De-a lungul secolului al XIX-lea, bisericile din Paris au fost teatrul numeroaselor şantiere de restaurare şi de decorare, într-o mişcare datorată pe de o parte accentuării conştiinţei patrimoniale şi, pe de altă parte, unei regăsiri a fervorii religioase. Saint-Germaine-des-Prés n-a făcut excepţie.
La Paris, cartierul Saint Germain des Prés are o aură specială. El a devenit, în secolul al XX-lea, unul dintre centrele cele mai căutate ale vieţii intelectuale şi artistice a Parisului, apoi, prin extensie, cartierul modei.
Simbolurile Evangheliştilor
Unul dintre monumentele arhitectonice de neocolit este Biserica Saint-Germain-des-Prés. Este unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din capitala Franţei. Fondată ca abaţie benedictină în 543, biserica a făcut şi face în continuare obiectul unui program complet de restaurare a decoraţiei interioare datând din secolul al XIX-lea. Până acum s-au terminat lucrările la Corul Călugărilor. Saint-Germain-des-Prés atât de sumbră în trecut, şi-a recăpătat vechea strălucire.
Conceput în întregime de Hippolyte Flandrin, decorul Bisericii Saint-Germaine-des-Prés constituie un jalon esenţial în istoria bisericilor pariziene din secolul al XIX-lea. Restaurarea Corului permite redescoperirea frumuseţilor unui Ev Mediu reinventat, cu puternice accente bizantine.
Veşmântul cromatic al elementelor de arhitectură
În 15 aprilie 1852, Delacroix îşi nota în Jurnalul său impresiile amestecate după o vizită la Saint-Germaine-des-Prés: „Am văzut mâzgăleala gotică cu care sunt acoperite zidurile acestei magnifice biserici. O confirmare a ceea ce îi spuneam prietenului meu: iubesc mai mult figurile imaginate de Lehmann decât contrafacerile datorate lui Baltard, Flandrin et Co”.
Restaurarea Corului vechii biserici abaţiale te invită să temperezi această judecată lapidară, când vezi din nou picturile lui Flandrin. Departe de a fi mâzgăleli şi contrafaceri, istoricismul revendicat de autor dă naştere unei creaţii originale, puternică şi rafinată în acelaşi timp, în care culoarea, atât de dragă lui Delacroix, transfigurează arhitectura.
Înger cu carte şi simbolul Sfântului Matei pe un capitel cu frunze de acant
Vândută ca bun naţional în 1792, biserica fusese transformată în manufactură. Redată oraşului după Concordat, era într-o stare atât de deplorabilă, încât se punea problema dărâmării ei. Dar, în pofida opoziţiei confraţilor, arhitectul Etienne-Hyppolite Godde a reuşit să convingă municipalitatea să întreprindă lucrări de restaurare. Dacă arhitectul a realizat decorurile pictate, astăzi dispărute, partea cea mai importantă de decorului pictat a fost executată sub conducerea lui Victor Baltard (1805-1874), viitorul arhitect al Halelor din Paris. În 1841, acesta, fiind numit Inspector al Serbărilor şi Artelor Frumoase ale oraşului Paris, avea în grijă şi decorul bisericilor parohiale. Pentru acest post el a beneficiat de recomandarea lui Ingres care spera să-şi favorizeze astfel elevii în cursa pentru comenzi publice. Baltard a apelat, între alţii, la Flandrin şi Mottez pentru decorul de la Saint-Séverin. Conform obiceiului, această comandă a fost împărţită de 12 pictori. În schimb, la Saint-Germain-des-Prés, decorul, inclusiv vitraliile, i-au fost încredinţate numai lui Flandrin. Deţinător al Premiului Romei, Flandrin se împrietenise cu Baltard în Italia.
