Retrocedare cu acte false a clădirilor istorice din Oradea!

Muzeul Ţării Crişurilor (a fost retrocedat în fals)

În 1963, clădirea Palatului Baroc se afla într-o foarte avansată stare de degradare. În 1963 clădirea era o ruină. Fiindcă nu deţinea mijloacele materiale necesare reparaţiilor, Episcopia Romano-Catolică de Oradea donează – pentru folosinţă veşnică -, prin act notarial, Statului Român imobilul. Deci palatul nefiind confiscat de comunişti, ci donat Statului, el nu putea fi retrocedat! În anii următori s-au investit, de la bugetul de stat, circa 500 de miliarde de lei pentru reabilitarea clădirii.

1997 – Episcopia Romano Catolică de la Oradea cere constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie prin care palatul a intrat în folosinţa veşnică a Statului Român, act semnat la notar de episcopul maghiar de atunci, în anul 1963. Palatul nefiind confiscat! Nu exista Act de Confiscare. A fost donat Statului Român, de bunăvoie.

Tribunalul Buzău a dat câştig de cauză Episcopiei. În anul 2002, Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Bihor şi Muzeul Ţării Crişurilor au atacat sentinţa şi au obţinut o alta, favorabilă, la Curtea de Apel Ploieşti.

În 2003 vine la Oradea Viorel Hrebenciuc pentru a vedea despre ce fel de clădire este vorba. Vizitează Muzeul împreună cu Marko Bela şi declară: „Nu-mi puteam imagina că este vorba despre o asemenea clădire
frumoasă şi unică în ţară. Eu credeam că este vorba despre o clădire mică. Această clădire extrem de frumoasă nu se va retroceda niciodată, d-le Marko Bela”. Dar Guvernul PSD a lui Adrian Năstase era la guvernare cu UDMR şi avea nevoie de voturile UDMR pentru toate vânzările ce aveau loc în 2004: uzine şi fabrici ….+ PETROM + păgubosul Contract BECHTEL.

Gyorgy Frunda devine avocatul Episcopiei şi câştigă procesul, la Curtea Supremă de Justiţie, în 2004. Consiliul Judeţean Bihor nu a avut avocat, cauza fiind susţinută de un jurist (anonim) al instituţiei. Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Kiss Alexandru, care era şi şeful UDMR Bihor, nu a dorit apărarea serioasă din partea Statului, chiar pentru ca Muzeul să fie retrocedat catolicilor.

În vara lui 2004, imediat dupa câştigarea retrocedării de către Biserica Catolică maghiară, vine fulger la Oradea premierul Ungariei pentru a vizita clădirea fostului Muzeu. A fost foarte uimit de impresionantul palat baroc obţinut de catolicii maghiari şi foarte bucuros în acelaşi timp. Deci totul se coordonează de la Budapesta…

În 2005 are loc predarea palatului baroc. La conducerea Consiliului Judeţean Bihor s-a aflat, în bună parte din aceşti ani, Alexandru Kiss, preşedintele filialei UDMR, partizan declarat al cauzei retrocedării Muzeului. La predarea palatului baroc către unguri vine la Oradea şi Mona Muscă – ministrul Culturii din Guvernul Tăriceanu… Adică toate guvernele ţării au trădat interesul Oradei şi al ţării; doar pentru a nu se certa cu UDMR-ul…

Din 2004 şi până în toamna lui 2011, Statul Român a plătit chirie anuală de aproximativ 180.000 de euro, doar pentru păstrarea exponatelor, Muzeul fiind închis din ian. 2005. Începând cu luna ianuarie 2012, Consiliul Judeţean Bihor ar urma să plătească Episcopiei Romano-Catolice o chirie lunară de 15.000 de euro, în condiţiile în care spaţiul destinat Muzeului s-a redus enorm, deoarece exponatele sunt adunate. Clădirea barocă este folosita acum de către catolici. În plus, admnistraţia judeţeană mai are de plătit 20.000 de lei, impozitul datorat Primăriei pe spaţiul aferent închiriat Muzeului.

Muzeul s-a retrocedat catolicilor împreună cu frumosul parc din jurul său unde se plimba multa lume. Nu s-au cerut catolicilor banii investiţi de Statul comunist în renovarea clădirii şi pentru amenajarea parcului. Doar gardul din fier forjat care era distrus aproape integral şi care a fost turnat la Întreprinderea Înfrăţirea ar fi costat multe milioane euro, pentru că are o lungime de aproximativ 1 km.

Acest superb palat baroc – cel mai mare din Estul Europei – trebuie urgent renaţionalizat împreună cu parcul din jurul său!

Oradea nu are muzeu din ianuarie 2005 pentru că s-a retrocedat în fals catolicilor şi s-a închis. Muzeul Ţării Crişurilor era cel mai mare muzeu din România după Bucureşti. Nici Timişoara şi Clujul nu au asemenea muzeu mare. Era mândria Oradei. La Muzeul Ţării Crişurilor au venit în anii ’70 pentru a lucra şi oameni de ştiinţă din Bucureşti.

