Revoltă împotriva Gazprom în vestul țării

Locuitorii din Dudeștii Vechi, județul Timiș, vor organiza duminică un protest împotriva companiei NIS Petrol, subsidiara subsidiara locală a grupului petrolier NIS din Serbia, aflat sub controlul gigantului energetic rusesc Gazprom, pentru că, susțin ei, urmează să fie amplasată prima sondă de explorare a gazelor de șist.

„Totul a început în urmă cu doi ani, iar cetățenii au reacționat și atunci, cu toate astea, autoritățile locale au dat aviz recent pentru construirea primei sonde, pentru explorare de gaze de șist, din județ. Ne întâlnim duminică, 15 mai, ora 17, în fața primăriei din Dudestii-Vechi, după care vom pleca în marș prin comună. Acesta este un marș pașnic, apolitic și foarte civic… vă așteptăm! Îngrijorarea noastră vine după ce analizele apei potabile indică un nivel foarte mare de arsen”, a anunțat Răzvan Munteanu, citat de tion.ro.

Acesta a devenit cunoscut după ce a fost unul dintre organizatorii protestelor Colectiv din Timișoara. „Ce facem? Ne trezim cu apă otrăvită în gospodării? Asta e bătaie de joc. Au fost acum doi ani, au zis că fac cercetări şi or zis că nu pun sonde. Au stat cuminţi o vreme şi acum au impresia că am uitat şi ne trezim peste noapte cu foraje. Ce-i mizeria asta? Totul a fost doar o minciună, cine are de câştigat din asta?„, spune o localnică din Dudeştii Vechi, citată de www.opiniatimisoarei.ro. „Au trecut la etapă a doua, cu sondă, şi bănuiesc că nu se vor opri aici, pentru că, dacă au ajuns la etapa de sondare, o să urmeze şi ce-i mai rău, să împânzească câmpul de sonde. În teren s-a demonstrat că inclusiv la sondele clasice de petrol şi gaze au existat probleme mari, apă a fost infestată cu tot felul de substanţe, inclusiv cu arsen. Şi, în momentul de faţă, situaţia este destul de gravă la noi, la Dudeştii Vechi. Apă în zona are nivelul de arsen de cinci ori mai ridicat şi nu numai. Apă nu este bună nici măcar de făcut baie, dar mai de băut, şi foarte mulţi oameni o beau. Incidenţa de cancer la Dudeştii Vechi e atât de mare încât e îngrozitor. Sunt străzi pe care tot la a două casă sunt oameni bolnavi de cancer„, spune pentru opiniatimisoarei.ro Ivan Vasilchin din Dudeştii Vechi, care a tras şi în trecut semnale de alarmă cu privire la consecinţele activităţilor NIS Petrol în zonă.

În vara anului 2014, când un reprezentant al companiei Geolink, care efectua prospecțiuni în zona Dudeștii Vechi pentru NIS, a fost acuzat de activiștii de mediu că a încercat să îl calce pe unul dintre ei cu mașina. În replică, Iosif Ingrish susținea atunci că totul a fost o neînțelegere și că, de fapt, activistul respectiv s-a împiedicat când a trecut pe lângă el cu mașina. Acum, reprezentanții NIS Petrol, companie controlată de ruși, au trimis un comunicat în care spun ce vor să facă la Dudeștii Vechi. „Programul minim obligatoriu prevăzut în acordurile petroliere pe care NIS Petrol le-a semnat cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) pentru perimetrele din județul Timiș – EX-7 Periam și EX-8 Biled – include două tipuri distincte de operațiuni. Primul tip de operațiune presupune achiziția de date seismice pe o suprafață de 580 de kilometri pătrați și cel de-al doilea, forajul a trei sonde de explorare în fiecare perimetru cu scopul identificării rezervoarelor de petrol și gaze naturale. În acest moment, în vederea finalizării obligațiilor cu privire la achiziția de date seismice pentru perimetrul EX-7 Periam, NIS Petrol, prin intermediul Naftagas Oilfield Service, derulează lucrări de prospectare pe o suprafață de aproximativ 150 kilometri pătrați, lucrări efectuate în procent de peste 85%. Facem precizarea că aceste acțiuni nu sunt opționale, ci ele sunt impuse de acordurile petroliere semnate cu ANRM, nerealizarea lor de către compania noastră, la fel ca și întârzierea lor, atrâgând după sine penalizări financiare semnificative”, se arată în comunicatul celor de la NIS Petrol.

