Restricții de circulație din cauza Codului Roșu

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că în urma avertizării de cod roşu şi portocaliu emis de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de sâmbătă, între orele 10.00 – 21.00 vor fi introduse restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone, pentru 27 de judeţe: Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Braşov, Covasna, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani.

CNAIR S.A interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul roşu şi portocaliu, cu excepţia: transporturilor de persoane; transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală; vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră; transporturi funerare; transporturi poştale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanţi; transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole, transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

„Restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere”, mai menționează compania într-un comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.