Policlinica Mare (a fost retrocedată cu acte false în 13 martie 2012)

Policlinica Mare, fost Palat de Finanţe în 1920

Fost Palat al Finanţelor în timpul Imperiului Austro-Ungar, clădirea trece în proprietatea Statului Român în 1920 conform prevederilor Păcii de la Trianon! Deci nu avea voie să se retrocedeze, pentru că nu a fost confiscată de comunişti după 1948!

În 1999, pe baza Ordonanţei de Guvern 83/1998, privind restituirea imobilelor către minorităţile naţionale, Episcopiei Romano-Catolice de la Oradea i se retrocedau clădirile în care au funcţionat: Spitalul de boli infecţioase, birourile Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Serviciul de Ambulanţă, curtea interioară a acestor instituţii, unde îşi aveau sediul arhivele Direcţiei de Sănătate Publică şi Laboratorul de Medicină Nucleară.

Spitalul de boli infecţioase Oradea

Trei ani mai târziu, la apariţia Legii 501/2001, care abroga limitarea la maximum zece a numărului de imobile care puteau fi retrocedate fiecărei eparhii, Episcopia Romano Catolică a cerut şi clădirea din strada Republicii nr. 35, în care funcţiona Ambulatoriul Spitalului Clinic Judeţean, cunoscut orădenilor ca Policlinica nr. 1 sau Policlinica Mare. Solicitarea, adresată Comisiei Speciale de retrocedatre a bunurilor care au aparţinut cultelor religioase invoca faptul că terenul de sub clădirea Policlinicii aparţinuse Ordinului Catolic Mizericordian-Milostiv. Consiliul Judeţean, administratorul imobilului, condus de acelaşi Alexandru Kiss, preşedintele UDMR Bihor, nu se opune pretenţiilor Episcopiei. Dar actele indică faptul că pe acel teren s-a construit, în anii 1899 – 1900, clădirea Palatului Finanţelor, la comanda şi pentru folosinţa Statului Maghiar. Cartea Funciară arată, conform unui extras de la 1906, că terenul nu mai aparţinea Ordinului Mizericordienilor, ci intrase, la 6 mai 1906, în proprietatea Statului Maghiar. Procesul de expropriere, datând încă din 1898, aprobat de Consiliul Local Oradea, are numărul 365/231888/898. Actul este parafat de Ministerul de Interne Maghiar şi de şeful regional al Ordinului Mizericordienilor.

Deci în acest caz clădirea a aparţinut Statului Român ca Palat al Finanţelor încă din 1920, deci nu a fost naţionalizată după 1948!
Înseamnă că nu se poate retroceda, pentru că nu a fost naţionalizată de comunişti! Vezi poza din ataşament care indică acest lucru. Poza este din 1922, iar deasupra coloanelor pe faţadă scrie mare: ADMINISTRAŢIA FINANCIARĂ.

Cum îşi permit catolicii să ceară prin minciună aceste clădiri istorice orădene, fără a fi arestaţi? În prezent clădirea este goală de aproximativ 4 ani, la ordinul lui Alexandru Kiss – fost preşedinte CJ Bihor, în vederea retrocedării.

În 13 martie 2012 s-au retrocedat de către Comisia din Bucureşti pentru Retrocedări a Monumentelor Istorice un PACHET de 31 de clădiri – monumente istorice din Transilvania. A fost o retrocedare imensă (31 de clădiri)… hotărâtă POLITIC! UDMR era la guvernare cu PD… Toate aceste 31 de clădiri au fost retrocedate către Biserica Catolică şi Reformată din Transilvania. Printre ele se află şi această clădire importantă pentru Oradea – care a fost PALAT DE FINANŢE! Ungurii au anunţat cu mari trâmbiţe că după 9 ani de lupte au reuşit să retrocedaze în sfârşit celebra clădire a POLICLINICII MARI CARE A FOST CONSTRUITĂ DE AUSTRIECI ca Palat al Finanţelor. Deci nu a aparţinut niciodată catolicilor! La insistenţele unor patrioţi orădeni, CJ Bihor a atacat în instanţă Decizia de retrocedare a acestei clădiri. Preşedintele CJ, Radu Ţîrle, a declarat în presă că este un mare fals şi de aceea vor ataca în instanţă această decizie de retrocedare. Acum procesul este pe rolul instanţelor Bihor. Poate că şi în acest caz o nouă intervenţie politică va defini jaful şi astfel clădirea va rămâne definitiv la unguri – cu acte false…

În ziua retrocedării acestei clădiri se lăudau ungurii pe un blog intern al Diecezei Catolice că acum mai au pe rol în Ardeal peste 5.000 de clădiri în procese de retrocedare… incredibil! plus ce au retrocedat până acum.

Liceul economic, retrocedat

Filarmonica Oradea

Colegiul Naţional Mihai Eminescu Oradea

Fostul sediu DSP Bihor

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.