Reinventarea Evului Mediu
Intrarea lui Iisus în Ierusalim
De-a lungul carierei sale, arhitectul a jucat un rol important în promovarea picturii murale. „Pentru Baltard, admirator al artei de la sfârşitul Evului Mediu şi începutul Renaşterii, conceperea operelor respectând arhitecura originală nu trebuia să cadă în copie arheologică”, scrie istoricul Pierre Pinon în biografia arhitectului. Iar Flandrin, discipol favorit al lui Ingres, părea interpretul ideal al acestor concepţii. Intervenţia sa se împarte în câteva faze. Asociat cu pictorul Alexandre Denuelle pentru sanctuar din 1842 până în 1846, el continuă decorarea Corului înainte de a se apuca de cea a navei după 1856. Din cauza morţii sale brutale în 1864, ultima travee a navei a fost realizată de fratele său, Paul, în timp ce transpetul nordic i-a fost încrednţat elevului său, Sébastien Cornu.
În sanctuar, două scene mari, Intrarea în Ierusalim şi Drumul Calvarului stau faţă în faţă. Personajele se alătură într-o friză cu fond de aur care produce un contrast puternic cu aspectul mat al picturii.
Suita Apostolilor
Corul, numit altădată Capela Apostolilor, este într-un stil diferit, În timp ce pentru Sanctuar Flandrin a optat pentru inspirarea din secolul al XVI roman, aici se întoarce către secolul al XIII-lea bizantin, aşa cum a văzut la San Marco din Veneţia. A pictat la dreapta şi la stânga figurile celor 12 apostoli, în fundal simbolurile evangheliştilor care înconjoară mielul mistic, iar în colţurile vitraliilor alăturate, îngeri cu braţele şi cu aripile întinse, ţinând cununi.
Desenele celor cinci vitralii, executate de Casa Gérante şi reprezentând figurile lui Christos îi aparţin tot lui Flandrin. Un singur carton, în mărime naturală, cel al Sfintei Geneviève s-a păstrat în depozitul de la Ivry al oraşului Paris şi a fost prezentat în Expoziţia Flandrin.
În Cor, simbolurile Evangheliştilor şi ale Apostolilor se detaşează tot pe fond de aur, într-o imitaţie de mozaic în care vrejuri decorative se înfăşoară în jurul simbolurilor creştine. Influenţa mozaicurilor de la Ravenna este vizibilă până şi în hieratismul figurilor. Acestea nu trădează însă ascendentul lui Ingres asupra elevului său, datorită clasicismului riguros şi plasticităţii compoziţiei. La fel, mângâietorul veşmânt cromatic al elementelor arhitectonice – pilaştri , capiteluri, colonete, bolţi în ogivă – caracterstic secolului al XIX-lea se înscrie în moştenirea arhitecţilor Duban şi Hittorff.
O pictură cu ceară
Picturile lui Flandrin şi-au regăsit strălucirea culorilor
Alegerea tehnicii folosie de Flandrin participă şi ea la interesul pentru decor. El a utilizat pictura cu ceară, mai bine adaptată decât fresca la climatul ţărilor nordice. În secolul al XVIII-lea, în spiritul unei întoarceri către Antichitate, pictorii şi savanţii reînviaseră pictura cu ceară, bazându-se pe scrierile lui Pliniu. Dar, „era vorba despre o pictură în encaustică (pictura cu ceară) practicată la rece, în timp ce Flandrin recurge la tehnica topirii la cald, pusă la punct în secolul al XIX-lea de meşterii aurari, a cărei reţetă o găsise în Tratatul de pictură al lui Paillot de Montabert (1829)”, explică Marie de Monfort, directoarea Departamentului de Conservare a opelor de artă religioasă şi civilă al oraşului Paris, citată de Jean-François Lasnier.
Pe zidărie, pictorul a aplicat un strat de gips, apoi un amestec de alb de plumb, ceară şi răşini. Acest strat pregătitor serveşte de liant pigmenţilor pentru executarea decorului. Este o tehnică foarte elaborată, iar măiestria lui Flandrin a permis decorului să reziste în timp.
Pictura lui a fost curăţată cu ajutorul unor solvenţi, respectând rugozitatea pe care artistul o dăduse picturii datorită intervenţiei cu nisip.
Dincolo de împrospătarea paletei, această restaurare a scos la lumină aluzia la Ierusalimul ceresc, plasat în colţuri, sub figurile Apostolilor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.