România, Bulgaria, Serbia – șocul cel mai dur al unui posibil ”Grexit”

Majoritatea analizelor privind posibila ieșire a Greciei din zona euro pornesc de la afirmația că legăturile directe dintre Grecia și piețele emergente sunt reduse, un motiv de liniște. Însă aceleași analize arată că țările din proximitatea geografică a Greciei au motive de îngrijorare: Bulgaria, Macedonia, Albania, Serbia și România. Aici există legături bancare mai puternice cu Grecia și unda seismică a unui Grexit ar fi resimțită mai puternic.

Bulgaria, România și Serbia sunt țările europene care ar avea cel mai mult de pe pierdut de pe urma ieșirii Greciei din zona euro, avertizează o analiză realizată de Bloomberg. Aceasta în primul rând pentru că băncile elene dețin 28% din activele bancare din Bulgaria, respectiv circa 12% în România și Serbia.

Deja randamentul obligațiunilor bulgare a scăzut cel mai mult la nivel european, iar leul românesc a scăzut cu 0,5% față de euro în urma accentuării incertitudinilor din Grecia. Au avut de suferit și forintul unguresc, și zlotul polonez. ”Încrederea este esențială în industria bancară: dacă dispare, atunci și o bancă solvabilă intră în dificultate. Proprietarii greci nu vor mai avea aceeași posibilitate de a-și ajuta băncile din Bulgaria”, spune Gabor Ambrus, economist la Royal Bank of Scotland.

Expunere mare pe piața bancară

În Bulgaria, United Bulgarian Bank este deținută integral de Banca Națională a Greciei (o banca comercială), iar în țară au operatiuni Alpha Bank, Eurobank Ergasias SA și Piraeus Bank. Analiza notează că Bulgaria este vulnerabilizată și pentru că Grecia este al cincilea partener conmercial al țării. În schimb, în cazul României și al Serbiei, Grecia nu se află printre primii 15 parteneri comerciali.

În România, cele mai mari patru bănci din Grecia sunt prezente pe piaţa locală prin intermediul Alpha Bank România, Piraeus Bank România, Bancpost şi Banca Românească.

Grecia este a doua ţară din zona euro care a introdus controlul capitalului, după Cipru în 2013. Decizia a fost luată în urma întreruperii negocierilor cu creditorii internaţionali, vineri seara, şi decizia de duminică a Băncii Centrale Europene de a menţine dar îngheţa finantarea băncilor din Grecia.

Piraeus Bank România, subsidiara locală a băncii elene Piraeus, a anunţat luni că în România nu se aplică niciun fel de limitare a operaţiunilor băncii şi că, de asemenea, nu sunt implementate politici de control de capital. „Nu sunt implementate politici de control de capital, nu sunt închise băncile şi nici nu sunt limitate operaţiunile. Clienţii Piraeus Bank România beneficiază de prevederile privind garantarea depozitelor prin Fondul de Garantare a Depozitelor de până la 100.000 de euro. Banca Naţională a reglementat foarte clar intervenţiile acţionarilor tuturor băncilor, inclusiv ai celor din Grecia. Exista un protocol foarte clar, cu reguli precise privind interferenţa acţionarilor“, arată banca, într-un comunicat.

MAE: turiștii români să aibă suficient numerar pentru acoperirea tuturor cheltuielilor

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Republica Elenă că autoritățile de la Atena au decis închiderea băncilor elene, cel puţin până la data de 6 iulie 2015, precum și limitarea extragerilor de numerar la 60 Euro/zi pentru clienţii băncilor locale şi numai pe teritoriul elen. Având în vedere desfăşurarea operaţiunilor de actualizare a echipamentelor și programelor informatice ale băncilor și ATM-urilor de pe teritoriul Republicii Elene, se recomandă cetăţenilor români să aibă în vedere şi posibilitatea apariţiei unor întârzieri ale tranzacţiilor bancare în cursul zilei de luni, 29 iunie 2015.

MAE precizează însă că cetățenii români care dețin carduri emise de băncile comerciale care funcționează pe teritoriul României vor avea, în continuare, posibilitatea de a efectua tranzacţii şi de a extrage numerar în conformitate cu limitele stabilite de instituțiile bancare emitente din România.

Investiții grecești în România

Potrivit Mediafax, investiţiile greceşti în România, prin bănci şi companii, se ridică la aproape 13,5 miliarde de euro. Pe piaţa românească, cele patru mari bănci elene, Eurobank, NBG, Alpha Bank şi Piraeus Bank, aveau în toamna anului trecut o expunere totală de 12 miliarde de euro, în scădere cu echivalentul a 2,5 miliarde de euro faţă de nivelul din 2011, potrivit datelor Autorităţii Bancare Europene.
Investitorii din Grecia au plasat în capitalul social al companiilor din România 1,74 mld. euro, ceea ce reprezintă 4,5% din tot capitalul străin adus în afacerile locale, conform datelor Registrului Comerţului. După valoarea soldului capitalului social din companii, Grecia este al şaselea investitor din economia locală. Prin intermediul unor companii precum Coca-Cola HBC, Stirom, Frigoglass, ICME Ecab şi Jumbo, grecii au o prezenţă importantă în industria băuturilor răcoritoare, în producţia de sticlă şi de vitrine frigorifice, de cabluri pentru sectorul energetic, în industria alimentară şi în retail.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.