„Richard al II-lea este un eseu despre fragilitatea şi imprevizibilitatea vieţii”

Te-ai întors recent de la Seul, unde ai montat Richard al II-lea. Cum s-a întâmplat de ai fost invitat de către această personalitate importantă, Kim Yun-Cheol, fost Preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, actualul director al Companiei Naţionale de Teatru a Coreei de Sud, să montezi acest Shakespeare pe scena Teatrului Naţional?

A fost o surpriză şi pentru mine când acest critic important mi-a mărturisit că mi-a văzut mai multe spectacole de-a lungul anilor, când a fost în România la diferite festivaluri, şi chiar a scris cronici în reviste internaţionale despre Scaunele de la Bulandra sau Domnişoara Iulia de la Teatrul Maghiar din Cluj. Anul trecut a fost numit director al Companiei Naţionale de Teatru şi mi-a spus că s-a gândit imediat să mă invite să regizez o piesă care lui i se părea că mi se potriveşte foarte bine, Richard al II-lea de Shakespeare. Printr-o stranie coincidenţă, e una dintre piesele mele preferate, mă gândeam de mult să o montez şi iată că s-a întâmplat asta la celălalt capăt al lumii, la Seul. Mă onorează invitaţia lui Kim Yun-Cheol, o personalitate marcantă a vieţii teatrale coreene şi nu numai, un om de un mare rafinament artistic şi cu o intuiţie profundă.

Scenă despărţirii dintre Richard şi Regina

Ştiu că acolo erau preferate Lady Macbeth, Îmblânzirea scorpiei, Richard al III-lea, Hamlet. De ce acest text de Shakespeare? De ce îl consideri pe Shakespeare contemporanul nostru? Crezi că, aşa cum afirma George Sand, ”nebunia lui este expresia unei disperări, ca un protest în faţa zădărniciei condiţiei umane”?

Richard al II-lea e o piesă puţin jucată în Coreea de Sud, tocmai de aceea anul trecut, în 2014, an aniversar Shakespeare, s-a dorit o premieră importantă exact în decembrie, cu acest text inedit oarecum pentru publicul de acolo. S-a făcut o nouă traducere special pentru acest spectacol, au fost audiţii la care au participat 300 de actori, a fost o montare de mare anvergură, cu artişti coreeni importanţi, de la actori la scenograf. Richard al II-lea este una dintre cele mai poetice şi puternice piese shakespeariene. Catalogată drept o piesă istorică, Richard al II-lea este, de fapt, un eseu despre condiţia umană, despre fragilitatea şi imprevizibilitatea vieţii. O piesă care se concentrează pe metamorfoza acestui personaj fascinant, care trece de la imaginea unui rege impulsiv, nestatornic şi vicios la aceea a unui om profund, aproape filosof, care “simte” viaţa altfel. Monoloagele lui din această piesă sunt celebre şi de o frumuseţe a sensurilor extraordinară. Shakespeare a reuşit să surprindă esenţa, viaţa concentrată, cum spunea Peter Brook. Întrebările existenţiale din Richard al II-lea sunt la fel de actuale azi ca acum 400 de ani, aş îndrăzni să spun că astăzi, în această societate excesiv tehnologizată, ele sună chiar şi mai curajos şi violent ca atunci.

O montare spectaculoasă, marca Felix Alexa

Ai pus accentul pe societatea coreeană contemporană? Te întreb pentru că ştiu că opţiunea ta în montările pe care le faci se îndreaptă spre problemele lumii actuale, că deseori intervii în text.

Nu am făcut nici o legătură directă cu societatea coreeană, pe care de fapt abia acum am început să o cunosc. Ăsta a fost, cred, unul dintre atuurile spectacolului, pentru că el devenea într-un fel legat de contextul coreean, dar nu direct, ci într-un mod profund uman. Am făcut tăieturi în text, de fapt o versiune proprie a piesei, în care am eliminat foarte mult din aspectele istorice ale poveştii şi m-am concentrat asupra personajului principal şi asupra răsturnărilor de situaţie, uneori spectaculoase. Este un spectacol actual, care se întâmplă azi, în costume moderne, într-un decor ce îmbină elemente naturale (stânci, pietre, apă) cu un spaţiu aparent simplu, esenţializat. Un decor straniu şi cu o atmosferă diferită de la o scenă la alta. Am inventat şi un personaj care era un Richard copil, de fapt o fantomă, care acompania personajul principal în toate scenele importante. Spectacolul începea cu acest copil care declanşa şi încheia de fapt întreaga poveste, astfel spectacolul devenind ca un vis al acestui Richard-copil. M-am concentrat pe ideea vulnerabilităţii şi sensibilităţii extreme ale acestui rege detronat, care “explodează” scenic în momente de o intensă poezie vizuală şi emoţională. Aş îndrăzni să spun că poate este spectacolul cel mai puternic vizual pe care l-am făcut vreodată. Echipa tehnică de acolo era ireal de profesionistă şi am putut realiza lucruri foarte spectaculoase, cum ar fi în scena despărţirii dintre Richard şi regină, un mic râu, care începea să inunde întreaga scenă, curgând spre public. Am avut peste 300 de proiectoare, cu care am realizat un light design spectaculos, şi o echipă de 21 de actori. Respectul meu pentru seriozitatea artiştilor şi tehnicienilor care au lucrat la acest spectacol este imens, fără atitudinea lor extrem de profesionistă nu aş fi putut realiza în numai 7 săptămâni un spectacol de asemenea anvergură.

