Românca Cristina Vlașin ia cu asalt Vocea Spaniei

Bistrițeanca Cristina Vlașin, fosta elevă a celebrei Anca Parghel, alături de care a și concertat, a decis să ia cu asalt Vocea Spaniei. La propriu cu asalt. Ea a reușit, de la numai câteva voturi, în numai câteva zile, bucurându-se de o campanie mediatică promovată de soțul său, poetul Gelu Vlașin, să ajungă în top 4 la preselecția on-line pe regiuni. Românii s-au mobilizat și au votat-o. Și are nevoie să fie votată în continuare. Apoi, depinde numai de ea să lase o impresie cât mai frumoasă, și, poate, chiar să ajungă până în finala de pe 3 iunie.

Care a fost momentul în care ai decis să te înscrii la Vocea Spaniei?

A fost o decizie pe moment. Gelu Vlaşin, soţul meu, mi-a arătat pagină oficială a concursului şi m-a întrebat dacă nu vreau să mă înscriu. Cum aveam un video recent publicat pe canalul meu de YouTube, în care cânt alături de Alex Mercas, am hotărât să mă înscriu. Recunosc că nu prea aveam mari speranţe, dat fiind faptul că toţi concurenţii sunt spanioli, însă am zis că încercarea moarte n-are…

Pe ce te bazezi în drumul tău spre victoria dorită?

Mă bazez pe vocea mea şi pe voturile tuturor celor care s-au implicat în cursa aceasta. În această fază a concursului contează vocile, pentru că cel care câştigă faza aceasta trece direct la ultima fază a castingului La Voz. Gelu a pornit o adevărată campanie online, la care s-au alăturat câteva persoane minunate care fac o treabă excelentă pe grupurile de pe Facebook.

Cum percepi faptul că eşti singura româncă din concurs?

Întotdeauna m-am mândrit că sunt româncă şi o să continui să mă mândresc cu asta până la capătul vieţii mele, iar faptul că aş putea reprezenta România şi comunitatea românească din Spania la un concurs de o aşa mare anvergură mă onorează.

În Spania, competiţia este mai mare decât în România, dar şi desfăşurarea concursului diferă. Care sunt deosebirile? Detalii despre paşii următori?

Sincer, nu ştiu care e procedeul în România, dar fiind un concurs care se desfăşoară în foarte multe ţări, îmi imaginez că mari diferenţe nu sunt; diferenţa între ce se întâmplă la concursul din Spania e că înainte de castinguri se face o preselecţie online pe zone, iar marea finală va fi pe 3 iunie. Mare parte din concurenţii de la concursul televizat vor fi aleşi dintre cei care participă la fazele locale. În plus, câştigătorul galei finale va avea şansa de a înregistra un disc cu Tony Sanchez Ohlsson, unul dintre producătorii muzicali de mare succes.

Ce repertoriu este drag inimii tale?

Repertoriul cel mai drag mie este din bossa nova şi tango, pentru că îmi aduce aminte de o perioadă artistică importantă şi foarte frumoasă, concertele alături de Anca Parghel.

Cum vezi cariera ta muzicală, din Bistriţa la Madrid, de la catedră pe scenă?

Cariera mea între Bistriţa şi Madrid o văd ca pe o formare continuă. Am avut norocul să fiu înconjurată de oameni valoroşi care m-au sprijinit şi m-au încurajat până acum.

Vorbeşte-ne un pic, te rog, despre muzicianul Cristina Vlaşin, care sunt realizările dragi inimii tale şi planurile de viitor?

Nu mă văd făcând altceva în afară de muzică; nu pentru că nu aş fi în stare, dar muzica pentru mine înseamnă foarte mult. Îmi este drag tot ceea ce am realizat până acum, de la concertele din cadrul evenimentelor culturale organizate de Gelu (Caravana culturii române în Spania etc.) până la concertele de colinde organizate pentru comunitatea românească din zona Madrid sau concertul de la Biblioteca Naţională a Spaniei. Nu-mi place să vorbesc despre viitor, însă pregătesc lucruri frumoase.

Darius Andrei, David Mihai şi Gelu sunt bărbaţii din viaţa ta şi principalii tăi fani. Cât de mult te ajută ei în această „bătălie“?

Bărbaţii aceştia minunaţi din viaţa mea, David, Darius şi Gelu, îmi dau energia fără de care nu aş putea merge mai departe. ÎI iubesc mai presus de orice şi le mulţumesc că sunt lângă mine. Gelu este minunat! Se implică 100% în orice proiect muzical al meu.

Ce vrei să spui, ce le spui oamenilor prin muzica ta?

Muzica este alinare, bucurie, speranţă, fericire, asta vreau eu să transmit oamenilor şi sper să o pot face în continuare.

Cine este Cristina Vlaşin

  • S-a născut pe 11 septembrie 1980 la Bistriţa.
  • Este cântăreaţă, pianistă, profesoară.
  • Genul muzical preferat: jazz.
  • A cântat alături de Anca Parghel, Mihai Melinescu, Tudor Anghelescu, Radu Seu, Nuria Elosegui, Nacho Cămară, Ioan Târziu, Pablo Perez Gil, Szabolcs Trozner, Luis Antonio Martinez.
  • Este soţia poetului Gelu Vlaşin.
  • Are doi copii: Darius Andrei şi David Mihai.

Cristina împreună cu Gelu, David şi Darius

Cristina Vlaşin este absolventă a Şcolii de Muzică din Bistriţa (1987-1995), a Liceului de Arte din Baia Mare (1995-1999) şi a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca (2000-2005).

Între 2005 şi 2007 a predat educaţie muzicală la Colegiul Infoel din Bistriţa. A fost membră a corului „Antifonia“, dirijat de prof. dr. Constantin Rîpă. A fost elevă a cântăreţei Anca Parghel, alături de care a susţinut mai multe concerte de jazz, începând cu 2007, în clubul Green Hours din Bucureşti, dar şi în numeroase localităţi din Spania. Ulterior, la sfârşitul anului 2008, a susţinut un concert la Madrid în memoria acesteia.

De-a lungul carierei a colaborat şi cu alţi muzicieni români cunoscuţi, între care Anca Parghel, Mihai Melinescu, Tudor Anghelescu, Radu Seu, Ioan Târziu, Szabolcs Trozner. Acestora li se adaugă şi artişti din jazzul internaţional (Nacho Cămară, Nuria Elosegui, Pablo Perez Gil, Luis Antonio Martinez, David Sanz Reverte, Javi Navarro, Juanma Cremades). În anul 2013 a devenit primul artist român invitat să cânte pe scena clubului Clamores Jazz – unul dintre cele mai renumite cluburi de jazz din Madrid. Concertul a fost susţinut alături de membrii grupului Corcovado Rhythm Band.

Cum o puteți ajuta pe Cristina

Click pe linkul de mai jos, scrieţi CRISTINA VLASIN si apoi votaţi. Se poate vota până pe 21 mai 2017. http://www.ganacontuvoz.com/inicio/listado-canciones/c-12-alcorcon

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Popescu 220 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.