Revolta piețelor financiare împotriva șovăielilor taberei Brexit

Starea generală din Marea Britanie după votul de săptămâna trecută s-a înrăutățit: există un vid de conducere iar piețele financiare au reacționat dur. Lumea afacerilor și nu numai fac presiune asupra parlamentarilor britanici să spună când și cum gândesc ei cel mai mare bloc comercial din lume. În plus, cer să fie nominalizat cel care va conduce negocierile pentru Ieșire. Marți, a treia zi de tranzacții, lira sterlină a crescut cu 0,9% la 11:43 ora Londrei, dar câștigurile pălesc în comparație cu pierderile de 3,3% de luni și de 8,1% vineri. De asemenea, acțiunile băncilor au suferit iar piețele de credit au slăbit.

Credibilitatea Marii Britanii în ochii managerilor de bani din întreaga lume, câștigată cu greu după măsurile de austeritate și de reforme luate de Partidul Conservator, se risipește rapid. „Politicienii subestimează importanța unui plan”, a declarat Guillermo Hernandez Sampere, șeful la MPPM EK în Eppstein, Germania. Firma lui administrează circa 250 de milioane de euro (277 milioane dolari). „Nu contează dacă de la Brexit-eers sau guvern. Ei trebuie să știe clar când vom avea noi acorduri cu UE”, a mai spus acesta. Piețele mondiale au reacționat cu spaimă, luni, la paralizia politică din Marea Britanie, după ce premierul David Cameron a anunțat că va demisiona iar o revoltă a izbucnit în Partidul Laburist. De asemenea, politicienii din Scoția au anunțat că este posibil organizarea unui referendum pentru independență. Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că Regatul Unit trebuie să depună o notificare oficială cu privire la intenția sa de a părăsi Uniunea înainte de demararea discuțiilor legate de relația viitoare cu UE. Cameron a atribuit unei echipe de funcționari rolul de pregătire pentru retragere, iar partidul său, Conservator, a devansat data pentru alegerea unui nou lider. Pentru a calma piețele, politicienii au nevoie să „aibă o poziție unită și să reitereze faptul că, indiferent de schimbările în conducerea partidului, secesiunea din Europa va fi efectuată într-o manieră ordonată. Ei trebuie să garanteze, de asemenea, interesele britanice prin recalibrarea acordurilor comerciale în lumina noilor poziții ale Regatului Unit”, a declarat Angus Salim Amran, șeful RHB Investment Bank Bhd din Kuala Lumpur. Istoria arată că politicienii pot grăbi rezolvarea unei probleme, nu doar să o tergiverseze.

În problema obligațiunilor grecești și a contagiunii pe piețele din Europa, au realizat o serie de planuri de salvare și de măsuri în timpul crizei datoriilor Atenei. Convulsiile care au cuprins activele bancare și piețele de credit globale au preset parlamentarii din SUA să reconsidere respingerea programului Troubled Asset Relief Program, destinat salvării unor bănci. Ulterior, când administrația președintelui Barack Obama a încercat să decidă modul de salvare a sistemului financiar și a economiei în 2009, secretarul Trezoreriei SUA, Timothy Geithner, a declarat că „planul nu bate nici un plan”. Pe piețele financiare, lira a scăzut fără precedent cu 11%, atingând 1,3121 pentru un dolari, cel mai scăzut nivel din 1985. Titlurile Royal Bank of Scotland Group Plc au coborât luni cu 15% după o scădere de 18% vineri, iar Barclays a avut pierderi de o magnitudine similară. Ambele au urcat cor cu 2,5% marți. În urma votului de joia trecut, indicele FTSE 350, care cuprinde evoluția celor mai mari 350 de companii listate la Londra, a avut pierderi record în primele două zile. Costul asigurării datoriilor corporative a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni. În aceste condiții, tabăra pro-Brexit susține următoarele: • „Trebuie să ne asigurăm să obținem un acord de liber schimb pentru Marea Britanie, să ne susținem poziția la Organizația Mondială a Comerțului și să începem desprinderea de legislația UE pentru a face această țară corectă și competitivă astfel încât să putem avea o economie în creștere precum și locuri de muncă”, conform unei declarații comune semnată de parlamentarii europeni Jane Collins și Mike Hookem, din partea UKIP, formațiunea condusă de Nigel Farage.