Totodată, ei susțin că au respectat și vor respecta și continuare legislația în vigoare și că procedurile lor sunt absolute transparente. „NIS Petrol este o companie de bună credință, iar demersurile realizate pentru obținerea certificatului de urbanism și a altor autorizații necesare au respectat toate reglementările legale. În plus, certificatul de urbanism eliberat de către primărie nu reprezintă o autorizație în sine, ci o listă de avize şi acordurile legale, necesare în vederea autorizării, pe care compania va trebui să le obțină în vederea implementării proiectului de foraj, în conformitate cu legislația în vigoare din România. Forajul va fi executat în baza unui proiect elaborat de către o companie românească certificată în domeniu și aprobat de către ANRM, oferind detalii cu privire la metoda de realizare a forajului. De asemenea, proiectul va trece printr-o procedură transparentă de autorizare, iar studiul de evaluare a impactului asupra mediului va fi făcut public”, se mai arată în comunicatul NIS Petrol. Reprezentanții companiei susțin că locuitorii din Dudeștii Vechi se tem degeaba pentru că NIS Petrol va utilize metoda de explorare tradițională și că nu va apela la tehnologia fracturării hidraulice.

„NIS Petrol realizează lucrări de explorare prin metode tradiționale, iar tehnicile utilizate sunt în concordanță cu cele mai înalte standarde de mediu naționale și internaționale. Protecția mediului înconjurător este o prioritate majoră și face parte integrantă din strategia de eficientizare a operațiunilor companiei. Fracturarea hidraulică, precum și explorarea și exploatarea gazelor de șist nu fac obiectul activității noastre. De-a lungul timpului, în județul Timiș au fost executate peste 1.100 de sonde de petrol și gaze naturale, acest număr neincluzând și sondele de foraj pentru apă termală care folosesc aceeași metodă de foraj ca și cele anterior menționate. Prezența unui număr semnificat de sonde de exploatare a petrolului și gazelor naturale, operate de alte companii petroliere pe aria unitaților administrativ teritoriale a comunelor Beba Veche, Dudeștii Vechi, precum și a altor comune din proximitate, face dovada unei tradiții a dezvoltării industriei petroliere în zonă, care nu exclude și nu periclitează coabitarea cu o agricultură performantă”, a spus cei de la NIS Petrol. Conform acestora, arsenul prezent în apa potabilă din zonă nu li se datorează, ci este o „tendință naturală”, afirmația fiind bazată pe „argumente științifice”. Compania NIS Petrol a anunțat la începutul anului reluarea operațiunilor de prospectare în perimetrul EX-7 Periam din județul Timiș. Lucrările, ce vor face prin intermediul Naftagas Oilfield Service, compania aflată de asemenea în sfera Gazprom, vor viza o suprafață de aproape 150 de kilometric pătrați, în vecinătatea localităților Beba Veche, Cherestur și Dudeștii Vechi, zonă în care compania a semnat acorduri cu fermierii. În 2014, a demarat achiziția de date seismice 3D în cele două perimetre din județ, EX-7 Periam și EX-8 Biled, iar în luna martie a anului trecut datele seismice au fost colectate pe o suprafață de 306 kilometrii pătrați, din care 117 km2 în EX-7 Periam și 189 km2 în perimetrul EX-8 Biled, susțin oficialii NIS Petrol.

