Româncă din Marea Britanie: „Nu vedem o rezolvare prin simpla demisie a lui Corlățean”

Oana Cotiușcă, o româncă stabilită în Marea Britanie, a declarat la Digi24 că, prin depunerea demisiei, ministrul de Externe, Titus Corlățean, „se spală pe mâini”.

Faptul acesta nu ne bucură, pentru că pe de o parte ne bucurăm că presiunea creată de proteste funcţionează, dar nu vedem o rezolvare prin simplă demisie a domnului Corlățean. Trebuie rezolvată situația dezastruoasă din diaspora şi mi se pare că ministrul Corlățean prin depunerea demisiei de azi se spală pe mâini de toată situaţia asta”, a apreciat românca.

Mi se pare rea voinţă şi din partea MAE şi din partea ambasadelor române la Londra. Pierdem timp preţios cu această demisie, până va fi numit un interimar. Noi dorim rezolvarea situaţiei şi apoi demisia. Aşa ar fi trebuit, o demisie de onoare vine după rezolvarea unei situații, asta e doar o fugă de responsabilitate”, a mai spus Oana Cotiușcă la Digi24.

Aceasta a mai declarat că în fiecare zi în Londra, începând de luni se vor organiza flashmob-uri la cele trei secţii de votare. „Mulţumim foarte mult, simţim iubirea fraţilor de acasă şi mulţumim pentru sprijinul pe care ni-l acordă. Cu siguranţă fiecare avem dreptul la propria opinie. Ce s-a întâmplat pe doi noiembrie nu trebuie să se mai întâmple. Și atâta timp cât există un singur român care îşi doreşte să voteze, noi considerăm că acel român trebuie să aibă această posibilitate”, a mai spus Oana Cotiușcă la Digi24.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.