Există în Italia asociații ale românilor care încearcă să ajute, să răspundă la întrebări și să medieze o bună relație a cetățenilor cu statul de adopție. Printre cele active se numără și CASCRI (Centro di Assistenza e Servizi dei Cittadini Romeni in Italia), o organizație cu vechime pe teritoriul Italiei, condusă de un român originar din Piatra Neamț.
L-am întrebat pe Leontin Cojocea, președintele CASCRI, ce crede despre munca la negru a multor români din Italia. Un prim răspuns ar fi că, în Italia, impozitele fiind atât de mari, „soluția“ le-ar conveni de minune nu numai angajatorilor, ci și angajaților.
Faptele împotriva româncelor în Italia au denumiri precise în legislație: „Reducerea sau ținerea în sclavie sau servitute“, „Traficul de persoane“, „Tratativa ilegală și exploatarea ilicită a forței de muncă“, „Sechestrare de persoană“, „Violență sexuală“, „Violență sexuală de grup“, „Maltratarea membrilor de familie sau conviețuitorilor“. Câte românce v-au cerut ajutorul?
Încadrările penale enunţate de dumneavoastră fac parte din enunţul din documentul de sesizare al autorităţilor competente (italiene şi române) înaintat de către CASCRI în 2 octombrie 2014. Numai că, după cum am văzut, în decursul anilor ce au urmat situația s-a schimbat, dar nu în bine. Dacă ar trebui să mă refer strict la cazurile femeilor abuzate fizic şi psihic din Sicilia, lucrătoare în serele din Ragusa, vă răspund: nu.
De ce?
Niciuna din victimele acestor violențe şi abuzuri nu a solicitat în mod direct sprijinul şi asistenţa organizaţiei noastre. Chiar dacă numărul acestor persoane, victime ale acestor abuzuri, este de ordinul miilor, foarte puţine au avut curajul să întreprindă un demers legal. Iar motivele sunt deja cunoscute şi variate, principalele motive fiind teama de realele repercusiuni posibile şi nesiguranţă atât în intervenţia reală şi promptă a autorităţilor competente, cât şi în asigurarea protecţiei necesare din partea celor italiene, cât și mai puţin din partea autorităţilor competente române.
De ce atâtea femei acceptă să muncească fără contracte legale?
În cele mai multe dintre cazuri, aceste persoane au fost şi sunt în continuare victimele propriilor decizii. Se fac vinovate, într-o oarecare măsură, de complicitate împotriva propriei bunăstări, a propriei siguranţe. Spun asta pentru că foarte multe românce acceptă condiţiile de nerespectare a drepturilor de muncă și de încălcare a prevederilor legale în materie de deplasare şi şedere în străinătate. Foarte multe compatrioate nu au un contract de muncă pentru că nu au impus această condiţie, au acceptat aşa-zisele oferte, nedeclarând şi, desigur, neînregistrându-şi prezenţa pe teritoriul Italiei. Din păcate, se gândesc numai la posibilitatea de a câştiga bani, invocând necesitatea personală drept cauză și ignorând riscurile la care se expun. Din dorinţa lor de a avea un loc de muncă şi de a câştiga un ban, deseori, majoritatea ignoră importanța respectării obligaţiilor impuse de lege, nu doar ca normă obligatorie, ci pur şi simplu ca mod de prevenţie şi autotutelare. Multe dintre femei au ajuns în această situaţie şi din cauza reţelelor de trafic de persoane şi de mână de lucru ieftină. Reţelele sunt formate în general, în marea lor majoritate, din cetăţeni români în colaborare cu angajatorii sau intermediarii italieni. E o mare famiglie aici. Este destulă o simplă căutare pe Internet şi astfel de anunţuri „publicitare“ găsești cu sutele. Mă refer în special la acele agenţii de intermediere de mână de lucru din România. Autorităţile statului român ar trebui să le acorde atenţie majoră și să le verifice mult mai amănunţit atât acreditarea, cât și activităţile desfăşurate, legalitatea acestora pe teritoriul ţării şi, cu atât mai mult, în relaţiile internaţionale.
Adică vreți să spuneți că româncele se complac ele însele în sclavie?
