România, UE și NATO condamnă la unison ”tratatul” dintre Rusia și Abhazia

MAE „nu recunoaşte aşa-numitul «Tratat de Alianţă şi Parteneriat Strategic între Federaţia Rusă şi Abhazia»”, semnat, luni, de preşedintele rus şi de liderul de facto abhaz, subliniind că documentul are un caracter „provocator” ce poate duce la un risc suplimentar de destabilizare la nivel regional.

Potrivit unui comunicat, MAE nu recunoaşte cadrul juridic în baza căruia a fost realizată semnarea acestui tratat şi subliniază faptul că, în condiţiile în care regiunile separatiste Abhazia şi Tskhinvali/Osetia de Sud sunt parte integrantă a Georgiei, „niciun tratat încheiat între Federaţia Rusă şi autorităţile de facto ale unei regiuni separatiste nu poate fi recunoscut drept legal”.
Ministerul Afacerilor Externe „condamnă semnarea acestui aşa-numit «tratat» care, prin caracterul său provocator şi unilateral induce un risc suplimentar de destabilizare la nivel regional şi la adresa securităţii”, menţionează sursa citată.

Totodată, MAE reiterează sprijinul ferm pentru soluţionarea pe cale paşnică, negociată a conflictelor prelungite din Georgia, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a acestei ţări, în cadrul graniţelor sale recunoscute pe plan internaţional.

Reacție promptă a UE și NATO

NATO şi UE au criticat acordul de alianţă şi parteneriat strategic pe care Rusia l-a semnat luni cu regiunea separatistă georgiană Abhazia, subliniind că, prin acest acest demers, Moscova încalcă suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei şi pune în pericol securitatea în regiune.

„NATO susţine pe deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei în limitele frontierelor recunoscute de comunitatea internaţională. NATO nu recunoaşte pretinsul acord de parteneriat strategic dintre regiunea georgiană Abhazia şi Rusia, semnat la 24 noiembrie”, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, citat de RIA Novosti. „Cerem din nou Rusiei să anuleze recunoaşterea regiunilor Georgiei – Abhazia şi Osetia de Sud – ca state independente şi să-şi retragă trupele de pe teritoriul georgian”, a mai afirmat Stoltenberg, potrivit Deutsche Welle.

În acelaşi timp, Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Federica Mogherini, a atras atenţia că acordul contravine principiilor dreptului internaţional şi obligaţiilor asumate de Rusia şi pune în pericol securitatea regională. „Semnarea aşa-zisului acord de alianţă şi parteneriat strategic între Federaţia Rusă şi regiunea separatistă georgiană subminează eforturile care se fac în prezent pentru stabilizarea securităţii în regiune”, a afirmat şefa diplomaţiei europene, conform RIA Novosti.

La Tbilisi, preşedintele georgian Ghiorghi Margvelaşvili a declarat, potrivit Interfax, că semnarea de către Rusia a unui astfel de acord cu Abhazia reprezintă o ameninţare pentru stabilitatea în Caucazul de Sud şi aruncă în impas negocierile care au loc între Federaţia Rusă şi Georgia pentru normalizarea relaţiilor, întrerupte după războiul ruso-georgian din 2008. Preşedintele georgian a subliniat de asemenea că această problemă trebuie luată în discuţie în Consiliul de Securitate al ONU, dar şi în cadrul OSCE, UE şi NATO. La rândul său, ministrul georgian de externe Tamara Beruceaşvili a semnalat că acordul dintre Rusia şi Abhazia este practic „un pas spre anexarea” acestui teritoriu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.