Rezonanţe între arhitectură, spaţiu şi urbanistică – Bienala de Arhitectură de la Veneţia

Curatorul general al „Bienalei de Arhitectură” de la Veneţia este mare constructor de muzee, atât în Germania, cât şi în ţara sa, Anglia şi, de curând, în Franţa, la Reims. Stilul său foarte riguros se înscrie în liniile modernismului. Nimeni nu este profet în ţara sa, nici măcar acest arhitect, supus al Majestăţii sale, care a primit consacrare internaţională datorită „Noului Muzeu” al Berlinului, restructurat de el, cât şi datorită „Volkwang Museum” din Essen, inaugurat în 2009 şi 2010. Încă din 1985, el a înfruntat programe de toate felurile, de la case individuale de lux la locuinţe colective, mari magazine şi birouri, hoteluri şi biblioteci… Dar construcţia muzeelor exemplare i-a adus recunoaşterea publicului, cât şi a celor din specialitatea sa.

David Chipperfield, asul muzeelor

David Chipperfield şi Paolo Baratta

La Berlin, proiectul era cel puţin special. Era vorba de a trezi la viaţă „Neues Museum”, prevăzut să adăpostească colecţiile egiptene şi preistorice. Construit de arhitectul Friederich August Stüler între 1841 şi 1859, în stil neoclasic, edificiul suferise grav în timpul bombardamentelor din al Doilea Război Mondial care au distrus o întreagă aripă şi acoperişul. Până la sfârşitul anilor ’90, „Noul Muzeu” a rămas în ruină. Chipperfield a ţinut cont de această istorie, i-a respectat stigmatele, integrându-le în proiectul său. Zidurile din cărămidă au fost lăsate brute, în aşa fel încât să prezerve urmele picturii vechi şi coloanele fisurate, mărturie a acestei apropieri de arheologie. În celălalt, observă criticul Christophe Castaros, „adăugirile reablitează fără mimetism părţile care lipseau. Partea refăcută traduce neoclasicismul într-un limbaj modern”, astfel că noua scară monumentală de la intrare reia volumetria iniţială, dar materialele, ca şi cimentul alb amestecat cu marmura sau cu betonul brut, semnează intervenţia contemporană. Neutralitatea afişată, respectul faţă de volume şi compoziţiile arhitecturale arată până la ce punct Chipperfield s-a aplecat asupra esteticii clasice. În 2006, deja, „Muzeul Literaturii Germane” de la Marbach putea să fie înţeles ca o manifestare a acestei adeziuni. Înconjurat ca un templu grecesc de un peristil, acest edificiu demonstrează gustul structurilor regulate şi al materialului nud, propriu construcţiilor din arhitectura britanică. Dacă 12 ani au fost necesari pentru a termina opera berlineză, la Essen, lucrările au fost duse într-un ritm mult mai susţinut. S-ar putea spune că, în acest proiect, arhitectul a apelat la mai puţine precauţii arheologice decât pentru extensia muzeului, realizată în anii ’80. Totuşi, Chipperfield a ţinut cont de construcţia originală, ridicată în jurul anilor ’60, făcând un racord armonios între vechi şi nou.

David Chipperfield a ales ca temă Common Ground

Excelenţa colecţiei cere ca arhitectura să rămână în planul al doilea pentru a fi pusă mai bine în valoare. „Arta n-are un duşman mai mare decât arhitectura”, estima recent David Chipperfield, referindu-se la tendinţele arhitecturii mondiale. Gesticulaţiile baroce nu contează foarte mult pentru el. Faţă de edificiile de forme improbabile el opune o simplicitate senină, destinată în întregime punerii în lumină a operelor. „Lumina este oxigenul tablourilor”, afirmă arhitectul. Şi tot proiectul său este orientat către această necesitate vitală. Chipperfield nu produce o arhitectură de revistă, seducătoare prin forţa efectului plastic. O realizare ca „Folkwang Museum” nu-şi relevă calităţile şi superioritatea decât parcurgând-o, descoperindu-i materialitatea şi armonia. La exterior, ecoul clasicismului este vizibil într-o galerie prevăzută cu un portic şi cu o scară largă. Şi pura geometrie este învăluită de sticlă reciclată cu tente de un verde delicat. La interior, aceeaşi căutare a neutralităţii este însoţită de un joc al perspectivelor, invitând la parcurgerea spaţiilor.

Moştenirea modernistă

Pavilionul Central al Bienalei

Evidente afinităţi pot fi descoeprite cu arhitectura lui Ludwig Mies Van der Rohe, marele maestru german al modernismului. Liniile pure ale muzeului, orizontalele şi structura sa riguroasă, ferestrele plasate pe toată înălţimea situează comparaţia în plan formal, în timp ce calitatea materialelor şi a folosirii lor, grija pentru detaliu subliniază aceeaşi exigenţă tehnică a celor doi arhitecţi.

