Galeria Quadro organizează prima expoziţie retrospectivă Tóth László, prezentând opera în amploarea ei, începând cu picturile în ulei din anii ‘60-‘70, trecând prin compoziţiile, portretele şi nudurile realizate în tehnică mixtă în Germania şi ajungând la lucrările din ultimii ani de activitate.
Lucrările au fost împrumutate de familie, colecţionari privaţi şi Muzeul de Artă Cluj-Napoca.
Vernisajul va avea loc luni, 18 august la ora 18.00. Prezintă istoricul de artă György Szücs, directorul general adjunct al Galeriei Naţionale Ungare din Budapesta.
László Tóth (Satu Mare, 13 iulie 1933 – Wertingen, 24 decembrie 2009), a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu”, specialitatea pictură, între anii 1951 şi 1957. În 1955 se căsătoreşte cu pictoriţa Ilona Szűcs. Ilustraţiile sale apar în nenumărate reviste literare şi cărţi. În perioada 1965-1971 este scenograf al “Teatrului Maghiar de Stat” din Cluj. În 1971 devine profesor al Institutului de Arte Plastice din Cluj, iar în 1983 este numit şeful catedrei de pictură. În 1984, împreună cu soţia sa, se stabileşte în Republica Federală Germană. În Germania, după o scurtă perioadă petrecută ca pictor de decoruri, activează ca artist plastic liber-profesionist. Are expoziţii la Augsburg, Budapesta, Cluj, München, Szentendre (aici, în 1991, sunt expuse şi creaţii ale soţiei sale, decedată în 1990), Wertingen.
Pe aceste meleaguri ale Europei Centrale şi de Est, în cursul anilor şaizeci, suprarealismul apărea ca o opţiune posibilă pentru arta eliberată de sub presiuni ideologice. Artiştii noştri ascundeau însă sub „aparenţe realiste” critici mai mult sau mai puţin deschise la adresa regimului politic şi exprimau un anumit ethos est-european, în timp ce limbajul formal renăscut prin noi abordări abstracte ale suprafeţei se alătura, în mod natural, mesajului operelor create.
Pe lângă suprarealism, gândirea artistului László Tóth poartă amprentele întâlnirii cu universul teatrului absurd. Departe de a fi viziuni suprareale ale unor peisaje feerice, tablourile sale sunt construcţii fragmentare ale unei realităţi recognoscibile, cu figuri umane şi peisaje utilizate aidoma unor elemente Lego. László Tóth transformă meditaţiile asupra vieţii în metafora cârpelii, din moment ce cârpeala poartă urmele Ordinii originale, fără a fi însă capabilă să păstreze sensul acesteia, să o recreeze, să o ducă mai departe.
În lucrările sale apar figuri umane aproape desfigurate şi descompuse. În locul elementelor anatomice, sub pielea umană zărim dispozitive mecanice, de parcă membrele şi organele s-ar trezi la propria lor viaţă printr-o logică absurdă, negând astfel, încă o dată, posibilitatea de a vedea Lumea şi Firea ca un tot organic, unitar şi inteligibil.
Scriind despre tablourile târzii, din anii 2000, artistul îşi caracterizează întreaga sa operă: „Creaţiile mele îmbogăţesc, prin elemente suprarealiste, un mesaj cât se poate de realist, maturat în dualitatea sentimentului şi a raţiunii, căruia-i conferă un caracter zguduitor. Cele de mai sus explică supremaţia figurii umane în arta mea şi explică poziţia centrală a chipului omului bătrân, imagine care mă inspiră mereu prin multiplele sale straturi, demne de un document istoric”. (MPB)
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.