Revolta tinerilor la adresa lui Bostan

Consiliul Național al Elevilor, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Consiliul Tineretului din România solicită prim-ministrului Dacian Cioloș demiterea ministrului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională Marius Bostan, „ca urmare a declarațiilor scandaloase ale acestuia, prin care a numit principiul învățământului gratuit o ,,reminiscență a comunismului” și prin care a susținut că părinții ar trebui să plătească o taxă lunară pentru a benefica de o educație de calitate pentru copiilor lor”.

Cele trei organizații reamintesc într-un comunicat de presă că, în conformitate cu art. 32 din Constituția României, accesul la educație este garantat tuturor cetățenilor, indiferent de veniturile pe care le au. În același timp, art. 28 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind Drepturilor Copilului, pe care statul român a ratificat-o încă din anul 1990, prevede dreptul copilului la educație pe baza egalității de șanse, principiu care este reluat și în Legea educației naționale nr/ 1/2011, la art. 3, împreună cu principiul echității.

„Pornind de la ideea exprimată de Ministrul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, aflată în opoziție vădită cu principiile
Constituției României, s-ar ajunge ca educația de calitate să fie accesibilă doar pentru familiile care își permit financiar plata acestui
serviciu. Considerăm că educația de calitate trebuie să rămână un drept fundamental și gratuit al fiecărui cetățean, indiferent de categoria socială din care face parte. Chiar și într-un sistem de învățământ gratuit garantat de lege (și aproape gratuit, în realitate), rata de părăsire timpurie a școlii este de peste 18%, în creștere, mai bine de 50% dintre elevii născuți într-un an nu dețin cel puțin o diplomă de Bacalaureat, 42% dintre copiii de 15 ani sunt analfabeți funcțional și 51% sunt expuși riscului de sărăcie. Conform studiilor UNICEF, prin faptul nu alocă anual 6% din Produsul Intern Brut pentru educație, statul român va pierde până în 2025 între 12 și 17 miliarde de euro (10% din PIB-ul actual). O aplicare a viziunii Ministrului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională ar crește atât rata de părăsire timpurie a școlii și abandonul școlar, cât și disparitățile socio-economice, toate acestea afectând România din punct de vedere economic și social”, se arată în comunicatul citat.

Cele trei organizații consideră poziția exprimată de un membru al Guvernului României ca fiind „un atac direct la adresa drepturilor fundamentale și asupra egalității de șanse, inadmisibil pentru acest nivel”. „O persoană care susține în mod indirect, dar implicit, implementarea unui sistem discriminatoriu pe bază de venituri nu poate fi ministru în guvernul unei țări membre a Uniunii Europene în secolul al XXI-lea, astfel că îi solicităm prim-ministrului Dacian Julien Cioloș să îl remanieze de urgență pe ministrul Marcel Bostan”, acuză semnatarii.

„O astfel de declarație venită din partea unui membru al Guvernului României este extrem de periculoasă pentru sistemul de învățământ românesc. Scuzele tardive nu ajută. E clar că acesta este modul de gândire și viziunea unui individ care ocupă o poziție de ministru. Așadar, e obligatoriu ca el să părăsească de urgență această funcție, pentru a ne asigura nu se mai dezvoltă și alte idei similare care pot atenta la drepturile fundamentale ale omului. România are oricum un sistem de educație extrem de inechitabil. Guvernul României ar trebui să se preocupe serios pentru a găsi mecanisme care să reducă decalajele dintre categoriile sociale și prin care să sporească accesul la educație, nu să se gândească la mecanisme prin care să îngrădească și mai mult acest drept.”, spune Vlad
D. Cherecheș, președinte ANOSR, citat în comunicat.

Ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, a afirmat marți, într-o conferință, că unii profesori pur și simplu își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici, această justificare fiind ‘o imbecilitate’.

„Eu văd părinții la școală. Eu sunt părinte. Jumătate dintre ei nu se interesează, nu cer calitate profesorului. Profesorii au salarii mici. Nici în partea cealaltă nu se cere calitate. Unii profesori pur și simplu își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici. Domnule, mergi acasă, dă-ți demisia. Dar nu să îți bați joc de viitorul copilului. Justificarea că „am salariu mic” e o imbecilitate. Am salariu mic, îmi dau demisia, mă apuc de altă muncă dacă nu îmi place meseria asta. Vorbele mele poate sunt brutale. Dacă fiecare părinte ar plăti 100 de lei pe lună, nu mult, ceva simbolic, dar să simtă că nu e gratis”, a spus Bostan.

În opinia ministrului tehnocrat, gratuitatea este o reminiscență a anilor de comunism.

„Mentalitatea comunistă a fost așa: să primesc gratis educație. Atunci nu cer în partea cealaltă la ghișeu calitate. Să primesc gratis curent, de exemplu. Nu m-ar deranja foarte mult că s-ar opri curentul la ora 12,00. După părerea mea, orice serviciu trebuie plătit într-o formă sau alta. Pentru foarte mulți părinți dacă ar simți că în fiecare lună dau ceva, o sumă, ar conștientiza că nimic nu e gratis. La noi, în mentalul colectiv, a intrat prea adânc gratuitatea. Atunci nimeni nu mai înțelege cum funcționează statul de fapt. Ar trebui făcute seminarii despre funcționarea statului. Atunci nu ar mai veni cu cereri care sunt de neîmplinit sau de nerezolvat. Spunem tot timpul ‘să se dea’. Nu avem în partea cealaltă ‘de unde’. Părerea mea este că e o reminiscență a celor 50 de ani de comunism”, a mai afirmat ministrul Comunicațiilor.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunțat că premierul Dacian Cioloș i-a cerut lui Bostan să își ceară scuze și să vină cu clarificări după declarațiile pe care le-a făcut.

Iar ministrul și-a justificat declarația care a provocat scandal astfel pe Facebook: „Mă bucur să văd că o declarație făcută în cadrul unei conferințe a stârnit atâta interes, deși trebuie să recunosc că sunt trist când văd că aceasta este folosită în scopuri politice. Regret că sunt interpretate declarațiile într-un mod în care nu am gândit.
Am afirmat, răspunzând la o întrebare din sală, că profesorii au salarii mici și că răspunsul la această problemă este crearea unei piețe competitive a învățământului. Sunt criticat pentru că am spus că la buget nu sunt suficienți bani pentru a crește salariile tuturor profesorilor, deși cifrele arată că ne apropiem de un deficit de 3% iar o depășire a acestuia nu este o soluție.
Acum merg și mai departe și vă spun că, în opinia mea, ca fost profesor de liceu și la universitate, ca părinte al unor elevi și student care a parcurs module de educație la două universități din Europa, soluția este să recunoaștem situația grea în care ne aflăm. O soluție ar putea fi găsită pentru profesorii dedicați și care fac performanță. Consider că profesorii ar trebui plătiți mai bine și trebuie sa li se redea demnitatea, inclusiv prin beneficii mai mari. Însă aceste lucruri nu se obțin prin declarații populiste. Cred că problemele din Educație pot fi rezolvate doar dacă le vom discuta onest, departe de orice influență politică sau ideologică.
Declarațiile de astăzi au fost date într-un context de dezbatere ca răspunsuri la întrebări. Nu am generalizat și departe de mine să fac acest lucru. Cer scuze acelor cadre didactice dedicate meseriei alese, care se pot simți lezate de scoaterea din context. Evident, învățământul de stat gratuit este garantat de Constituție și declarația mea a fost dată în contextul discutării mai multor soluții posibile pentru o plată mai bună pentru dascăli. Respect pe toți profesorii care se sacrifică și muncesc onest pentru educația copiilor”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.