Restaurantul Diplomatic, la cheremul Grupului de la Monaco

Restaurantul Diplomatic și 19 hectare din Parcul Herăstrău, ambele monumente istorice, au ajuns să fie închiriate, în ultimii cinci ani, de o firmă controlată prin interpuși de Dragoș Dobrescu și Puiu Popoviciu. În 1996, clădirea, alături de o suprafață de 19 hectare din Parcul Herăstrău, a fost dată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) în folosință gratuită unui ONG – Clubul Diplomaților București. În 2012, ONG-ul a închiriat clădirea și terenul, pe o perioadă de 8 ani, firmei Hotpoint Netwok, deținută pe rând de cei doi afaceriști. Restaurantul a fost modernizat, fiind unul dintre cele mai scumpe din București, însă a fost pus ca garanție de Hotpoint, pentru a obține un credit bancar de peste patru milioane de lei.

Numele ONG-ului care a primit restaurantul de la MAE este Clubul Diplomatic București. Din conducerea sa fac parte primarul Capitalei sau ministrul de Externe, așa cum ne-a declarat Ion Diaconu, directorul organizației. „În baza HG 1059 din 29 octombrie 1996, cu modificările și completările ulterioare, terenul proprietate publică a statului situat în municipiul București, Şos. București-Ploiești nr. 2B, sector 1, a trecut în administrarea Ministerului Afacerilor Externe, cu afecțiune specială pentru desfășurarea activităților Clubului Diplomatic“, ne-au transmis și reprezentanții MAE. Mai mult, conform aceleiași surse, predarea s-a făcut cu titlu gratuit, un fel de donație.

Cine sunt diplomații din Club

De atunci s-a acreditat ideea că acest Club este al MAE. Total fals, este un ONG independent care a avut norocul să primească 19 hectare de teren în buricul verde al Capitalei. MAE duce diplomați și invitați aici, însă achită notele de plată, așa cum reiese de pe site-ul de achiziții al ministerului. De altfel, și reprezentanții ministerului ne-au confirmat că MAE nu are parte de nicio gratuitate la Club în schimbul terenului de 19 hectare și al restaurantului. Scopul asociației Clubul Diplomatic București este, conform statului, „de a oferi un cadru pentru incurajarea şi sprijinirea desfășurării de activităţi sociale culturale sportive şi de agrement în beneficiul comunității diplomatice din București şi al personalităţilor române şi străine care doresc să participe la aceste activităţi“. Membrii Consiliu Director al Clubului, înregistrați ultima dată la Ministerul Justiției, acolo unde se află registrul organizațiilor nonguvernamentale, sunt: Teodor Baconschi, Sorin Oprescu, Robert Cazanciuc, Mircea Neață – director general, Constantin Niculescu, Ion Diaconu, Dan Oancea, Nicolae Sianu, Liviu Tudor.

Restaurantul Diplomatic, un monument istoric ajuns pe mâna Grupului de la Monaco

ONG cu fițe nobiliare

Clubul Diplomatic București are pe cele 19 hectare opt terenuri de tenis pe zgură, două piscine în aer liber, două restaurante (unul în Pavilionul Central), teren de golf cu şase găuri, driving-range, miniteren de fotbal.

Clubul Diplomaților București se afirmă a fi urmașul Asociaţiei „Cercul de sporturi Băneasa“, organizația care a amenajat în perioada interbelică Parcul Herăstrău În 1922, Asociaţia „Cercul de sporturi Băneasa“ primea de la primărie 15 ha pentru a-şi face „terenuri de golf, polo pe iarbă, tenis, înot, canotaj, manej de obstacole, tir de porumbei etc.“, cu condiţia să amenajeze restul „Parcului Naţional“ (actualul Herăstrău). Altfel spus, amenaja mai bine de 30 de hectare pe cheltuiala asociaţiei și primea jumătate din suprafață în administrare. Printre membrii fondatori se aflau personalităţi ilustre, ca: Alexandru Marghiloman, Prinţul Ghica, Barbu Catargiu, Principele Barbu Ştirbey, Negroponte etc.