În toţi aceşti ani, am asistat şi asistăm în continuare la un scenariu halucinând de aşa-zisă „sclavie“, dar definită a fi „modernă“, impusă prin violenţă, toleranţă şi nepăsare. O violenţă a angajatorilor, o toleranţă a fenomenului din partea societăţii civile şi o continuă nepăsare a autorităţilor (in)competente, situaţie care creează o imagine de impotenţă generală în faţa acestui fenomen preocupant. Legislaţia italiană şi cea românească actuală, în vigoare, oferă un cadru foarte amplu de aplicare şi de rezolvare a problematicilor menţionate nu numai femeilor românce, ci, în general, a tuturor femeilor victime ale fenomenelor menţionate şi în special a violenţei, de orice tip poate fi ea, asupra femeii. Cu ratificarea Convenţiei de la Istanbul a Comisiei Europei, de către Uniunea Europeană, a Tratatului Internaţional cu privire la combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice… Atât Italia, cât şi România au ratificat această Convenţie, adoptând şi implementând o serie de măsuri legislative ce vizează problematicile violenţei asupra femeilor. Problematica nu constă în neexistența unui cadru legal şi a unei politici de stat. Adevăratele problematici constau în necunoaşterea reglementărilor legale şi legislative în materie de muncă, a drepturilor, dar şi a obligaţiilor cetăţenilor străini prezenţi pe teritoriul unui stat european, altul decât cel de apartenenţă, în lipsa de informare şi, nu în ultimul rând, în lipsa unui mecanism de tutelă a statului pentru cetăţenii săi aflaţi pe teritoriul altui stat, în cazul acesta, România.
Ce trebuie să facă România și nu face?
E nevoie de o schimbare a politicii aplicate în materie de tutelă legislativă prin măsurile adoptate şi de respectare a drepturilor cetăţenilor săi, dar şi în materie legislativă de respectare a obligaţiilor pe care aceştia le au. Ar trebui să se revadă condiţiile legale în care cetăţenii români pot părăsi teritoriul naţional deplasându-se în străinătate, dar, mai ales, condiţiile impuse de lege cu referire la obligaţiile pe care aceştia le au în cazul unei permanențe prelungite pe teritoriul altui stat, şi mai ales în cadrul Comunităţii Europene!
România se face vinovată de favorizarea clandestinităţii cetăţenilor săi în spaţiul european, de favorizarea muncii la negru în străinătate şi în mod tacit de favorizarea nerespectării drepturilor cetăţenilor săi, dar şi de negarantare a siguranţei acestora în afara graniţelor ţării! Aşa cum se face vinovată de exilarea cetăţenilor români în afara graniţelor ţării! Legislativul român ar trebui să redefinească statutul cetăţenilor români aflaţi în străinătate, a celor numiţi prin lege a fi „români de pretutindeni“, prin diferenţierea clară a „românilor de pretutindeni din afara graniţelor ţării“, de cea a „românilor pretutindeni în afara graniţelor ţării“! Şi asta, pentru că problemele create în străinătate, în mare parte, sunt cauzate de cetăţenii români „pretutindeni în străinătate“, acei cetăţeni români care au reşedinţa şi domiciliul în România, dar nu sunt în România! Iar prin nedeclararea prezenţei şi rezidenței lor în străinătate, ei sunt pretutindeni în străinătate, dar inexistenţi sau „invizibili“, aşa cum i-am mai definit şi cu alte ocazii, atât pentru autorităţile statului respectiv, cât şi pentru cele româneşti!
Mimarea îngrijorării și uimirii
„Ştim de mult timp de aceste abuzuri sexuale ale angajatorilor sicilieni asupra româncelor, pe care le-am semnalat atât direct autorităţilor române, cât şi opiniei publice, prin comunicate de presă. Din nefericire, semnalările noastre au rămas fără ecou, nu au trezit niciun interes şi nu au fost o prioritate pe agenda de zi a Guvernului României. Acuz Guvernul României – cel puţin pe ultimele 3 guverne – de iresponsabilitate şi ipocrizie, deoarece ştiau de această situaţie gravă direct de la noi, însă şi-au manifestat dezinteresul total faţă de aceste drame. Atunci când aceste cazuri din sudul Italiei au ajuns în atenţia mass-media internaţionale, au început să mimeze îngrijorarea şi uimirea. Cum poţi fi uimit de o situaţie pe care noi o semnalăm de ani buni? De ce nu acţionăm şi preventiv? De ce reacţionăm doar când un caz este semnalat de presa internaţională? De ce nu le pasă guvernanţilor de soarta reală a Diasporei în afara campaniei electorale?“, declară Carmen Luminița Andrei, președintele Confederației Naționale a Antreprenorilor Mici și Mijlocii, stabilită de 27 de ani în Italia.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.