România între 1-5 şi 6-0

Joi seara am asistat la 3 reprize foarte slabe şi la una foarte bună. Fără ajutorul arbitrului rus, oare Steaua mai făcea „set”. Ce au făcut „stranierii” noştri în Europa. Toate rezultatele primei runde din EL. Clasamentul pentru 2 echipe în Liga campionilor

Două „curente” de gândire

Am asistat joi între orele 20.00 şi 23.50 la un fel de „duş scoţian”: 1-5 la Zagreb, 6-0 la Bucureşti. De la o extremă la alta. Cele două scoruri diametral opuse, ne obligă la o întrebare: care este valoarea reală a fotbalului românesc de club? Am avut joi în competiţie cele mai bune echipe ale momentului: campioana şi deţinătoarea Cupei. Adversarele nu fac parte din elita fotbalului european. Dinamo Zagreb a fost un nume greu în deceniile 6 şi 7 din secolul trecut. Acum, trăieşte din amintiri şi mai reuşeşte să scoată capul în toamna fotbalistică, dar ajunsă în grupe, nu obţine rezultate. Campioana Danemarcei nu este genul de echipă de care să te temi, chiar dacă Steaua 2014 nu mai este Steaua care a eliminat Ajax-ul. Un paradox: în turul III al preliminarilor din Liga Campionilor, Aalborg a eliminat pe Dinamo Zagreb. Croaţii au făcut instrucţie, succesiv, cu Petrolul şi Astra. Aalborg a fost distrusă de Steaua. Nimeni nu mai înţelege nimic.

Sunt două „curente” de gândire. Primul: Astra a pierdut cum a pierdut pentru că a jucat în deplasare, este debutantă în grupe, Dinamo are totuşi o permanenţă în cupele europene în ultimii 20 de ani; Steaua a câştigat normal, pentru că a jucat acasă cu o campioană relativ surpriză a Danemarcei, unde campionatul nu este unul deloc strălucit. Este modul de gândire facil.

Să vedem al doilea „curent” de gândire. Am asista la 3 reprize din 4 foarte slabe (două catastrofale la Zagreb şi una care a fost la un pas să devină catastrofă la Bucureşti. Astra a jucat lamentabil, penibil, a luat goluri de curtea şcolii. A fost bătută măr de o echipă care şi-a propus o victorie la limită, hai la două goluri, dar fără să transpire, pentru că duminică are meciul meciurilor în campionat. Steaua putea fi condusă cu 3-0 în minutul 15 la Bucureşti. Nu s-a întâmplat aşa ceva pentru că lituanianul din poarta bucureştenilor a fost din nou providenţial. Mai dădea oare Steaua 6 goluri în repriza a doua? Evident că nu. Dar şi scăpată fără pagube la pauză, Steaua s-a detaşat abia după ce arbitrul rus („spasiba”) a transformat o simulare în fault în careu şi l-a mai şi trimis la cabine pe portarul titular al danezilor. Şi dacă ar fi fost penalty curat, danezul nu trebuia eliminat pentru că nu era ultim apărător, avea un coleg în linie cu el. Cu un portar de rezervă care nu ar prinde lotul nici la Clinceni sau Voluntari, şi cu un moral la pământ, danezii au fost victime sigure pentru o Steaua dezlănţuită de cascada de avantaje cu care s-a trezit pe cap.

Deci, care este valoarea fotbalului nostru de club?. În niciun caz să nu ne îmbătăm cu apa rece a unui 6-0 de conjunctură. Nici la „mijloc” , între cele două rezultate nu aş plasa-o. La valoare m-am referit. Dacă este să ne luăm după evoluţii, cu 3 reprize din 4 proaste, nivelul valoric este sub linia de plutire. De la Astra nu am nicio aşteptare etapa următoare cu austriecii de la Red Bull. Pentru Steaua însă meciul de la Kiev va fi momentul adevărului. Şi după acest meci cred că vom avea o imagine clară a valorii fotbalului nostru de club în anul de graţie 2014.