• Guvernul trebuie promită că va reduce migrația și are obligația de a respecta votul la referendum, a declarat Iain Duncan Smith, fost secretar de stat pentru muncă și pensii

• „Nu ne putem stresa prea mult pentru că Marea Britanie face parte din Europa, și va fi întotdeauna în Europa. Vor exista în continuare parteneriate intense și intensificarea pentru cooperarea europeană într-un număr foarte mare de domenii. Singura schimbare – şi ea nu va veni în grabă – este că Regatul Unit va ieşi din sistemul legislativ incredibil de opac al UE”, a scris Boris Johnson într-un articol pentru The Daily Telegraph. Pierderile au fost extinse în a doua zi de tranzacționare chiar și după ieșirea guvernatorului Băncii Angliei, Mark Carney, care a anunțat că instituția pe care o conduce este gata să ofere 250 miliarde de lire sistemului financiar britanic. Piețele ar putea afecta încrederea și ar putea exacerba fragilități existente în Marea Britanie, inclusiv un deficit de cont curent record. „Este bine că banca centrală a ieșit să spună că va face totul pentru a asigura lichidități pe piață, dar ea a spus că o va face pentru o perioadă lungă de timp, ceea ce nu este o soluție suficient de bună într-o piață în care politicul șovăie atât de mult. Ceea ce vedem acum este o contagiune care a cuprins piețele financiare ce a pornit de la politic. Ceea ce nu vreți este ca această contagiunea să ajungă de la piețele financiare la economie”, a declarat Michele Crema, analist-șef la compania de investiții israeliană UBS Wealth Management. Unul dintre momentele cheie pentru investitori este cel al deciziei Marii Brianii de a declanșa articolul 50 din Tratatul de la Lisabona care prevede declanșarea efectivă a Ieșirii din UE. Cameron a pasat sarcina succesorului său. Iar Johnson, favorit pentru postul de premier, a spus vineri că nu este nicio grabă să se înceapă oficial negocierile. Un alt aspect este natura relației Marii Britanii cu UE post-Brexit – care acoperă totul, de la comerț și finanțe la securitatea și imigrație. Johnson a căutat să-i convingă pe oameni că nu ar trebui să fie preocupat. „Pensiile oamenilor sunt în siguranță, Lira este stabilă, piețele sunt stabile, iar asta e o veste foarte bună”, a spus el într-un interviu televizat.

Când au format guvernul în 2010, David Cameron și cancelarul George Osborne, ministrul de finanțe, au încercat să depășească îngrijorarea investitorilor asupra finanțelor din Marea Britanie. „Credibilitatea pieței este astăzi totul”, a declarat Osborne la momentul respectiv. Și după ce a recurs la reduceri de cheltuieli pentru a ajusta deficitul bugetar, Osborne a subliniat faptul că lipsa de acțiune ar pune în pericol ratingul de credit din Marea Britanie. Acum, conservatorii se confruntă cu creșterea neîncrederii în rândul investitorilor și riscul ca piețele să își pieardă răbdarea și forța. Într-o mișcare care este emblematică, Standard & Poor’s i-a retras Marii Britanii calificativul maxim; ratingul a fost redus la AA, cu perspectivă negativă. “Discuțiile legate de cum va avea loc Ieșirea trebuie să fie rapide. În cazul în care companiile nu vor avea certitudinea că vor avea acces în viitor la piața europeană, oferta nu va fi posibilă. Vor exista și alte retrogradări, lira va scădea în continoare și vom vedea capital care se va scurge din Marea Britanie. Atunci vom avea o dovadă că investitorii vor avea foarte puțină încredere. Ăsta e lucru cel mai rău ce se va întâmpla, pentru că atunci va trebui să vorbim despre lucruri precum recesiune. Nimeni nu vrea să se gândească la cât de teribile sunt consecințele, nimeni nu va vrea să aibă responsabilitate”, a declarat Guillermo Hernandez Sampere de la MPPM EK.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4551 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.