România lui Dănileţ, Lăbuş şi Aspazia

august 22, 2012

Un comentariu scris impreuna cu Iulia Huiu

Evenimentele din ultima lună s-au succedat cu o repeziciune uluitoare, orice analiză așezată sau predicție fiind greu, dacă nu imposibil, de făcut în condițiile în care lucrurile se schimbau aproape de la o oră la alta. Acum avem însă o serie de elemente pentru a trage câteva concluzii, mai mult decât îngrijorătoare.

Prima este legată de caracterul reversibil al consolidării democratice. Altfel spus, după ce ani de zile, de bine de rău, cu eforturi și experiențe chiar la limita democrației, România a ajuns să fie o democrație consolidată, cu tot ce presupune asta (competiție într-un cadru democratic, alegeri și alternanță la putere, libertate de exprimare și manifestare), acum suntem pe cale să pierdem de facto acest statut. Argumentele în acest sens sunt mai multe: desconsiderarea votului ca esență a democrației, prin ignorarea cu desăvârșire a celor 8,5 milioane de voturi exprimate; împiedicarea deliberată, directă și indirectă, a participării cetățenilor la procesul electoral, în condițiile în care participarea este considerată (alături de dreptul de contestare) unul dintre pilonii democrației; anularea principiului reprezentării, pentru că vorbim despre democrație reprezentativă și al legitimității, prin încercarea de a impune în cea mai importantă funcție în stat un personaj ilegitim.

Pe cine mai reprezintă Traian Băsescu? Pentru revenirea lui au votat mai puțin de 1 milion de oameni. 5,2 milioane de voturi l-au dus la Cotroceni în 2009, iar în 2012 7,5 milioane de cetățeni s-au pronunțat pentru demiterea sa. Legitimitatea nu trebuie confundată cu legalitatea, și comuniștii aveau legi pe care le respectau. A conduce într-un stat democratic necesită un fundament de legitimitate, care nu există în absența validării printr-un vot, fie că vorbim de votul direct, fie că vorbim, de exemplu de votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului. Hârtiile nu pot constitui sursă de legitimitate.

A doua concluzie este diminuarea relevanței leadershipului politic și implicit a reprezentării democratice și substituirea acestuia în procesul decizional de către personaje care nu au nici un fel de atribuție sau legitimitate în acest sens, în speță personaje din zona judiciară. În acest moment, viitorul acestei națiuni nu se decide de către cetățeni prin alegeri, nici de către reprezentanții democratic aleși, ci de procurori și judecători. Vasilică Dănileț, Ana Lăbuș și Aspazia Cojocaru, aceștia decid azi soarta României și a noastră a tuturor. Degeaba vrea primul-ministru să numească un ministru de justiție, dacă nu vrea doamna Lăbuș, România nu poate avea ministru de justiție. Degeaba sunt înscrise în Constituție drepturile și libertățile cetățenilor, începând cu cea de exprimare și până la dreptul de vot, nu contează. Contează ce spune Vasilică Dănileț, omulețul acela penibil de la CSM. Degeaba votează 8,5 milioane de oameni la referendum, expresia lor de voință este egală cu zero și nu face doi bani în fața voinței unui judecător șantajabil de la Curtea Constituțională.

Din acest punct de vedere, asistăm la un fenomen paradoxal, în spatele propagandei băsiste despre „independența justiției.” Nu vorbim despre implicarea politicului în justiție, ci de implicarea justiției în politic, fenomen extrem de periculos, al cărui resorturi țin de regimurile autoritare.

În fine, ceea ce se întâmplă în aceste zile nu este o lovitură de stat, este mai mult decât atât. În cazul unei lovituri de stat establishmentul politic este înlocuit pe față. Este vorba de o răsturnare a unei ordini de drept, dar poți spune în mod limpede cine conduce și cine decide, cine cu cine se înfruntă. Asistăm însă acum la apariția unui alt sistem decizional subversiv și ilegitim, paralel celui democratic, îndrituit de lege și de principiile democratice, sistemîn care sunt implicate parchete, servicii secrete și alte instituții de forță.

Va urma

România lui Dănileț, Lăbuș și Aspazia

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.