doi funcționează Raluca Aprodu (Norine), Victor Țăpeanu (Justin) și Mihai Calotă (Potard), la fel de exteriori delirului ca orice om care trebuie să aibă grijă de casă. Probabil că doare și mai tare atunci când faci exercițiul de a te proiecta asupra oricăruia dintre ei. Dar acest lucru pot să îl spun abia după ce văd piesa încă o dată.
Spectacolul „Crima din strada Lourcine“ se joacă azi și mâine la sala Atelier a Teatrului Național „I.L. Caragiale“ din București, de la ora 20.00. Felix Alexa semnează deopotrivă regia, versiunea scenică, ilustrația muzicală și lighting design. Andrada Chiriac semnează scenografia, iar Laurențiu Andronescu răspunde pentru regia tehnică. Biletele au prețuri de 20 și 40 de lei.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.