În timp ce în Elveţia a începea o mare dezbatere pe tema păstrării în ţară a rezervelor de aur, în Olanda se finalizau demersurile pentru repatrierea din SUA a 122 de tone de aur din rezerva băncii centrale, Germania se lovea de reticenţa Statelor Unite în faţa unei ceceri similare, iar Austria, România, Polonia, Finlanda, Ecuadorul şi Azerbaidjanul solicitau Washingtonului repatrierea unor cantităţi din propriile rezerve de aur, scrie seekingalpha.com. Totul într-un interval de un an.
Naţionaliştii francezi vor aurul înapoi
În Franţa, Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional (de extremă dreapta) şi favorita următoarelor alegeri prezidenţiale, dacă este să ne uităm la ultimele rezultate obţinute de formatiunea sa, a cerut băncii centrale să reptrieze rezervele de aur şi să înceteze orice program de vânzare de aur, scrie mining.com. Le Pen este nemulţumită că Franţa a vândut peste 600 de tone de aur între 2004 şi 2012, într-o perioadă în care băncile centrale europene anulaseră asemenea tranzacţii. Le Pen a mai cerut guvernatorului băncii centrale să achiziţioneze aur de pe piaţă, în momentul în care se produc fluctuaţii avantajoase ale preţului.
Cât priveşte Elvetia, pe 30 noiembrie aici va avea loc un referendum în care cetăţenii vor fi întrebaţi: 1. dacă sunt de acord ca minimim 20% din activele Băncii Naţionale să fie sub formă de aur (în acest moment, rezervele de aur reprezintă 7-8%) şi 2. dacă sunt de acord cu repatrierea rezervelor de aur.
Cei de la Citigroup Inc. spun că referendumul este un nonsens. „A interzice unei bănci centrale să vândă aurul pe care îl deţine reduce la zero valoarea acelor rezerve de aur”, spune Willem Buiter, economistul şef al băncii americane.
Potrivit datelor World Gold Council, Franţa are a cincea cea mai mare rezervă de aur din lume – după SUA, Germania, FMI şi Italia – iar Elvetia are a zecea cea mai mare rezervă.
Unde este rezerva de aur a BNR?
În privinţa României, o parte din aur e în ţară, aproximativ o treime din rezervă, în Tezaurul de la sediul central al BNR din Strada Doamnei. Restul este plasat la alte bănci centrale. dar cea mai mare parte e depozitată la Zurich, Londra, Washington şi în seifurile unor banci. BNR a înregistrat în câţiva ani chiar pierderi contabile din operaţiunile cu metale pretioase, taxele de depozitare şi stocare pentru pentru aur fiind foarte ridicate.
„În mare parte aurul se află în străinătate pentru că aurul dă credibilitate numai dacă nu este la tine. Aurul este asigurat în străinătate şi nu există niciun risc ca acest aur să nu se poata întoarce în ţară”, a explicat în cadrul unui seminar la BNR Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului.
„Americanii au grijă de aurul nostru”
Rezerva Federală a Statelor Unite a păstrat o tăcere totală asupra rezervelor de aur pe care le deţine. În momentul în care Olanda anunţa, pe 21 noiembrie, că a repatriat aur în valoare de peste 5 miliarde de dolari (122 de tone), Rezerva Federală se limita să arate ca De Nederlandshe Bank (DNB) a decis să-şi schimbe politica pentru rezervele de aur, păstrate până atunci în proportie de 51% în SUA, 20% în Canada şi 18% in Marea Britanie. Noua politică prevede ca la Amsterdam să se afle 31% din rezerva de aur, 31% la New York, în timp ce procentele de la Londra şi Ottawa rămân neschimbate.
Federal Reserve încearcă să arate ca mişcarea Olandei nu este fără precedent, citând trasportarea unor cantităţi din rezerva olandeză în Australia şi în Marea Britanie.
Interesant în acest context este eşecul demersului Germaniei de a repatria 300 de tone de aur din SUA. Germania are a doua cea mai mare rezervă de aur din lume, după SUA, circa 3.400 de tone. Nu mai putin de 45% din aceasta este depozitată în Statele Unite. Berlinul a cerut să repatrieze 300 de tone de aur, în urmă cu un an, adică mai putin de 20% din cantitatea depozitată în SUA. Bundesbank nu a reuşit, în mai bine de un an, să aducă în ţară decât 5 tone de aur, lovindu-se de reticenţa părţii americane. Totusi, guvernul de la Berlin a anunţat că “Americanii au grijă de aurul nostru”, înlăturând astfel un element iritant din relaţiile bilaterale. Cel mai probabil, Washingtonul a refuzat cererea Germaniei pentru a nu transmite un semnal internaţional negativ, care ar fi fost generat de retragerea aurului din SUA de către ţara care deţine a doua rezervă mondială.
