Robert Turcescu, un „mucios” care „plângea” în biroul lui Băsescu

Scandalul din Partidul Mișcarea Populară continuă.

Vicepreședintele Radu Cristescu a reacţionat după ce Robert Turcescu l-a atacat pe Traian Băsescu, afirmând că susține politicile PSD.

Turcescu este, potrivit lui Cristescu, un “mucios” care “plângea”, în urmă cu un an, în biroul fostului președinte pentru a-i da “sinectură”.

Scandalul a pornit de la amendamentele depuse de Traian Băsescu la Legea grațierii.

“Traian Băsescu, așa dur cum îl vedeți, e un om cu suflet mare. L-a luat și l-a făcut deputat. Nu este un puci în PMP, sunt muci. Domnul Turcescu este un mic muc”, a spus Cristescu la România TV.

“E un ofițer păcălit, acoperit, un chitarist ratat și un ziarist șpăgar. De ce nu a candidat Turcescu pe persoană fizică? La Constanța și dacă puneai un papagal ieșea, e localitatea președintelui Traian Băsescu”, a adăugat acesta.

De asemenea, vicepreședintele PMP susţine că pe Turcescu l-ar da afară mâine din partid”, cu „șuturi în fund”.

Senatorul PMP Traian Băsescu a depus o serie de amendamente controversate la Legea graţierii. Fostul preşedinte cere graţierea celor care au primit pedepse mai mici de zece ani şi chiar a persoanelor condamnate pentru terorism.

Traian Băsescu mai vrea reducerea la jumătate a pedepselor pentru femeile condamnate pentru fapte de corupţie, pentru persoanele de peste 60 de ani şi pentru femeile condamnate pentru infracţiuni care nu au fost săvârşite cu violenţă.

Referitor la amendamentele depuse la Legea graţierii, Băsescu a spus că şi-a propus eliminarea elementelor de neconstituţionalitate negând că ar fi avut un interes personal.

De asemenea, Liderul deputaţilor PMP Eugen Tomac a declarat, joi, că amenamentele nu au fost discutate în formațiune şi dacă ele vor fi depuse nu vor fi considerate „cel mai probabil” ca fiind ale PMP, ci ale lui Băsescu.

Robert Turcescu, parlamentar PMP și un vechi susţinător al lui Băsescu, l-a criticat pe fostul preşedinte într-o postare pe blog.

„(…)Orice compromis cu Dragnea & co. este inacceptabil și va duce la disoluția Partidului Mișcarea Populară. PMP este un proiect viabil, necesar democrației românești, dar numai în condițiile în care declarația președintelui Băsescu din decembrie 2016 va rămâne în permanență actualitate. Asta este democrația (…)”, a scris printre altele fostul jurnalist.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.