Reţeaua paramilitară a generalilor Gabriel Oprea & Neculai Onţanu

În perioda ministeriatului generalului G.O. la Ministerul Apărării Naţionale (decembrie 2009- mai 2012), acesta s-a folosit abuziv şi ilegal de autoritatea funcţiei pentru:

  • sute de avansări ca ofiţeri în rezervă din rândul politicienilor, oamenilor de afaceri, demnitarilor, ziariştilor şi alte categorii considerate utile într-o potenţială reţea de influenţă, aparent pentru “interesul naţional”, în accepţiunea strict personală a lui G.O., dar fără vreo legătură cu fişa serviciului public al minstrului Apărării Naţionale;

  • manipularea chestiunii pensiilor militare în scopul atragerii logisticii ONG-urilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere de partea formaţiunii politice fondate de G.O. & Comp., “Uniunea Naţională pentru Progresul României“ – UNPR;

  • înfiinţarea, sub deghizaj legal, de organizaţii cu caracteristici, organizare, uniforme şi acţiuni paramilitare: “Asociaţia Foişorul de Foc – voluntariat şi parteneriat pentru viaţă” – resortul doctrinar-ideologic al braţului paramilitar “DIVIZIA CIVICĂ VOLUNTARĂ”;

Ca premier interimar, G.O. a adoptat la data de 8 iulie 2015, la propunerea ministrului de Interne interimar, Ilie Botoş, Hotărârea Guvernului României privind recunoaşterea utilităţii publice a mai sus-numitei asociaţii.

Dacă nu ne-ar fi atras atenţia imaginile în care generalii Oprea şi Onţanu, în uniformele de general, de pe scările Primăriei Sectorului 2, folosite ca “tribună oficială”, primesc defilarea unor detaşamente în uniformă de paradă, asemănătoare cu uniforma Regimentului 30 de Gardă „Mihai Viteazul”, nu ne-am fi îndoit de aparenţele scopului civic şi obiectivele umanitare ale “DIVIZIEI CIVICE VOLUNTARE”.

Preşedinte fondator, un general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării

În anul 2010, colonelul Constantin Apetroaie din Direcţia Generală de Informaţii a Apărării a fost trecut în rezervă cu gradul de general, acordat de Traian Băsescu, la propunerea ministrului Apărării G.O.

Generalul Apetroaie a intrat imediat în politică, la UNPR, fiind pus la dispoziţia secretarului general al partidului, Neculai Onţanu, primarul sectorului 2, unde a înfiinţat, ca preşedinte fondator, Asociaţia Foişorul de Foc şi DIVIZIA CIVICĂ VOLUNTARĂ.

Investigaţiile de presă au stabilit că “(…) aparent este vorba despre un corp de voluntari pregatiti, teoretic, pentru situatii de urgenţă. În fapt, este un ONG de casă al primarului Onţanu, una dintre cele mai bine finanţate asociații crescute la umbra unei primării. Cu aspect de formaţiune paramilitara, fondata si sustinuta de lideri ai UNPR, cu uniforme si masini de teren pregatite sa intervină în situaţii de urgenţă“.

Pentru situaţii de urgenţă ştim că există structurile statale ale ISU. De ce o fi având nevoie Oprea şi Onţanu de structurile civice voluntare paramilitare, poate vor spune autorităţilor care vegează la apărarea Constituţiei. De altfel, cotidianul.ro a mai adus în atenţie această problemă (Cine să-l oprească pe fruntaşul Onţanu?).

De la subprefectul Capitalei, generali din structurile de informaţii (generalul Gheorghe Toma, profesor la Academia Naţională de Informaţii, de exemplu), şefi ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, şi până la funcţionari ai primăriei, toţi legitimează periodic formaţiunea paramilitară, în cadrul unor ceremonialuri încheiate cu primirea defilării detaşamentelormilitarizate ale Diviziei Civice Voluntare.

Comandantul Diviziei Civice Voluntare, un general de la resursele umane ale Armatei

Conducerea Diviziei Civice Voluntare este asigurată de Vasile Ciornei, un alt ofiţer înaintat la gradul de general de Traian Băsescu, odată cu trecerea în rezervă. Ciornei a fost pensionat din poziţia de sef de secţie în Direcţia Resurse Umane a Ministerului Apărării Naţionale.

Sponsorii Diviziei Civice Voluntare sunt cei mai potenţi întreprinzători, beneficiari ai unor contracte substanţiale cu Primăria Sectorului 2.

Gospodar iscusit”, generalul Ciornei a dotat Divia cu sedii spaţioase, tehnică de ultimă oră, maşini de teren şi orice alt fel de resurse, consumabile sau nu. Voluntarii au şase rânduri de uniforme, inclusiv ţinuta de paradă a „gărzii de onoare” (un costum ce imită, la limita legii, uniforma Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”).