Contractul secret de închiriere

Restaurantul Diplomatic, monument istoric, având codul B-II-m-B-18231, a fost înstrăinat încă din 2012 de Club către un SRL, Hotpoint Netwok. Clădirea este trecută pe lista monumentelor istorice a Ministerului Culturii, fiind datată din perioada interbelică, odată cu Parcul Herăstrău. Pentru a fi admirată trebuie achitată o taxă de membru al Clubului sau doar un meniu pentru un prânz sau cină la restaurant. Chiar și o comandă simplă pentru o singură persoană pleacă de la 50 lei și poate ajunge până la 100 euro. Conform datelor de la Cartea Funciară, în urmă cu cinci ani, Clubul Diplomaților București semnează un contract de locațiune, nr. 90 din 27.01.2012, cu societatea Hotpoint Netwok SRL. În cadrul acestei înțelegeri, se închiriază terenul și construcțiile pe o perioadă de 8 ani. Ion Diaconu, directorul Clubului Diplomatic, a refuzat politicos să ne precizeze prețul cu care a închiriat locația către Hotpoint și cum a ales firma. Cu toate acestea, un membru al Clubului ne-a atras atenția că până la închiriere restaurantul arăta jalnic, ca unul tipic comunist, iar acum este unul dintre locațiile cele mai elegante din Capitală. Cert este că restaurantul închiriat este utilizat ca garanție de Hotpoint pentru obține un credit bancar de peste patru milioane de lei, așa cum reiese din sarcinile proprietății înregistrate la Cadastru.

Grupul de la Monaco închiriază și ia creditul

Pentru a vă prezenta acționarii companiei Hotpoint Network, trebuie s-o luăm cronologic.

În 2011, Hotpoint Network este înființată, doar cu un an înainte de a primi contractul de închiriere de la Clublul Diplomaților. În 2011, la înființare, asociații egali sunt Cătălin Lăscuț și Cristina Robu. Datele privind acționariatul firmelor au fost scoase din Monitorul Oficial oferit de Termene.ro. Cătălin Lăscuţ este fiul lui Pavel Lăscuţ, fostul şef al Direcţiei de Supraveghere şi Control din Direcţia Generală a Vămilor. În noiembrie 2011, Lăscuț este înlocuit cu un offshore cipriot, Aisipa Limited. Firma „căsuță poștală“ avea legături tot cu Lăscuț jr. Aisipa este acționar și la Santo International SRL din Oradea, firmă care deținea un magazin duty-free al lui Lăscuț din Moldova Nouă. Aispa Limited a avut acțiuni și la o societate a lui Lăscuţ, Babel Industries.

În februarie 2014 se schimbă cu adevărat acționariatul la Hotpoint Network, prin faptul că Chandler Media SRL ajunge să dețină 90%, iar Felix Daniel Ungureanu – 10%, acțiuni pe care le primește de la Cristina Robu, o asociată a lui Lăscuț. Ungureanu este și reprezentantul Chandler Media, dar devine și administrator al Hotpoint.

Felix Daniel Ungureanu este un apropiat al lui Dragoș Dobrescu, unul dintre investitorii imobiliari controversați care dețin grupul de firme Monolit. Dobrescu este implicat în mai multe denunțuri și anchete penale care îi vizează pe Neculai Onțanu (fostul primar al Sectorului 2) sau Elena Udrea. Ungureanu este unul dintre interpușii folosiți de Dobrescu în retrocedările din Sectorul 6 care au dus la condamnarea fostului primar Cristian Poteraș. Astfel, Ungureanu a primit pe numele său un teren retrocedat de Poteraș către Viorica Vasiloiu. Fără știința femeii, proprietatea a fost trecută pe numele lui Ungureanu, așa cum reiese din rechizitoriul DNA.

La rândul său, Chandler Media este administrată de Sandra Enciu, iar unicul asociat este Chandler Commercial Inc, un offshore din Panama administrat de același Ungureanu. Sandra Emciu are funcția de administrator în mai multe societăți care fac parte din grupul Monolit al lui Dragoș Dobrescu. Este vorba despre Monolit Construct Division, Monolit Park Towers, Monolit Administrativ Primăverii, Monolit Square sau Monolit Offices.

