Reuşite în opera comică la Strasbourg şi Toulouse

Viaţa pariziană trepidantă la Strasbourg

În spatele transparenţei unei cortine prin care se ghiceşte un orologiu, apare holul unei gări de la 1900, Gara Orsay, cu sticlărie atent lucrată, cu ceas şi arcade. Arcade dintre care ies şi prin care intră călătorii în mijlocul unei scene cu mişcare circulară, asemănătoare unui manej sau unui mecanism de ceasornic. Problema timpului este centrală, odată cu limbile ceasului se rotesc şi mişcările neîncetate ale celor mai multe scene, metaforă a vârtejului acelui Paris al plăcerilor.

În noua producţie de la Opera Nationaldu Rihn cu Viaţa pariziană a lui Offenbach, încredinţată regizorului Waut Koeken, care mizează pe inventivitate, apar frumoase momente cum ar fi acela al unei femei aţipite cu capul pe o pernă, care înaintează încet punându-şi picioarele pe alte perne pe care le aşază delicat în faţa ei partenerul.

Decorul lui Bruno de Lavernère este modulabil cu spaţii pe care le deschid sau le închid arcadele, evocând un tunel de metrou sau un salon particular. De asemenea, ”ferestrele” devin un ecran pentru video-urile lui Etienne Guiol, care desenează un Paris de altădată, sau însoţesc beţia Baronului, cu turnul Eiffel, care se dedublează, apoi începe să se clatine în timp ce cerul se acoperă de bule… Totuşi, această fantezie rămâne destul de convenţională. Dialogurile împrumută aerul timpului, dar jocurile de cuvinte par uşor învechite. Să nu uităm mai multe împrumuturi jenante din scenografia lui Laurent Pelly de la Opera din Lyon, cum ar fi trierea străinilor la gară, anunţuri fanteziste sau baletul cu valize. Se surâde adesea, dar se râde mai rar.

Distribuţia este omogenă exceptându-l pe Brazilian (Mark Van Arsdale), care nu excelează nici prin voce, nici prin carismă. Excelentul Thomas Morris îl interpretează pe Bobinet desenând un personaj cu rotunjimi vesele, care interesează de la un capăt la altul. În schimb, Guillaume Andrieux este impecabil pe plan vocal încarnând însă un Raoul agitat excesiv.

Compoziţia lui Delphine Haidan, într-o Métella vag dezabuzată, este convingătoare, deşi vocea se dovedeşte uneori nesigură, mai ales în registrul grav. Guy de Mey este în largul lui în aria ”maiorului” marţial şi grotesc totodată. Cea care încântă spectatorul cu acutele sigure cerute de rol este Mélanie Boisvert în rolul Gabrielle, ”văduva colonelului”, care pe lângă vocea radioasă dovedeşte şi uimitoare capacităţi scenice.

Familiarizat cu acest repertoriu, dirijorul Claude Schnitzler este deosebit de atent la scenă, respectând echilibrele şi lăsând Orchestrei Simfonice din Mulhouse libertatea de exprimare. Opera din Strasbourg a obţinut o adevărată reuşită cu lectura impecabilă şi veselă a operei lui Offenbach.

Dona Francisquita, o comedie lirică aplaudată îndelung

Dona Francisquita cu Miguel Angel Lobato

Dona Francisquita

Teatrul Capitole din Toulouse a reluat opera Dona Francisquita, de Vives, la 7 ani după crearea ei pe această scenă. Această comedie lirică, pusă în scenă pentru prima dată la Teatrul Apolo din Madrid, în 1923, nu poate fi totuşi clasată la categorie muzică de divertisment. Amadeo Vives a compus o partitură bogată şi complexă, în acelaşi timp fluidă şi de o mare varietate a tonului, marcată totodată de lirismul italian şi francez şi, desigur, de tradiţia spaniolă. Este remarcabilă regia lui Emilio Sagi, iar decorurile şi costumele semnate de Frigerio şi Squarciapino sunt minunate. Desfăşurarea acţiunii încântă, ceea ce este normal dat fiind că suntem în perioada carnavalului şi, dacă fiecare personaj pare să ştie ce trebuie să facă în fiecare moment, aceasta nu tulbură atenţia spectatorului.

Ovaţiile publicului sunt nesfârşite la Dona Francisquita

Distribuţia, în întregime hispanofonă, derutează uşor spectatorul. Soprana Elisandra Melian în rolul titular se doveşte o actriţă excelentă şi atinge apogeul calităţilor sale în aria ”privighetorii”, chiar dacă registrul acut este uneori uşor aspru. Alternând cu tenorul Joel Prieto în Fernando, Miguel Angel Lobato este o prezenţă elegantă fără a fi întotdeauna şi foarte exact în rol. Clara Mouriz în rolul senzualei Aurora are un timbru cald, iar Cardona, personaj comic şi distanţat, se impune în prim-plan în interpretarea lui Jesus Alvarez. Pilar Vasquez şi Leonardo Estevez, respectiv mama uşor trăsnită a Francisquitei şi tatăl extrem de seducător al lui Fernando, se remarcă prin impresionanta măiestrie scenică. Se ştie că ”zarzuelas” folosesc adesea o distribuţie numeroasă, de data această pe scenă aflându-se nu mai puţin de 30 de cântăreţi.

În sfârşit, Josep Caballé Domenech dirijează cu multă precizie, culoare şi fluiditate minunata Orchestră Naţională a Teatrului Capitole.

Ismael Jordi în rolul Fernando şi Ruth Rosique în Dona Francisquita

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.