În perioada 2 – 5 octombrie a avut loc la Sibiu, în cadrul Sibiu Opera Festival, ediția cu numărul 9 a concursului de canto „Vox Artis”. Tineri artişti de pe întreg mapamondul au concurat în faţa unui juriu compus din personalităţi ale scenei lirice internaţionale. Concursul s-a încheiat joi, 5 octombrie cu concertul de Gală al Laureaților. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu a fost condusă de dirijorul Ruben Sanchez Vieco din Spania.
40 de tineri artiși au fost prezenți la Sibiu pentru a participa la ediția a IX-a a Concursului de canto ”Vox Artis”. Juriul concursului a decis însă ca premiul I să nu se acorde la această ediție. Premiul II a fost obținut de mezzosoprana Cosmina Stancu din România iar premiul III a fost acordat Leonidovei Ksenia (Russia) și lui Mihai Urzicana (Romania). La secțiunea ”operetă” au fost acordate 2 distincții, pentru Beate Korntner (Austria) și Astrid Bohm (Germania). Au mai fost acordate 3 premii speciale: “Opernsanger Studio Vienna” – Constantin Doppler (România), Premiul special “Filarmonica Mihail Jora Bacău” – Svetlana Enzenhofer (Rusia) și premiul special acordat de “Filarmonica de Stat Sibiu” lui Urzicana Mihai – (România) premiu care constă în susținerea unui concert alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu. ”Sunt foarte fericită pentru că am obținut acest premiu. Vox Artis este o competiție importantă recunoscută la nivel mondial. A fost un concurs greu cu mulți participanți, tocmai datorită acestui fapt” a declarat mezzosoprana Cosmina Stancu.
Cosmina Stancu în Concertul de Gală
Concursul Internațional de Canto ”Vox Artis” reprezintă o platformă de manifestare artistică și de afirmare scenică a tinerelor talente din domeniul muzicii de operă și este organizat de către Filarmonica de Stat Sibiu în parteneriat cu ”Artcor Artists Agency” (Viena).
Concertul de Gală al laureaţilor
Membrii juriului:
Președintele concursului: Juan CANTARELL – dirijor, Profesor al Academiei de muzica Granados – Marshall -Barcelona
Tomáš STUDENÝ, PhD – Artistic Director – Opera – South Bohemian Theatre, České Budějovice
Caroline WIELPÜTZ – Casting Director Theater Bonn
Prof. Irina Bossini, soprană, solistă a Teatrului Bolshoi / Director Music Center „Eurovox” – Rusia
Franz TSCHERNE – Manager Tscherne Artists – Vienna
Ph.D. Docent Theodore Coresi, bas, Universitatea din Oradea / Director ArtCor Artists Agency – Austria
Costin Popa, critic muzical, redactor șef revista „Melos” – România
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.