Cum nu există hazard în arhitectură, David Chipperfield a fost distins în 2011 cu Premiul „Mies Van der Rohe”, ce se acordă din doi în doi ani celui mai bun proiect construit în Europa. Şi, în curând, el va avea ocazia să se confrunte cu ilustrul său înaintaş, pentru că a câştigat concursul pentru renovarea „Noii Galerii” din Berlin, construită de Rohe în 1968. Adevărata provocare va consta în transformarea ei într-un edificiu emblematic pentru expoziţiile de artă…

Vivere alla Ponti, în Pavilionul italienesc

Şi în acest domeniu, Chipperfield s-ar putea raporta la Mies Van der Rohe, aşa cum au atestat anul trecut două realizări din Marea Britanie. Una, „Turner Contemporary”, la Margate, este un centru de artă în micul sat de coastă în care pictorul romantic prefera să lucreze. Cealaltă, „Hepworth Gallery”, din Wakefield, adăposteşte opera celebrei sculptoriţe britanice Barbara Hepworth. Şi acolo, geometria îndrăzneaţă a arhitectului a ştiut să se adapteze contexteleor speciale, ţărmul mării la Margate şi o zonă industrială la Wakefield. În cele două cazuri, clădirea funcţionează ca un captator de lumină în serviciul operelor.

Veneţia, caput mundi

Intervenţii spontane în Pavilionul Statelor Unite

În această toamnă, Chipperfield este comisarul invitat la „Bienala de Arhitectură de la Veneţia”, care se desfăşoară între 29 august şi 25 noiembrie în spaţiile de la „Giardini” şi „Arsenale”, şi, aşa cum afirmă el, cultura arhitecturală nu este „făcută din talente singulare, ci din bogata continuitate a ideilor diverse, unite într-o istorie comună a ambiţiilor comune, a situaţiilor şi ideilor comune”.

„Expoziţia Internaţională de Arhitectură”, deschisă din 29 august în 25 noiembrie, are ca temă „Common Ground”. Oraşul istoric, periferiile şi expansiunile sunt temele care pasionează.

Gaggiandre, Arsenale

Veneţia constituie o scenă pentru „Bienala de Arhitectură”, pe care niciun alt oraş nu o poate oferi. Arhitecturile sale, umile sau grandioase, se contopesc cu laguna, creând ceva care merge dincolo de natură. Italia rămâne patria spirituală a arhitecturii. Sensibilitatea este percepută şi în contact cu acest fantastic patrimoniu arhitectural şi urbanistic.

Directorul „Bienalei de Arhitectură de la Veneţia” a avut privilegiul de a expune la Arsenale şi în Pavilionul Central din Giardini, un loc în care marii arhitecţi îşi găsesc un refugiu pentru a-şi prezenta ideile lor. „Această locaţie implică problematici diverse, adesea contradictorii, dar sunt convins că ideile şi viziunile comune vor invita publicul să descopere arhitectura de azi. Această Bienală, care se desfăşoară într-o perioadă în care economia suferă la nivel global, cred că va stimula valoarea obiectivelor noastre, cât şi aşteptările comune. Preşedintele Bienalei, Paolo Baratta, a oferit nenumărate posibilităţi pentru a reflecta asupra a ceea ce înseamnă astăzi arhitectura. O mulţumire aş vrea să aduc lui John Morgan pentru realizarea splendidului catalog, cât şi lui Richard Sennett, care a forţat limitele, oferind o identitate intenţiilor noastre, lui Jaffer Kolbn, care s-a ocupat de toate problemele organizatorice cu dedicaţie şi umor, cât şi celor care ne-au oferit un suport proiectului nostru”.

Instalaţie de Anuoama Kundoo

Expoziţia concepută de Chipperfield, distribuită pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, cuprinde 69 de proiecte realizate de arhitecţi, fotografi, artişti, critici şi studenţi. Mulţi au răspuns invitaţiei lui Paolo Baratta, preşedintele Bienalei, cât şi lui David Chipperfield, prezentând proiecte originale şi instalaţii create special pentru această ocazie. Din totalul celor 119 ţări prezente, pentru prima dată, Angola, Republica Kosovo, Kuweit şi Peru.

Pavilionul Coca-Cola, arhitecţi Pernilla&Asif

Fără a nega că există un raport important între arhitectură şi ecologie, între arhitectură şi tehnologie, arhitectură şi urbanistică, nodul central rămâne cel între arhitectură şi societatea civilă. Plecând de la provocarea lui Aaron Betsky, pentru care obiectul construit este mormântul arhitecturii, pentru a ajunge la ceea ce formula Kazuyo Sejima, care considera că arhitectura trebuie să traverseze limbajul civilizaţiei şi să construiască opere al căror mesaj este respectarea funcţionalităţii, obţinută prin transparenţă şi simplicitatea formelor, aşa cum specifica revista „People Meet in Architecture”, că arhitectura trebuie să fie locul în care lumea se întâlneşte, trăieşte şi dialoghează. De aici şi „Common Ground”, tema din acest an, care urmăreşte aceeaşi direcţie: a ne întoarce să vorbim despre arhitectură pentru a ajuta arhitecţii de a ieşi din criza de identitate pe care o trăiesc în prezent şi, în acelaşi timp, de a oferi posibilitatea publicului de a privi înăuntrul arhitecturii, a o face familiară şi a cere de la ea mai mult decât mediocritatea în care suntem condamnaţi să trăim.