Indiferent care sunt raţiunile politice din spatele eşecului Germaniei de a repartria aurul, este clar că asistăm la o luptă tăcută şi discretă pentru retragerea rezervelor de aur ale băncilor nationale ce sunt depozitate in Statele Unite.
„Dolarul e moneda noastră şi problema voastră”
În 1944, prin acordurile de la Bretton Woods, s-a stabilit ca etalonul de schimb al tuturor monedelor să fie legat de dolar. Doar dolarul a fost legat de aur, la raportul de 35 de dolari uncia (28,3 grame). Acest sistem a dispărut în 1971, când preşedintele Richard Nixon a decis să pună capăt speculaţiilor (în special franceze) şi anulat convertibilitatea dolar-aur. De atunci, monedele naţionale fluctuează liber pe pieţe, iar dolarul a devenit singura monedă de referinţă la nivel global, conform principiului exprimat sec de şeful Trezoreriei americane, în 1971: “dolarul este moneda noastră şi problema voastră.” Criza începută în 2008 a dus la lansarea discuţiilor despre revenirea la etalonul aur, ajunse la apogeu în timpul campaniei prezidenţiale americane din acel an.
Federal Reserve provoacă o noua goană după aur
Lucrurile s-au schimbat în 2008, odată cu prăbuşirea băncii Lehman Brothers şi criza declanşată de aceasta. În 2009, preşedintele Federal Reserve a anunţat un program numit “quantitative easing”, prin care Fed a tipărit dolari cu care a cumpărat obligaţiuni ale statului american, cu scopul de a reduce dobânzile şi de a stimula activitatea economică. Odată cu prima etapă a acestui program, preţul aurului (care în cea mai mare parte a anilor 2000, preţul aurului a variat între 350 şi 800 de dolari uncia) a urcat ameţitor, până spre aproape de 2.000 de dolari uncia, în 2011.
Iniţial, Federal Reserve a anunţat că programul de “quantitative easing” urma să fie o măsura de urgenţă, la care se va renunţa după ce economia se va repune pe picioare. Însă, când celelalte state şi-au dat seama că acesta avea să fie un program de lungă durată, a început goana pentru diversificarea activelor. Ţările au început să nu mai caute dolari, ci aur.
Nu este de mirare că, începând din 2009, băncile centrale din majoritatea statelor lumii au devenit achizitori neţi de aur. Rusia a excelat la acest capitol, rezerva sa de aur crescând cu 300% din 2008 până în 2013. În 2014, Rusia a depăşit SUA la producţia de aur şi a trecut pe locul trei în lume. China a adoptat aceeaşi politica şi şi-a dublat producţia de aur faţă de nivelul din 2000. Astăzi este cel mai mare producător de aur.
Acesta este contextul în care tot mai multe state europene, cu economii puternice şi diplomaţii pe măsură, încearcă să-şi reptarieze rezerva de aur. Au fost lansate speculaţii cum că aceasta s-ar datora temerii că Federal Reserve ar putea să naţionalizeze rezervele de aur internaţionale pe care le are pentru a preveni o devalorizare a dolarului şi pentru a spori încrederea în moneda americană. Economişti de marcă, pecum Paul Krugman, susţin însă că vremea aurului a trecut şi că importanţa sa este mai redusă decât pare, însă acţiunile Germaniei, Olandei, Austriei sau Elvetiei, dar şi cele ale Rusiei şi Chinei arată fix contrariul.
Secretul din jurul depozitelor de lingouri din SUA
Alte speculaţii s-au făcut în jurul rezervelor reale de aur de care dispune Federal Reserve. Ultimul audit public al rezervelor de aur din SUA s-a facut în timpul preşedintelui Dwight Eisenhower, în urmă cu mai bine de 60 de ani. Din acel moment nu au fost efectuate decât audituri interne şi doar după presiuni serioase din partea Congresului SUA. Prin urmare, pot apărea supiciuni legate de cantitatea reală de aur, iar blogul financiar Zero Hedge (socotit drept conspiraţionist, însă cu o audienţă extrem de mare pe Wall Street) arată că cele 5 tone de aur reptariate de Germania nu au sosit în lingourile oferite spre păstrare în SUA, în urmă cu câteva decenii.
State cu economii puternice au început demersuri de repatriere a rezervelor de aur. Totul se face cu discreţie şi în tăcere. Este o tendinţă care apare în momentul în care scade încrederea în propria monedă (euro, în cazul Germaniei şi Olandei), motiv pentru care se încearcă acumularea unor rezerve de aur şi depozitarea lor cât mai la îndemână, în cazul unor crize.
Este această tendinţă de repatriere a aurului, dar şi goana teribilă după pământul arabil din America de Sud, Africa sau din estul Europei în care au intrat China, monarhiile salafiste din Golf şi statele europene puternice, un semn al apropierii unei crize majore, în care singura avere ce va conta va fi metalul preţios, operele de artă, pământul şi imobilele?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.