Rogozin: Franţa va livra Rusiei primul portelicopter Mistral

Franța urmează să livreze la 14 noiembrie Rusiei un prim portelicopter Mistral, a anunțat miercuri vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care supervizează complexul militar-industrial rus, transmite AFP.

Compania „Rosoboronexport (care se ocupă cu exportul de arme rusești) a primit o invitație pentru data de 14 noiembrie la Saint-Nazaire, unde se află 360 de marinari ruși, pentru livrarea către Rusia a primei nave „Vladivostok” și lansarea la apă a celei de-a doua”, a declarat Rogozin, citat de agențiile de presă ruse.

Ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, a afirmat marți că președintele Francois Hollande va lua o decizie în luna noiembrie în legătură cu controversata livrare către Rusia a unui prim portelicopter Mistral.

Vânzarea acestor două nave de război Rusiei, încheiată în iunie 2011 în timpul mandatului președintelui conservator Nicolas Sarkozy pentru suma de 1,2 miliarde de euro, a luat o turnură politică din cauza crizei ucrainene. Franța a fost acuzată, în special de Statele Unite, că intenționează să livreze o navă de război Moscovei în timp ce Occidentul îl acuză pe președintele rus Vladimir Putin că joacă un rol activ în criza din Ucraina.

Francois Hollande a declarat la 16 octombrie, la Milano, că armistițiul din Ucraina ar trebui ‘respectat pe deplin’ pentru ca Franța să procedeze conform planului în ceea ce privește livrarea navelor Mistral Rusiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.