Monologul lui Richard al II-lea despre efemeritatea puterii

Cum ai lucrat cu actorii? Cum te înţelegeai cu ei? Te întreb pentru că, fiind un regizor perfecţionist, se afirmă că eşti „destul de dificil” în lucrul cu actori. Cum decurgeau repetiţiile?

La Seul nimeni nu m-a considerat dificil, ci extrem de profesionist şi s-au purtat imediat ca atare, încercând să rezolve toate cererile mele. Rigoarea şi felul meu meticulos şi perfecţionist de a repeta, considerat poate uneori exagerat în România, acolo erau respectate. Actorii nu numai că nu întârziau niciodată, dar veneau cu ore înainte ca să se pregătească, iar de multe ori mă trezeam cu ei la repetiţii când erau liberi, ca să se uite la ceilalţi, în pauze îşi repetau textul… lucruri aproape de neimaginat în teatrul românesc, unde, în general, totul a ajuns să se facă pe fugă şi, paradoxal, în mult timp. La Seul timpul e scurt, dar folosit eficient şi la maximum. De fapt asta e o caracteristică a societăţii lor şi nu întâmplător sunt, ca dezvoltare, printre primele naţiuni din lume. Eu am lucrat în engleză şi aveam o traducătoare care mă ajuta să comunic cu actorii. La început a fost greu, până m-am obişnuit cu limba, cu felul lor reţinut şi politicos de a fi, dar am descoperit apoi nişte oameni foarte sensibili, actori rafinaţi şi delicaţi, oameni calzi şi cu reacţii puternice. Nu numai că am lucrat bine cu actorii din trupă, m-am legat emoţional de mulţi dintre ei. Această experienţă teatrală a fost şi una umană foarte puternică pentru mine şi e unul dintre motivele pentru care, în ciuda barierelor lingvistice şi culturale, atmosfera la repetiţii a fost extrem de intensă şi creatoare. Asta s-a simţit, din fericire, şi în rezultatul final. Modul meu de a repeta, implicat şi intens, a convenit de minune actorilor de acolo, de fapt întregii trupe. La Seul, corpul tehnic vine la majoritatea repetiţiilor, ascultă indicaţiile, ia notiţe, vine pregătit la repetiţiile generale. Când cineva nu face faţă la acest sistem, cum a fost cazul cu un operator de sunet, este schimbat imediat. Concurenţa în artă este un motor care susţine performanţa. La noi, concurenţa nu este reală. Dacă ar fi un sistem deschis, mulţi actori din teatre, care stau degeaba pe leafa care merge de la sine, ar fi daţi afară şi înlocuiţi cu unii dintre sutele de actori care stau şi aşteaptă o şansă.

Scena confruntării

Cum sunt recompensaţi actorii coreeni faţă de actorii români? Lucrează pe contract sau sunt angajaţii teatrului?

Niciunde în lume actorii de teatru nu sunt plătiţi atât de bine ca în publicitate, reclame sau film, dar evident că faţă de lefurile mizerabile din teatrul românesc, lucrurile stau mai bine. Însă şi munca este pe măsură. Paradoxul teatrului românesc este că unii actori proşti, care nu joacă mai nimic cu anii, dar primesc leafă, sunt, comparând cu munca depusă, mai bine plătiţi ca unii actori buni care muncesc şi joacă continuu. Asta e o aberaţie, destul de prezentă însă în teatrele româneşti. La Seul aşa ceva nu există pentru că actorii sunt pe contract, deci în spatele fiecărui actor exista teoretic alte câteva zeci de variante. Această presiune imensă are şi părţi bune pentru că nimeni nu îşi permite să nu fie extrem de serios şi performant. Altfel rişti să nu mai joci niciodată. Din păcate, de foarte multe ori auzi în România această scuză, adevărată de altfel, că lumea nu e serioasă pentru că e plătită prost. Mentalitatea asta însă e foarte păguboasă şi ne învârtim astfel într-un cerc vicios. La Seul am fost impresionat de modestia, politeţea şi respectul actorilor faţă de repetiţii. Ca un detaliu semnificativ, nimeni nu intră în sala de repetiţie încălţat. E un spaţiu considerat special din multe puncte de vedere şi tratat ca atare. Înainte de premieră, pe scena Teatrului Naţional, unde am jucat, s-a făcut un ritual cu ofrande pentru “spiritul teatrului”, la care a participat întreaga trupă artistică şi tehnică. Am fost foarte impresionat de aceast aspect profund, aproape religios, al felului cum asiaticii se raportează la teatru. La noi asta ar fi pretext de băşcălie, ceva atât de românesc şi care a distrus încet, dar sigur mult din implicarea totală pe care teatrul ca artă o cere.

