Este interesant să ne uităm la evenimentele din lume, mai ales în această perioadă. Evoluţiile din Egipt şi Rusia merită o atenţie deosebită, în contextul evoluţiei politice actuale din România de la revoluţia din 1989.
În Egipt a avut loc primul tur al alegerilor parlamentare după căderea dictatorului Hosni Mubarak. Reţineţi că el a fost răsturnat, dar ceea ce a rămas din regimul său, armata şi poliţia secretă nu au fost date jos. Au rămas la putere pentru a „gestiona tranziţia”. Mai multe etape interesante în revoluţia egipteană urmează să vină.
În Rusia au fost, de asemenea, alegeri parlamentare, iar rezultatele arată că publicul rus s-a săturat de regimul aparent fără sfârşit al lui Vladimir Putin. Reţineţi că partidul lui Putin, Rusia Unită, a fost creat de el (sau de către consilierul său politic, Vladislav Surkov) pur şi simplu pentru a oferi o credibilitate falsă democratică în Dumă. Partidul îl sprijină pe Putin, doar că nu a reuşit să atragă nici 50% din voturi de data aceasta, chiar cu neregulile masive şi suprimarea adversarilor de către guvern.
Poate vă aduceţi aminte că prăbuşirea comunismului în Rusia a însemnat că figurile importante, mai ales din servicii, s-au transformat în ceea ce se cheamă „siloviki” şi au continuat să conducă ţara din spatele zidurilor de la Kremlin. Ei au preluat controlul asupra averii naţiunii şi au dat o parte din economie unor persoane cunoscute sub numele de oligarhi. Atât timp cât oligarhii nu provoacă noua ordine politică, ei pot să facă averi foarte mari, aproape la fel de mari ca averile lui Putin şi ale prietenilor şi colegilor ex-KGB.
Uneori, oamenii întreabă ce s-a întâmplat cu vechea Securitate după 1989. Răspunsul este că s-a întâmplat ca în Egipt şi Rusia. Ea a preluat puterea, dar conduce cu mai puţină brutalitate decât KGB-ul (o brutalitate care continuă să suprime orice formă de opoziţie, inclusiv o presă critică). Vechea Securitate are mai mult angajament în societatea românească decât armata egipteană, până în prezent.
Funcţionează în următoarea manieră. Câţiva oligarhi din România, prin diverse contracte, gestionează economia şi se îmbogăţesc. Acestea au, de asemenea, sarcina de a asigura că există o stabilitate benefică în viaţa politică a ţării. Din acest motiv, partidele politice româneşti sunt atât de lipsite de viaţă şi nu oferă nimic care ar apropia de un program de acţiune înainte de alegeri. Politica înseamnă teatru, extrem de zgomotos, dar total ineficace.
Stabilitatea politică permite le permite celor din elita naţiunii, unii văzuţi, alţii nevăzuţi, să conducă business-urile fără să fie contestaţi de nimeni şi fără să fie traşi la răspundere pentru acţiunile lor. Oricine ameninţă acest aranjament este rapid expus la scandal şi izolat. Dacă ne uităm, de exemplu, la cazul recent cu Mircea Geoană, a cărui sinucidere politică a fost rapid gestionată după ce a încălcat regulile în timpul vizitei sale în Statele Unite.
Structura actuală din România este parţial menţinută cu sprijinul Statelor Unite. Aceste rachete anti-balistice trebuie să sosească cât mai rapid. Rolul României în povestea închisorilor secrete este bine cunoscut şi negat cu subtilitate. Sarcina României ca un loc unde se culeg informaţii secrete este bine dezvoltată în mod clar. Aţi văzut o capitală de dimensiunea Bucureştiului cu atât de multe ambasade, inclusiv noua ambasadă americană la Băneasa? În schimb, Statele Unite asigură locul României în NATO şi UE.
Pe scurt, prin importanţa strategică şi dorinţa României de a ajuta aliaţii săi occidentali se asigură că soluţionarea post-revoluţionară politică nu este contestată, că elita nu este sub o adevărată presiune pentru a combate corupţia şi de a dezvolta economia. Stabilitatea politică este de o valoare mai importantă decât dezvoltarea politică reală şi maturitatea politică. De fapt, unele persoane consideră revoluţia din 1989 nefiind decât o lovitură de stat pusă în scenă de către Securitate, cu ajutorul sponsorilor străini şi al structurii de putere actuale a ţării. O lipsă de activitate din partea partidelor politice actuale sprijină această teorie.
Stabilitatea politică este într-adevăr importantă pentru dezvoltarea unei ţări. Cu toate acestea, sterilitatea politică este, cu siguranţă, dăunătoare pe termen lung. Sterilitate, o zonă moartă politică, este ceea ce avem acum în România.
Ceea ce aş vrea să adaug este că România nu este unica ţară unde există sterilitate politică. Am menţionat la început cazurile Rusiei şi Egiptului, unde elitele au încercat să gestioneze o astfel de stare pe scena politică. Cu toate acestea, nici o politică de acest gen nu poate rămâne în vigoare pentru mult timp, deoarece oamenii se satură şi vor o schimbare. Nici o naţiune nu vrea să fie blocată la nesfârşit.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.