România va adera la Agenția pentru energie nucleară a OCDE

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) invită oficial România să devină membru cu drepturi depline al Agenției pentru Energie Nucleară (NEA) și al băncii de date a Agenției, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis vineri Agerpres.

Conform sursei citate, aderarea României la NEA se va finaliza printr-un schimb de scrisori, care se va efectua în prezența secretarului general al OCDE, Angel Gurria, în iunie 2017.

Guvernul precizează că aderarea României la această agenție este rezultatul mai multor ani de cooperare, prin participarea experților români la schimbul de expertiză și bune practici din comitetele NEA, pe tema utilizării sustenabile și responsabile a energiei nucleare.

„Salut decizia OCDE de a invita România să devină membru cu drepturi depline la Agenția pentru Energie Nucleară, fapt ce va aduce beneficii pentru ambele părți. Acest lucru confirmă progresele constante făcute de țara noastră pentru a asimila instrumentele OCDE. Vom face tot ce depinde de noi pentru ca România să înceapă cât mai curând posibil negocierile de aderare la clubul mondial al celor mai bune practici de dezvoltare economică”, afirmă premierul Sorin Grindeanu, în comunicat.

Potrivit Executivului, România și-a depus oficial candidatura pentru a dobândi statutul de membru al NEA în octombrie 2016. Programul nuclear al României a fost apoi supus unui proces de evaluare de către secretariatul NEA, la care au participat ministerele abilitate din țara noastră, reprezentați ai industriei nucleare și ai institutelor de cercetare din domeniu și Comitetul interministerial pentru relația României cu OCDE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.