România a încheiat mandatul Reprezentare Locală a UE la Pyongyang

România a exercitat, prin intermediul misiunii sale diplomatice, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015, mandatul semestrial de Reprezentare Locală a Uniunii Europene la Pyongyang, Republica Populară Democrată Coreeană, conform unui comunicat de presă trimis la redacție de Ministerul Afacerilor Externe al României.

În perioada mandatului său, în coordonare cu Serviciul European de Acţiune Externă, România a urmărit promovarea liniilor directoare ale Uniunii Europene privind relaţiile cu Republica Populară Democrată Coreeană, în vederea susţinerii comunicării dintre Bruxelles şi Pyongyang într-o manieră deschisă și transparentă. Temele de dialog s-au axat pe neproliferarea nucleară şi protejarea drepturilor omului, precum şi pe procesul de normalizare a relaţiilor inter-coreene, în interesul cooperării, reconcilierii, securităţii şi stabilităţii în Peninsulă şi în zona Asiei de Nord-Est.

Ca urmare şi a demersurilor întreprinse de misiunea diplomatică a României în capitala nord-coreeană, în perioada 19-24 iunie 2015 a avut loc a 14-a rundă de consultări politice UE – R. P. D. Coreeană, la nivel de director.

Din perspectiva relansării dialogului politic al UE cu Coreea de Nord, după un interval de 5 ani, Serviciul European de Acţiune Externă a apreciat în mod deosebit eforturile depuse de misiunea diplomatică a României de la Pyongyang şi a echipei din Centrală Ministerului Afacerilor Externe al României.

România a mai exercitat mandatul semestrial de Reprezentare Locală a Uniunii Europene la Pyongyang, în anii 2010 şi 2012. În semestrul al II-lea al anului 2014, mandatul RLUE la Pyongyang a fost deţinut de Bulgaria, iar în semestrul al II-lea al anului 2015 a fost preluat de Germania.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Stelian Cornea 1092 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.