Ţinuta de paradă a Gărzii Civice, o subunitate a Diviziei Voluntarilor

Supercom, Cris Garden Plaza, Geca Impex şi ROMCo system sunt printre sponsorii din linia întâi a “parteneriatului cu viaţa”, promovat de generalul Ciornei şi pentru care primarul i-a decernat un mare premiu de excelenţă, în cadrul Galei “Un om între oameni”. Pe acelaşi podium au fost aşezaţi de primarul Onţanu Maia Simionescu, Dan Hăulică, Ion Caramitru, Valeria Gagialov…

Şi G.O. a răsplătit realizările DCV, racordând-o la resurse bugetare, prin recunoaşterea utilităţii publice a structurii paramilitare a UNPR-ului, în care sens, ca prim-ministru interimar, a emis Hotărârea de Guvern pe care o prezentăm în facsimil.

Generalii Oprea & Onţanu primind defilarea formațiunilor paramilitare

Voluntari ai Diviziei Civice Oprea&Onţanu comandate de generalul Ciornei prezintă onorul generalilor Oprea & Onţanu

Activităţile DCV sunt organizate pe categorii de vârstă, de la preşcolari până la pensionari, organizaţi în detaşamente militarizate cu instructori din rândul ofiţerilor în rezervă.

Divizia Civică Voluntară – ”Preşcolari”

Acţiune de recrutare a voluntarilor în şcoli

Divizia Civică Voluntari (şcolari)

Baza de instrucţie 301 Pantelimon

Experienţa DCV Bucureşti a fost implementată şi de o serie de filiale teritoriale ale UNPR, în care scop generalul Ciornei a organizat lungi turnee, din Olteniţa până în nordul Moldovei şi Maramureş.

Neculai Onţanu, Pagina personală Facebook:

(Repoducere ad litteram)

Sub comanda domnului general Vasile Ciornei, comandantul DIVIZIEI CIVICE VOLUNTARE, mâine seară vom preda părinților, când îi vom aduce acasă, pe cei 100 de tineri voluntari, elevii și tinerii care au participat la Tabăra Militară de la Sângeorz – Băi:

Mi-au dat un tânăr visător ii reîntoarcem către părinți ca buni ostași.

Le-am oferit prilejul pentru o săptămână, celor 100 de tineri voluntari, membrii ai DIVIZIEI CIVICE VOLUNTARE din Sectorul 2, să meargă în tabăra militară de la SANGEORZ – BAI unde, echipa de comanda a Diviziei în frunte cu Comandantul său, domnul general Vasile Ciornei împreună cu alți ofițeri superiori în rezervă, specialiști, i-au pregătit pentru intervenții in situații de urgenţă.

Divizia Civică Voluntară – Sucursala Oltenița

Luni, 14 aprilie 2014 , orele, 17 în localul școlii Alexandru Vlahuță din Oltenița, Divizia Civica Voluntară – sucursala Oltenița și-a început activitatea, . A fost ședința în care s-a prezentat obiectivul general, s-au prezentat activitățile Diviziei Civice Voluntare București la care este afiliată sucursala din Oltenița și s-au prezentat documentele necesare întocmirii dosarului de voluntar.”


Divizia Civică Voluntară Bucureşti, primita cu ospitalitate la Cornu LunciiDivizia Civica Bucuresti, a fost prezenta,sambata, 2 august 2015, in comuna suceveana Cornu Luncii. Tot sambata aici a fost prezent si Generalul de brigadă Vasile Ciornei,cetăţean de onoare al comunei Cornu Luncii.

Oaspetii au fost întâmpinaţi după datina străbună ,cu pâine şi sare chiar pe locul unde acum o sută de ani Armata Română intra în Bucovina ovaţionată de fraţii de pe ambele părţi ale graniţei austro-ungare.Ca şi atunci fraţii români s-au pupat ş îmbrăţişat de bucurie.

Divizia Civică Voluntară s-a bucurat de ospitalitatea bucovineană,au gustat din tradiţionalele bucate bucovinene şi au fost încântaţi cu folclorul bucovinean susţinut de grupul folcloric Obcina Stânişoarei din Malini dar şi de minunatele talente locale ale grupului folcloric Muguraşii Cornu luncii

Voluntarii au trecut graniţa la Cornu Luncii,au vizitat Muzeul Unirii din fostul pichet de grăniceri,au intrat în Bucovina, iar mai apoi au plecat spre Maramures.”

Poate că finalmente cineva se va învrednici să cerceteze în ce măsură structurile paramilitare create şi răspândite de Gabriel Oprea, pe filiera UNPR, în mare parte de ţară, nu contravin obiectului de activitate declarat şi aprobat, iar sursele de finanţare provin din sponsorizări legale sau sunt un fel de paraîndărăt din supraevaluările practicate în relaţiile contractuale cu furnizorii de servicii ai Primăriei Sectorului 2.

Despre Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale şi rentierii viageri ai acesteia, creată de “troika DOM” (Dâncu-Oprea-Maior), într-o relatare viitoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.