Rezistența anti-Trump, un scenariu și pentru România

Începând din ziua învestirii președintelui Donald Trump, protestele s-au ținut lanț în Statele Unite și au fost amplificate de decretul prin care se interzice intrarea în țară a cetățenilor din câteva state musulmane. Protestele au fost organizate în bună măsură de ONG-uri finanțate de rivalii politici ai noii puteri.

Se pare că acum în America începe o nouă fază a protestelor anti-Trump, o fază care se desfășoară după un scenariu ce poate fi remarcat întrucâtva și în România. Dacă foști miniștri, secretari de stat și consilieri ai fostei guvernări își mobilizează la proteste foștii subalterni și cetățenii în general, alături de ONG-uri finanțate de rivalii noii puteri, aceasta este nu numai o mișcare care denotă spririt civic, ci și devoalează o rețetă bine pregătită, aplicată acum și peste Ocean.

Fronda birocraților

The Washington Post oferă o imagine despre rezistența anti-Trump chiar în rândul birocrației federale, în aparatul care ar trebui să aplice decretele noului președinte. „Birocrații federali se consultă în mod regulat cu foștii lor șefi politici numiți de președintele Obama despre modul în care pot rezista inițiativelor noului președinte. Unii angajați federali și-au creat conturi anonime pe rețelele de socializare pentru a oferi detalii despre ce încearcă să facă noua echipă a lui Trump“, scrie The Washington Post. Angajați ai Agenției Americane pentru Protecția Mediului au creat conturi de Twitter care au atras 200.000 de americani, care consideră că fac parte din „rezistență“. Alți angajați ai statului american recurg la o frondă deschisă: un funcționar al Departamentului Justiției spune că el și colegii săi vor încerca să tragă de timp pentru a nu pune în aplicare decretele prezidențiale și vor formula cât mai multe plângeri. „Birocrații vor trage de timp în avantajul lor“, spune funcționarul.

Să mai mire că șefa interimară a Departamentului Justiției, numită de Barack Obama, a refuzat aplicarea ordinului lui Trump privind imigrația și a fost demisă? Inițiativa pare inspirată și încurajată de fostul consilier al lui Barack Obama pentru democrație și drepturile omului, Tom Malinowsli. El spune: „Vi se pare neobișnuit? Nu e nimic anormal ca toți birocrații din domeniul securității naționale să simtă că noul comandant suprem este o amenințare la adresa securității naționale a SUA. Se întâmplă mereu. Nu trebuie să ne facem griji“.

O scrisoare de protest fantomă

În diplomația americană, fronda este și mai evidentă. Serviciul diplomatic american beneficiază de peste 40 de ani de un regim aparte: în 1971 s-a creat o supapă pentru opoziția față de războiul din Vietnam, un canal oficial pentru exprimarea „constructivă“ a nemulțumirilor. Chiar și fostul secretar de Stat Hillary Clinton a fost luat în colimator pe acest canal. Președintele Donald Trump este însă ținta predilectă a criticilor diplomaților americani. La câteva ore după semnarea decretului antiimigrație, în interiorul Departamentului de Stat a început să circule o scrisoare de protest care a adunat peste o mie de semnături, de la zeci de ambasade al SUA. În plus, conducerea Departamentului de Stat a demisionat în bloc, fără să aștepte un decret al lui Trump, precum cel prin care îi retrage de la post pe toți ambasadorii numiți de Barack Obama. Ceva nu este însă limpede cu toată această mișcare de protest, spune pentru The New York Times un diplomat american, sub protecția anonimatului: scrisoarea de protest nu a circulat pe canalul oficial, ci pe rețele informale, și nimeni nu știe de unde a plecat această scrisoare și cine sunt autorii.

Cât de imparțiali sunt birocrații?

Liderii sindicali ai funcționarilor publici sunt mai precauți. Ei le transmit birocraților că au dreptul să protesteze față de ordinele primite de la noua administrație, însă doar în nume propriu și în timpul lor liber. Newt Gingrigh, fost președinte al Camerei Reprezentanților și consilier al lui Donald Trump, spune că noua administrație ia în calcul modificări legislative care să ușureze demiterea funcționarilor federali. Cine sunt birocrații americani, coloana vertebrală a statului? Ei sunt percepuți ca fiind în bună măsură neutri, înclinând foarte puțin către taberele politice. Numai că o analiză publicată de The Hill arată că 95% din donațiile de campanie făcute de angajații a 14 agenții federale s-au dus către Hillary Clinton.

Să mai mire în acest context că revista Foreign Policy enumeră printre modalitățile în care Donald Trump poate fi îndepărtat de la putere și „o lovitură de stat militară sau cel puțin refuzul liderilor militari de a se supune anumitor ordine“?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.