Dragoş Dobrescu, unul dintre marii samsari imobiliari ai Capitalei

Hop și Popoviciu

În iunie 2016, cu o investiție de 50 lei, Constantin Sebeșanu (40 lei pentru 16%) și Viorica Ioniță (10 lei pentru 4%) preiau 20% din Hotpoint Network. În august 2016, Chandler Media, compania controlată de oamenii lui Dragoș Dobrescu, cedează și restul de 80% din Hotpoint Network către Constantin Sebeșeanu. Constantin („Tinu“) Sebeşanu deţine master franchise-ul pentru Hard Rock Cafe. Acesta a coordonat activitatea din domeniul hotelier a grupului de firme deţinute de omul de afaceri Gabriel Popoviciu, cu care a lucrat încă din 2001, participând la lansarea pe piaţă a hotelului Howard Johnson. Cei doi au lucrat şi la restaurantele Casa Doina, dar şi la reţelele Pizza Hut şi KFC. Este, totodată, şi preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), înfiinţată la sfârşitul anului trecut.

Mai trebuie amintit că investitorii imobiliari care au controlat Hotpoint Network refuză de câțiva ani să comunice cu presa. De altfel, Dobrescu este denumit și afaceristul fără chip, pentru că în mass-media nu a apărut nicio fotografie de-a sa. Atât Dobrescu, cât și Popoviciu fac parte din așa-numitul grup de afaceriști de la Monaco. Printre membrii acestui club de oameni de afaceri se numără: Florian Walter (Romprest), Dumitru Nicolae, Niro (Dragonul Roşu) și Elan Schwartzenberg.


Precizare

Către conducerea Redacţiei ziarului „Cotidianul”,

În atenţia domnului director Cornel Nistorescu,

Stimate domnule Director,

Cu regret sunt nevoit să vă semnalez faptul că articolul preluat de publicatia dv. în ediţia din 10 iulie 2017, sub titlul „Restaurantul Diplomatic la cheremul Grupului de la Milano”, conţine mai multe inexactităţi care pun într-o lumina nedorită imaginea instituţiei noastre.

Astfel, autorul articolului menţionează, fără a se fi documentat anterior, că cele 19 hectare pe care Clubul Diplomatic le deţine, în mod legal, ar fi fost închiriate, împreună cu Restaurantul- Vila, Firmei SC HOT POINT, care, în baza contractului de închiriere, ar fi accesat un credit în valoare de 4 milioane lei, garantând acest credit cu clădirea Restaurantului – Vila.

În realitate, lucrurile se prezintă astfel:

Toate cele 19 hectare pe care le gestionează Clubul Diplomatic nu au fost, nu sunt şi nu vor fi niciodată
închiriate vreunui terţ.

În anul 2012 conducerea Clubului Diplomatic a hotărât renovarea celui de al doilea restaurant din cadrul complexului, recurgand la un credit de 4 milioane lei, de la CEC BANK, garantând creditul cu Clădirea Restaurantului – Vila.

Deci afirmaţia autorului articolului preluat de ziarul dv. este în totalitate falsă, precum falsă este şi componenta actuală a Consiliului Director, existentă în anul 2010.

Reală este numai informaţia privind închirierea Restaurantului – Vila Firmei HOT POINT în anul 2012, chiria obţinută asigurându-ne acoperirea ratei de returnare a creditului.

Informaţiile referitoare la activităţile proprietarilor SC HOT POINT îi privesc în exclusivitate pe aceştia, Clubul Diplomatic neavând vreo legătură, cu excepţia contractului de închiriere amintit. De fapt, potrivit contractului, SC HOT POINT nu dispune de nici o altă facilitate, cu excepţia întreţinerii Restaurantului închiriat.

Cunoscându-vă atitudinea plină de corectitudine, inclusiv în comentariile dv. în mass-media, vă rog, stimate domnule director să dispuneţi publicarea unei scurte dezminţiri, care să repună în termeni corecţi situatia Clubului Diplomatic, deformată datorită lipsei de documentare a autorului.

Cu aleasă consideraţie,

amb. Gheorghe Dinica
Director general al Clubului Diplomatic

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marian Pavalasc 11 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.