România cu încetinitorul la Digi24

Este, probabil, marea frustrare naţională. Nimeni nu înţelege de ce alţii pot, iar la noi e aproape imposibil de făcut. Şi când, totuşi, se mai urneşte ceva, totul ajunge să fie extrem de scump şi se opreşte, de regulă, la jumătatea drumului. De 25 de ani, toate guvernele promit şosele de mare viteză. După 25 de ani, Romania e tot pe ultimul loc în Europa în clasamentul autostrăzilor.

Între 27 iulie şi 1 august Digi24 HD le oferă telespectatorilor o analiză a fenomenului, în cadrul proiectului „România cu încetinitorul”. Într-o serie de anchete şi reportaje care vor fi difuzate la „Jurnalul de seară”, de luni până vineri, de la 20.00, şi în jurnalele de ştiri Digi24 HD, vom afla câţi bani s-au cheltuit pe autostrăzi inaugurate cu fast care, de fapt, nu au nici în ziua de azi tot ce le trebuie.

Reportajele Digi24 HD vorbesc despre cei care şi-au pus semnătura pe cele mai păguboase contracte din istoria drumurilor româneşti. În cadrul proiectului “România cu încetinitorul”, aflati cât din distanţa dintre Constanţa şi Nădlac poate fi parcursă pe autostradă şi cât pe drumuri naţionale aglomerate.

Luni, 28 iulie, la “Jurnalul de seară”, prezentat de Cosmin Prelipceanu, Cătălin Bălan este protagonistul unui experiment jurnalistic: de cât timp este nevoie pentru a strabate cei aproape 1000 de km din portul Constanţa şi până la Nădlac. În fiecare seară, de luni până vineri, Cristina Sbîrn va transmite, în direct, de pe unul din tronsoanele de autostradă existente în România.

Proiectul „România cu încetinitorul” se încheie vineri, 1 august, cu o ediţie specială a „Jurnalul de seară”. Pe parcursul emisiunii corespondenţii Digi24 HD vor transmite în direct de pe autostrada Transilvania, din Ungaria, de pe tronsonul Orăştie –Sibiu, de pe autostrada Bucuresti-Piteşti sau din Spania, de la Madrid.

În acest moment, în România avem mai puţin de 650 de kilometri de şosea de mare viteză. Asta în timp ce Germania are peste 12.600 de km de şosea rapidă, Franţa aproape 11.000, Italia peste 6.600, iar Marea Britanie aproape 3.500. Campioni absoluţi sunt, însă, spaniolii – cu peste 16.000 de kilometri de şosea rapidă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.