La 26 martie 1990, după patru luni de descărcare de informaţii a Departamentului Securităţii Statului de către agenţi ai GRU, preşedintele Comitetului de Stat al Securităţii (KGB), Vladimir Kriucikov, a decis să le ia generalilor roşii de la Bucureşti jucăria Serviciului de Informaţii (Civil) al Ministerului Apărării Naţionale. Denominaţia “democratică” a noii securităţi a fost lansată imediat după trecerea la 26 decembrie 1989 a Departamentului Securităţii Statului în structura Ministerului Apărării Naţionale, cu ministrul secretar de stat, general-colonel Iulian N. Vlad la comandă, până la arestarea acestuia, în după-amiaza ultimei zile anului, când s-a recurs şi la o manevră provocatoare, scontându-se pe un al patrulea scenariu de lichidare fizică a acestuia, în decursul ultimei săptămâni.
Birocraţia paroxistică a militarilor din reţeaua GRU însărcinaţi să reorganizeze noul serviciu a disimulat de minune, în intervalul celor patru luni, distrugerea, din numai câteva mişcări, a unicului sistem informativ naţional din fostele state socialiste, membre ale Tratatului de la Varşovia, care, de la jumătatea anilor ’60, a fost etichetat de Moscova ca inamic.
Printre consecinţele acestei etichete au fost şi tentativele Kremlinului de a se debarasa de liderii politici incomozi de la Bucureşti şi susţinerea vocilor critice, chiar şi în surdină, la adresa lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în ultimii ani de activitate şi viaţă ai acestuia, iar ulterior, pregnant începând cu anul 1977, împotriva lui Nicolae Ceauşescu, pe care l-au flancat cu agenţi de anvergură şi i-au ţesut iţele unei conspiraţii în mai multe acte.
Precizarea este necesară, date fiind circumstanţele scoaterii lui Nicolae Ceauşescu din viaţa politică, dar şi din cea pământeană şi numirea, în martie 1990, ca director al Serviciului Român de Informaţii a unui complotist activ şi participant – “ca asesor civil al Tribunalului militar excepţional“ – la execuţia de la Târgovişte, din 25 decembrie 1989, a cuplului prezidenţial.
Acestea sunt faptele simple, cele care rămân şi contează cu adevărat pentru istorie. Dincolo de fapte vom găsi naraţiuni, care de care mai interesante, dar cel mai adesea subiective, sau tendenţioase, ori de-a dreptul ticăloase.
Despre circumstanţele înfiinţării Serviciului Român de Informaţii am scris şi nu tot ceea ce am scris a fost şi de bine (Aurel I. Rogojan, “Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale”, Editura Compania, Bucureşti, 2011 p. 37-80).
Dacă generalul Nicolae Militaru nu ar fi fost dornic de instaurarea, şi de jure, a unui regim de dictatură militară, comandându-şi până şi uniformă de mareşal, deci dacă nu ar fi devenit o ameninţare iminentă pentru Ion Iliescu, care din anii ’70 devenise agreat la Kremlin ca succesor al lui Nicolae Ceauşescu, generalii roşii ar fi deţinut în continuare jucăria serviciilor secrete, cel puţin până la clarificarea opţiunilor de politică externă, după desfiinţarea Tratatului de la Varşovia.
Forţa reţelei GRU din România, chiar dacă acesta nu era totalmente autonom de KGB, acţionând integrat, sub coordonarea aceluiaşi şef autohton de rezidenţă, pentru înlăturarea lui Ceauşescu, l-a făcut pe Ion Iliescu mai circumspect şi determinat să capteze bunăvoinţa Occidentului pentru a se menţine în prim-planul vieţii politice.
Datele factuale ale primei etape a directoratului lui Virgil Măgureanu indică o susţinere deosebit de puternică a acestuia pentru ofiţerii pe care generalii Nicolae Militaru, Gheorghe Logofătu, Victor Atanasie Stănculescu şi Vasile Ionel i-au plantat la comanda structurilor defunctului Departament al Securităţii Statului.
Incompetenţa şi gravele erori profesionale, cumulate cu derapaje şi imixtiuni în sfera politicului, precum şi predispoziţia la corupţie, vor compromite, în foarte scurt timp, pe mai mulţi dintre comandanţii militari, cărora directorul SRI le-a cerut expres, ministrului Apărării, “încetarea detaşării”. Au mai rămas doar câţiva profesionişti cu experienţă în activitatea de informaţii militare, dar fără vreun rol decizional direct, afară de forţa persuasiunii personale. Domeniile activităţilor de suport logistic au rămas, pe mai departe, populate cu personal detaşat de la Ministerul Apărării Naţionale.
Virgil Măgureanu a fost declarativ deschis inovării şi reformelor. În primii cinci ani ai directoratului său au fost elaborate cca. 500 documente de concepţie, doctrină, organizare, planificare şi reglementare a activităţii de informaţii pe noile coordonate ale realităţilor politice şi şi ale contextului geopolitic şi geostrategic internaţional.
Nu acelaşi lucru s-ar putea spune despre consecvenţa şi exemplul personal al “directorului fondator” în ceea ce priveşte punerea în practică a propriilor decizii, căci majoritatea noilor directive şi le asumase ca ordine cu putere de lege.
Rezistenţa la reforme a fost crâncenă, iar Virgil Măgureanu se dovedea, cel puţin în aceeaşi măsură, suştinător şi al antireformiştilor. “Divide et impera!” Pe de o parte, avea disponibilitatea nelimitată de a emite reglementări, iar, pe de altă parte, le dezavua la primele semnale de rezistenţă, primite din partea celor incomodaţi de instrumentele de organizare şi planificare, control şi cuantificare a activităţii.
Prim adjuncţii şi adjuncţii directorului au fost consecvenţi în liniile de reformare, iar cei pe care Virgil Măgureanu i-a destituit, inclusiv prin comunicate de presă în timp ce se aflau în concediu, între motivele reale, acoperite de capete de acuzare false, se află impresia indusă de delatori de profesie cum că principalii săi colaboratori ar promova reforme prin care să-i limiteze puterea, în numele legalităţii şi al autocontrolului intern de constituţionalitate al activităţii Serviciului.
După ce, la cea de-a cincea aniversare a înfiinţării Serviciului Român de Informaţii, a declarat public reformarea şi punerea pe baze noi a activităţii, Virgil Măgureanu a tras reforma “pe dreapta”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.