Rezultatele finale ale examenului de definitivat, făcute publice

Rata finală de promovare la examenul național de definitivare în învățământul preuniversitar, la nivel național, după solutionarea contestațiilor, este de 63,35% (4.953 de candidați dintre cei 7.819 care au obținut note la proba scrisă), a anunțat Ministerul Educației într-un comunicat.

Comparativ cu rezultatele înregistrate înainte de depunerea contestațiilor (60,62%), se constată o creștere cu 2,72% a promovabilității, precizează ministerul.

„În raport cu procentul final de promovare din sesiunea 2013 (51,26), majorarea ratei de succes este de 12 procente”, se arată în comunicatul citat.

Cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în județul Cluj (75,81), iar cel mai scăzut, în județul Giurgiu (49,52).

Numărul total al notelor sub 5 a fost 556, iar al celor între 5 si 7,99 — 2.310. Cele mai multe note au fost înregistrate pe intervalul 8 — 9,99: 4.896. Doar 57 de candidați au obținut nota 10. Pe de altă parte, 40 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

Cadrele didactice care au promovat examenul național de definitivare dobândesc dreptul de practica în învățământul preuniversitar. Începând de anul trecut, Ministerul Educației a decis ca nota minimă de promovare a examenului național de definitivare în învățământ să crească de la 7 la 8.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.