Monololgul final al lui Richard al II-lea

Presa coreeană te-a elogiat, afirmând printre altele că este cea mai bună producţie realizată în decursul anului 2014.

Da, au fost reacţii foarte bune şi din partea presei, şi din partea publicului, spectacolul fiindsold-out foarte repede. Au fost nişte reprezentaţii la care spectatorii au şi ovaţionat în picioare, lucru extrem de rar acolo. De altfel, s-ar putea, dacă vom reuşi, să strângem din nou toţi actorii implicaţi în acest proiect, să reluăm spectacolul şi anul viitor, lucru rar şi semn clar al succesului. Singurul meu mare regret este faptul că spectacolul s-a jucat un număr fix de 15 reprezentaţii la rând şi apoi totul se termină, aşa e sistemul teatral de acolo. Când vezi asta, mai ales în cazul unui spectacol reuşit, regreţi sistemul de teatru de repertoriu de la noi, unde poţi juca ani de zile un spectacol… deci avem şi lucruri bune, de păstrat.

Decorul, o îmbinare rafinată între elemente naturale şi design teatral

Te vei reîntoarce la Seul pentru a monta alt spectacol?

După premieră şi succesul spectacolului, reacţiile au fost imediate. Am primit invitaţia din partea directorului Kim să montez un nou spectacol în 2016, mulţumindu-mi public pentru Richard al II-lea, iar două universităţi de artă din Seul m-au invitat să ţin workshop-uri cu studenţii lor. Coreea este o societate foarte eficientă şi clară… ai succes, vor să continui, nu ai, se aşterne tăcerea. De fapt asta e reacţia firească. Mă voi întoarce cu mare drag la Seul, deja m-am obişnuit cu acea lume specială care este şi din punct de vedere cultural foarte avansată. Numai în Seul există peste 100 de teatre, de toate felurile posibile, iar cele mai noi tendinţe în artă sunt prezente în toate domeniile.

În timpul repetiţiilor

Te-aş ruga să-mi povesteşti câteva lucruri despre această ţară. Ce te-a impresionat?

Extrem de multe lucruri, de la viaţa cotidiană la felul de a se purta al oamenilor. Seulul este de o curăţenie exemplară, deşi am văzut mult mai puţini gunoieri ca la Bucureşti. Oamenii sunt mult mai civilizaţi, nimeni nu se înghesuie la metrou, nimeni nu înjură. Coreea de Sud nu are aproape deloc bogăţii naturale, dezvoltarea extraordinară se bazează pe inteligenţă şi muncă. La ei şi copiii sunt învăţaţi de mici că trebuie să fie în competiţie ca să reuşească în viaţă, ceea ce uneori creează o presiune foarte mare. Politeţea la ei ţine de tradiţie şi este adânc înrădăcinată în fiinţa coreenilor, lucru care se simte în orice situaţie. Mi-a plăcut foarte mult şi mâncarea coreeană, care este foarte diferită de cea chinezească, de exemplu, au restaurante nenumărate, pentru diferite specialităţi tradiţionale. Nu am avut timp să vizitez foarte multe locuri, dar sunt câteva palate tradiţionale de o frumuseţe stranie, mai ales că se află înconjurate de clădiri ultramoderne. M-au fascinat Seulul şi oamenii lui şi sper să pot vizita şi alte oraşe din Coreea de Sud. Am fost într-o zi la celebra Zonă demilitarizată, de fapt graniţa dintre Coreea de Sud şi cea de Nord. Şi aici au făcut un adevărat spectacol, sobru şi demn, al istoriei acestei rupturi dureroase.

Alături de tinerii actori sud-coreeni

Ce proiecte te aşteaptă în 2015?

Voi începe în martie un nou spectacol la TNB cu o piesă celebră a dramaturgilor ruşi contemporani Oleg şi Vladimir Presniakov, care se numeşte Terorism, o analiză subtilă a efectelor acestui fenomen asupra vieţilor noastre. Nu numai despre terorismul imediat, atât de actual şi violent e vorba, ci despre consecinţele nebănuite ale acestei stări generalizate astăzi în modul nostru de a trăi. Apoi voi continua colaborarea mea cu ArCuB-ul, o instituţie de care sunt legat de ceva timp şi care face lucruri extraordinare. În iunie sunt invitat la Paris, unde voi ţine un workshop de 3 săptămâni pe scene din piese de Cehov, Ibsen, Strindberg, apoi în iulie, la Seul, voi avea două workshopuri la Seoul Institute of Arts şi la Teatrul Naţional. În octombrie voi monta un nou spectacol la Teatrul Maghiar din Cluj, unde mă reîntorc cu mare plăcere. Printre toate astea continui să predau la UNATC la master regie. Deci multe proiecte şi foarte interesante. Sper să fiu sănătos ca să le pot duce la bun sfârşit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.