Ce au făcut românii în Europa

5 jucători români au fost angrenaţi în meciurile de joi seara şi joi noaptea din Europa

* Dorin Goian a fost integralist la Asteras Tripolis (meci egal în deplasare)

* Ciprian Tătăruşanu a fost integralist la Fiorentina (victorie clară acasă). Portarul naţionalei României a intrat titular, pentru că de regulă Fiorentina joacă primele meciuri * * Răzvan Raţ a jucat 72 de minute la PAOK (victorie categorică acasă) şi a dat două pase de gol

* Nicolae Grigore a fost rezervă la Apollon Limassol

* Vlad Chiricheş a fost rezervă la Tottenham

Toate rezultatele din prima etapă a grupelor

Grupa A

Monchengladbach – Villarreal 1-1 (1-0)

Apollon Limassol – FC Zurich 3-2 (2-0)

Grupa B

FC Bruges – FC Torino 0-0

FC Copenhaga – HJK Helsinki 0-0

Grupa C

Partizan Belgrad – Tottenham Londra 0-0

Beşiktaş Istanbul – Asteras Tripolis 1-1 (1-0)

Grupa D

Red Bull Salzburg – Celtic Glasgow 2-2 (1-1)

Dinamo Zagreb – Astra Giurgiu 5-1 (3-0)

Grupa E

PSV Eindhoven – Estoril Praia 1-0 (1-0)

Panathinaikos Atena – Dinamo Moscova 1-2 (0-1)

Grupa F

Karabag Agdam – St. Etienne 0-0

Dnipro Dnipropetrovsk – Internazionale Milano 0-1 (0-0)

Grupa G

FC Sevilla – Feyenoord Rotterdam 2-0 (2-0)

Standard Liege – NK Rijeka 2-0 (0-0)

Grupa H

Everton Liverpool – VfL Wolfsburg 4-1 (2-0)

Lille OSC – FK Krasnodar 1-1 (0-1)

Grupa I

SSC Napoli – Sparta Praga 3-1 (1-1)

Young Boys Berna – Slovan Bratislava 5-0 (2-0)

Grupa J

Rio Ave – Dinamo Kiev 0-3 (0-2)

Steaua Bucureşti – AaB Aalborg 6-0 (0-0)

Grupa K

AC Fiorentina – En Avant Guingamp 3-0 (1-0)

PAOK Salonic – Dinamo Minsk 6-1 (4-0)

Grupa L

Metalist Harkov – Trabzonspor 1-2 (0-1)

Legia Varşovia – KSC Lokeren 1-0 (0-0)

Bătălia pentru 2 echipe în Liga Campionilor

Lupta pentru locurile 14 şi 15, locuri care dau dreptul în ediţia 2016/17 la două echipe în preliminariile Ligii Campionilor se anunţă una foarte dificilă pentru România, după eşecul Astrei la Zagreb. După meciurile din CL şi EL din această săptămână, situaţia este următoarea în zona locurilor care dau dreptul la două echipe în CL:

14. Cehia – 27.375 (1 echipă în EL)

15. România – 24.799 (2 echipe în EL)

16. Austria – 23.175 (1 echipă în EL)

17. Cypru – 22.100 (1 echipă în CL, 1 echipă în EL)

18. Croaţia – 21.750 (2 echipe în EL)

Cehia, chiar dacă mai are o singură echipă în cursă, Sparta Praga, este greu de ajuns; România poate pierde locul 15, dacă:

– Red Bull Salsburg face cu 8,5 puncte mai mult decât Steaua şi Astra împreună

– APOEL Nicosia şi Apollon Limassol fac cu 11 puncte mai mult decât Steaua şi Astra împreună

– Dinamo Zagreb şi NK Rijeka fac cu 12,5 puncte mai mult decât Steaua şi Astra

Menţionăm că în calcularea coeficienţilor UEFA, pentru victorie se acordă 2 puncte şi pentru meci egal, 1 punct. Punctele obţinute de echipele rămase în cursă se adună, după care împart la numărul de echipe pe care fiecare ţară le-a avut începutul celor două competiţii. De exemplu, joi seara, România a adăugat 0,5 puncte la coeficient; 2 puncte Steaua + 0 puncte Astra = 2 puncte; 2 : 4 (atâtea echipe am avut la start) = 0,5 puncte.

România poate întrece Cehia doar dacă Steaua şi Astra fac împreună 10,5 puncte mai mult decât Sparta Praga.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.