Pavilionul Rusiei folosind o tehnologie a viitorului

În acest an, gândurile şi reflecţiile se adună alături de idei şi conflicte, astfel încât „Mostra de Arhitectură” devine un spaţiu în care se realizează un sistem bine relaţionat între arhitectura trecutului şi arhitectura prezentului, în care tot ce este expus se valorifică reciproc. În acest an prevalează în spaţiile expoziţionale operele diverşilor autori, adunate, mai mult decât de a celebra opere singulare. Este o expoziţie făcută din rezonanţe între arhitectură, spaţiu şi urbanistică. În acest sens, o atenţie deosebită s-a acordat recuperării edificiilor existente şi recalificării spaţiilor urbane.

Migrating Landscapes, Pavilionul canadian

Kazuyo Sejima participă în acest an cu o temă prin care propune reconstrucţia insulei Miyato-Jima, distrusă de tsunami. Mulţi arhitecţi prezenţi au arătat strânsa legătură a maeştrilor cu trecutul, Toshiko Mori faţă de Carlo Scarpa şi Piranesi, şi FAT pentru Andrea Palladio.

Anupama Kundoo a transportat materialele şi tehnicile artizanale din India la Corderiile Arsenalului, la fluidităţile formelor şi spaţiilor lui Zaha Hadid până la structurile născute din colaborarea dintre Álvaro Siza Vieira, distins cu „Leul de Aur”, şi Eduardo Souto de Moura, care demonstrează experimentele de reconstruire a edificiilor.

Pavilionul japonez

Trebuie subliniat şi caracterul Bienalei ca un loc al cercetării, la această ediţie fiind prezente peste 60 de universităţi, în secţiunea „Biennale Sessions”, unde studenţii şi docenţii în cadrul seminariilor discută despre proiectele expuse.

Este un aforism al lui Nietzsche care predică: „Nu îmi plac poeţii care tulbură apele pentru le face mai profunde”. Dacă înlocuim cuvântul poeţii cu cel de arhitecţi, ne putem imagina unde am ajuns în aceste decenii graţie unui pseudolimbaj fumuriu, ruginit, ideologic şi veleitar.

Pavilionul nordic, în forme şi materiale simple, urmărind captarea luminii

„Terenul comun”. Limbajul corespunde unei rezonanaţe, ca şi în muzică. Aşa cum afirmă curatorul arhitect David Chipperfield, „aici nu e spaţiu pentru arhitecţi, ci numai pentru arhitectură”, ceea ce înseamnă a lucra în comun, cu umilinţă, într-un context urban, după propriile inspiraţii şi propria pasiune”.

La Palatul Expoziţiilor şi la Arsenale, comisarul David Chipperfield propune o expoziţie în jurul temei „Common Ground”, ceea ce semnifică „Teritoriu comun”. Ca într-un ecou, pavilioanele naţionale explorează drumuri paralele, fiecare interpretând această temă în felul său. Fang Zhenning a înţeles-o în raport cu noţiunea strictă a termenului şi pentru asta a numit 5 arhitecţi care să le decline nu atât în proiecte, cât în instalaţii. Comisarii Pavilionului Statelor Unite au insistat asupra spaţiului public, pe care l-au arătat de-a lungul a 120 de intervenţii urbane, demonstrând cum oraşele americane pot fi regenerate graţie unei mişcări bottom-up. Dimensiunea prospectivei ocupă o mare parte a pavilioanelor şi în special al celui al Danemarcei, care se axează în principal pe dezvoltarea Groenlandei.

Light Design italian, semnat Foscarini

Comisarul Pavilionului francez invită la o reflecţie asupra destinelor marilor evenimente, inventând soluţii pentru construcţia oraşelor suprapuse.

Pavilionul Italiei se vrea ceva în plus, un model, de fapt un nou proiect ca Veneţia să devină un uriaş dormitor pentru cei peste 20 de milioane de turişti care o vizitează. Cum să administrezi un oraş în care unui locuitor îi corespund 167 de vizitatori? Întrebarea este cum se poate schimba cel mai frumos oraş din lume. Totul pus sub semnul întrebării atât timp cât fondurile lipsesc. Economişti, arhitecţi şi curatori caută soluţii prin care politica industrială să promoveze cultura. Între firmele prestigioase, Renzo Piano, Massimiliano Fuskas, David Chipperfield, Mario Cuccinella şi alte zeci şi zeci de studiouri… E un semn de a recupera un alt raport cu teritoriul şi comunitatea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.