Suprafața ce va fi prospectată anul acesta, la care se adaugă cea pe care s-a efectuat deja achiziția de date anul trecut, va acoperi 78% din totalul programul asumat de către NIS Petrol. Finalizarea operațiunilor pe aria rămasă depinde de modul în care vor fi soluționate amiabil sau pe cale legală exercitarea drepturilor NIS Petrol consfințite de legea petrolului. Programul minim obligatoriu prevăzut în acordurile petroliere include două etape majore ale operațiunilor. Prima etapă presupune achiziția de date seismice pe o suprafață de 580 de kilometrii pătrați și forajul a trei sonde de explorare în fiecare perimetru cu scopul identificării rezervoarelor de petrol și gaze naturale. Datele seismice culese deja în această etapă au fost transmise spre interpretare și analiză, și sunt suficiente pentru a furniza propunerile pentru foraje de explorare în perioada următoare. Gazprom, prin NIS, deţine, încă din 2010, concesiunea pe patru perimetre petroliere în Bihor şi Timiş. Acestea se întind de la nordul la sudul celor două judeţe şi de la graniţa cu Ungaria până în zona deluroasă şi montană. În total, aproape 4.000 de kilometri pătraţi, adică peste jumătatea din suprafaţa Bihorului. Reprezentanții NIS au declarat, în repetate rânduri, pentru a linişti comunitatea locală, că prospecţiunile efectuate în perimetrele menţionate şi viitoarele explorări vizează numai zăcăminte convenţionale de hidrocarburi, nu gaze de şist. Ruşii au mai declarat că au un plan de investiţii de 600 de milioane de euro în România, pe termen mediu şi lung.

La începutul lunii octombrie 2015, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a luat decizia de a prelungi cu trei ani termenul de realizare a programului minim din acordurile de explorare, dezvoltare și exploatare pentru perimetrele EX 7 – Periam, EX – 8 Biled (județul Timiș) și EX – 3 Băile Felix (Bihor), perioadă necesară finalizării tuturor operațiunilor din programele de lucrări ale acordurilor petroliere semnate cu statul român, precum și realizarea unor studii de specialitate suplimentare propuse de companie. În decembrie 2014, a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern, prelungirea cu 2,5 ani a programul celui de-al patrulea perimetru deținut în parteneriat cu East West Petroleum – EX 2 – Tria (Bihor) a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern. NIS Petrol are posibilitatea să înceapă și prospecţiunile pentru identificarea zăcămintelor de hidrocarburi din subsolul Bihorului şi în ariile protejate din judeţ. Concesionară a perimetrelor EX-2 Tria şi EX-3 Băile Felix, în luna august a anului trecut NIS a cerut şi a obţinut un acord pentru demararea prospecţiunilor, dar nu şi pentru ariile protejate care se suprapun perimetrelor petroliere.

În EX-3 Băile Felix, din suprafaţa totală de 233 de kilometri pătraţi, 99 kmp sunt pe teritoriul ariilor ROSCI 0104 Lunca inferioară a Crişului Repede, ROSPA 0103 Valea Alceului şi ROSCI 0025 Cefa. Pentru a putea face prospecţiuni aici, NIS Petrol a solicitat acum acordul custozilor, asociaţiile Aqua Crisius şi Milvus, care au avizat favorabil proiectul. În acest context, şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor a decis, pe 22 ianuarie, că proiectul NIS poate continua, stabilind că prospecţiunile seismice nu se supun evaluării de mediu. În proiectul depus la APM Bihor, NIS şi-a asumat să utilizeze metoda Vibroseis, care înseamnă că „un impuls (semnal seismic) de foarte mică intensitate, se generează prin intermediul unui utilaj denumit Vibrotech şi va parcurge subsolul până la obiectivul geologic prospectat, aflat la mare adâncime, de unde prin reflexie va reveni şi va fi recepţionat până la o depărtare de 10.000 m de locul generării”. Lucrările sunt tranzitorii, utilajele parcurg circa 7-10 km/zi, conform Bihoreanul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4554 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.