Restricţii de trafic în Capitală

Brigada Rutieră anunță că traficul va fi restricţionat în mai multe zone centrale ale Capitalei, începând de vineri până duminică, pentru mai multe evenimente.

Astfel, sâmbătă, de la ora 19.00, va avea loc lansarea brand-ului T-Mobile, în Piaţa „George Enescu” din Capitală.

Traficul rutier va fi restricţionat de vineri, începând cu ora 6.00 până duminică, la ora 20.00, pe str. Franklin, perimetrul cuprins între Calea Victoriei şi str. N. Golescu, permiţându-se accesul în parcarea Hilton.

Sâmbătă, între orele 16.00-23.00, traficul va fi restricţionat şi pe str. C.A. Rosetti, între Calea Victoriei şi str. N. Golescu, precum şi pe Calea Victoriei, între str. Ştirbei Vodă şi str. Dem. I. Dobrescu.

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, sâmbătă va fi restricţionată circulaţia rutieră pe str. Izvor între bd. B.P. Haşdeu şi Calea 13 Septembrie, pe Calea 13 Septembrie, între P-ţa Arsenalului şi Şos Panduri, precum şi pe străzile care acced în acestea, în intervalul orar 9.30 – 12.00, pentru desfăşurarea ceremoniei de depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Pompieri.

Rutele ocolitoare indicate sunt: Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei – Piaţa Operei – str. Elefterie – str. D. Bagdasar – şos. Panduri – Calea 13 Septembrie şi bd. Unirii – bd. Libertăţii – bd. George Coşbuc – bd. Tudor Vladimirescu – şos. Panduri sau Calea 13 Septembrie.

De asemenea, sâmbătă, între orele 10.00 şi 15.30, va avea loc cursa The Color Run pe Şoseaua Kiseleff, carosabilul fiind ocupat între orele 10.00 şi 12.00 între Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei.

Între orele 17.00 şi 18.00, Asociaţia Green Revolution va organiza un tur ciclist, pe următorul traseu: Parc Izvor – Pod Haşdeu – Splaiul Independenţei – Pod Grozăveşti şi retur. Deplasarea participanţilor se va face pe banda I de circulaţie.

Sâmbătă seară, Arhiepiscopia Bucureştilor va organiza o procesiune religioasă pe următorul traseu: de la Biserica Sf. Vasile cel Mare până în Parcul Nicolae Iorga, cu deplasare pe Calea Victoriei, în intervalul 19.00 – 19.30, şi de la Parcul Nicolae Iorga, până la Biserica Sf. Vasile cel Mare, cu deplasare pe Calea Victoriei, în intervalul 21.15 – 21.30.

Duminică, pe Calea 13 Septembrie şi bd. Libertăţii, va avea loc Red Bull Soapbox Race, un eveniment constând în demonstraţii de construcţii artizanale pe roţi nepropulsate. Traficul rutier va fi restricţionat astfel: între orele 00.00 – 22.00 pe Calea 13 Septembrie pe ambele sensuri de circulaţie între Piaţa Arsenalului şi bd. Libertăţii, precum şi pe str. Uranus, între str. Sirenelor şi Calea 13 Septembrie, iar între orele 07.00 – 19.00 pe bd. Libertăţii pe ambele sensuri de circulaţie, între Rond Coşbuc şi bd. Naţiunile Unite.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.